Soft skills-urile – mai importante decât abilitățile de realizare a task-urilor zilnice?
59% dintre managerii responsabili de recrutare din organizații spun că soft skills-urile sunt printre cele mai greu de găsit atunci când se orientează către suplinirea personalului.
Abilitățile „hard” sunt, desigur, principalul lucru căutat de către companii, mai ales atunci când ne referim la job-urile din industria digitală. Însă, deseori, candidații sunt numeroși, iar diferențierea acestora este realizată atunci când ne orientăm către factorul principal: soft skills.
Când vorbim de partea soft, specialiștii menționează următoarele skills-uri ca fiind importante: -> teamwork, -> problem solving, -> comunicare eficientă, -> gândire constructivă, -> punctualitate constantă, -> comunicare interpersonală, -> creativitate, -> adaptabilitate, -> empatie, -> personalitate prietenoasă, -> organizare, -> social skills.
Una dintre cele mai importante abilități soft o reprezintă abilitatea de rezolvare a problemelor. Aceasta este, totodată, una dintre cele mai frecvente întrebări aduse în discuție în cadrul unui proces de recrutare, iar uneori, aceasta poate fi însoțită de testarea candidaților prin crearea unui scenariu ce conține o situație ipotetică relevantă job-ului. Această întrebare, de cele mai multe ori, înglobează și urmărește toate celelalte calități soft skills ale viitorilor angajați.
Recrutorii caută, de asemenea, oameni care se orientează continuu către dezvoltarea abilităților de leaderi, iar persoanele care combină acest atribut cu modalitățile de lucru orientate către inteligența artificială sunt printre cele mai preferate în procesul de recrutare.
Totodată, previzionările experților arată faptul că, foarte curând, forța de muncă va fi împărțită între două categorii generale: oamenii capabili de a face față noutăților aduse de tehnologie la un nivel înalt (orientați către hard skills) și oamenii orientați către people skills, care își dezvoltă astfel și soft skills-urile. Cea din urmă categorie este caracterizată de oameni carismatici, inovatori, care aduc un plus de energie în spațiul de lucru și determină oamenii din jurul lor să își dorească să lucreze cu aceștia.
Tehnologie și talent
Cât de dificil este pentru companii să recruteze oameni specializați în domeniul digital?
Un studiu realizat de Adecco pune accentul asupra faptului că, în Europa Centrală Est, recrutarea în domeniul digital prezintă mai multe dificultăți față de alte regiuni. Astfel, țările ce fac parte din zonele CEE sunt mai dezavantajate decât celelalte.
99% dintre Chief Executive Officer (CEO) României declară că, în prezent, sunt mult mai axați asupra soft skills-urilor, arată un studiu al PwC.
Deși România este reprezentată de unii dintre cei mai performanți specialiști din zona IT din lume, are nevoie, la fel ca celelalte state din CEE, să aibă experți care să pună accent asupra dezvoltării soft skills-urilor în aceeași măsură ca în cazul aptitudinilor digitale.
Soft skills-urile facilitează lumea business și, totodată, reprezintă o modalitate de diferențiere a angajaților, influențându-le performanța. Acestea sunt la fel de importante ca abilitățile de rezolvare a task-urilor zilnice și de a duce către succes proiectele organizației, însă nu le depășesc la nivel de impact organizațional. Astfel, rămâne de văzut, oare ce strategii și metode vor adopta organizațiile în viitor pentru a echilibra abilitățile soft vs hard?