2021.09.29 Eveniment

CFO Conference 2021. Viitorul, dar și prezentul înseamnă digitalizare. Rolul CFO-ului este unul strategic, activ la nivel de business

Pe 20 septembrie 2021 a avut loc pentru prima oară în format hibrid eveniemntul CFO Conference, eveniment anual organizat de BusinessMark ce este dedicat managerilor din departamentele financiare. Accelerate de perioada pandemiei de COVID-19, schimbările tehnologice au un imapct tot mai mare la nivel operațional, dar și strategic în cadrul departamentelor economice. Rolul CFO-ului este și el redefinit, ocupând un un rol mult mai aproape de partea de business. Tehnologia nu este încă suficient de matură, intervenția umană fiind încă esențială, însă viitorul pare a însemna tocmai perfecționarea acesteia și migrarea specialiștilor spre un nou tip sarcini. De mare importanță este coagulare datelor și transformarea acestora în informații relevante, iar asupra acestui aspect invitații eveniemntului au căzut de acord. Transformarea, însă, începe cu curățarea, inspectarea a ceea ce produce Departamentul Financiar și cui folosește în mod real. Apoi putem migra către standardizarea proceselor și digitalizare.

Evenimentul a fost deschis de CRISTIAN UNGUREANU, Director Financiar, Unilever South-Central Europe care a vorbit despre cum funcția financiară, împreună cu abordarea business pot aduce valoare adăugată: ”Finance înseamnă business, înseamnă schimbare și înseamnă pasiune zi de zi pentru business-ul pe care îl desfășurăm.” De asemenea, acesta a discutat despre creșterea valorii adăugate prin M&A, prin crearea unei sinergii între business-ul existent și achiziții: ”Cum creștem valoarea prin achiziții? Trebuie sa începem prin a vedea faptul că există oportunitate, să putem să o recunoaștem și să se respecte una din condițiile- să poată sinergiza cu business-ul existent sau să implementăm un best practice care să aducă valoare. Unde ne-am putea uita în zona de oportunități? La capacitatea de producție, zona de distribuție și zona de capital de lucru.”

GUILLAUME MACCZAK, Consulting CFO & GBS Services Associate Partner, EY România ridică problema schimbării rolului CFO-ului și echipei financiare. În opinia sa, finanțele încă sunt foarte mult corelate de contabiliate în ochii celor din intern. Trebuie, însă, să pornim de la contabilitate așa cum o vedem astăzi către o viziune mai echilibrata care accentueaza zona de performance.

”La ce ne asteptam de la CFO si echipa sa? Ne asteptăm sa fie receptivi. Sunt cerințe noi, piața se mișcă foarte repede. Cum putem lua rapid decizii? Echipa trebuie sa aibă o analiză profundă, să găsească acei 20% din clienți care generează 80% din cifra de afaceri. Echipa trebuie sa fie eficientă, calitatea este in centrul funcției CFO-ului de azi. Din acest motiv CFO-ul este de încredere, pentru că cifrele și analizele sunt de calitate”, a spus Guillaume Macczak. Referitor la tehnologizarea departamentelor financiare, acesta a adăugat: ”Se întâmplă aceste reconfigurări. Partea de IoT sau blochchain este în stare incipientă în majoritatea companiilor. Dar sunt alte elemente de tehnologie pe care sunt sigur că majoritatea dintre dumneavoastră deja le experimentați. Rămâne o certitudine că nu există să automatizezi ceva ce este inutil, există o necesitate de curățare înainte de digitalizare. 25-30 din raportările care sunt produse nu sunt folosite de nimeni în companie. Volumul de muncă este mare din cauza ineficienței. Faceți o standardizare înainte de a automatiza. Și eu mă gândesc la asta când discut cu un client- înainte să trecem la digitalizare și să cheltuim mulți bani, vă rog, asigurați-vă ce trebuie automatizat. ”

COSTIN BAICU, CFO Grup, DocProcess a atras atenția asupra fluxurilor din cadrul unei companii și importanța acestora în procesul de optimizare, dar și asupra importanței digitalizării pentru viitorul companiei: ”Sunt 4 fluxuri importante într-o companie. Fluxurile de intrare și ieșire implică mulți actori. Cele de HR și producție internă au avantajul că pot fi gestionate intern, toți actorii importanți sunt în cadrul companiei așa că este mai ușor să aliniezi pentru eficientizare. Există o întreagă rețea prin care companiile comunică între ele. Fluxurile de in& out devin complexe. Trebuie să găsim soluții ca fluxurile de in& out trebuie să fie eficiente. Cum se pot optimiza aceste fluxuri interne sau externe? Automatizarea sarcinilor, automatizarea proceselor și automatizarea ecosistemului, a relațiilor dintre companii. Această optimizare externă aduce enorme beneficii și este necesară. Am implementat extrem de multe sisteme de-a lungul carierei și cred că în acest moment rolul CFO-ului se schimbă. În business transformation joacă chiar un rol esențial pentru ca finance înseamnă business. Transformarea digitală nu este despre tehnoloigie. Transformarea digitală este despre strategie. Nu pot exista companii care să nu gândească digital pentru ca vor fi lăsate în spate. Să automatizezi procese ineficiente este costisitor și vei obține contrariul a ceea ce dorești. De multe ori trebuie reinventate, regândite procesele.”

ADRIAN TUDOSCĂ, Regional Finance Director–Healthcare & Diagnostic Services, Medicover România & Diagnostic Services, Medicover SEE a continuat discuțiile privind rolul CFO-ului: ”Dacă ar fi să împart rolul unui CFO, i-as atribui 4 mari dimensiuni. Aș începe cu cea de business partner, un CFO ar trebui să fie un liant între departamente, să fie un bun consultant. Aș numi CFO-ul un head of governance. Voi continua cu data science. Reprezentăm departamentul care are cele mai multe date la dispoziție. Trăim într-un mediu de big data, așa că o interpretare corecta ar aduce multe beneficii. În final, zona de producție, executarea proceselor tranzacționale și standardizate în mod eficient. Dacă ar fi să desenăm un model ideal în finanțe, în accepțiunea mea, în vârf ar trebui să fie strategia, governance și managementul obiectivelor. ”

ALINA ANDREI, Partener, Cabot Transfer Pricing aduce în discuție problematica inspecției fiscale și al domeniilor cel mai afectate la nivel de sume stabilite: ”În anul 2019 s-a realizat un top al domeniilor cel mai des verificate, cu cele mai mari sume stabilite în urma inspecțiilor fiscale. Pe primul loc este industria prelucratoare, urmată de comerț și construcții. Dacă așteptați inspecția fiscală, puteți corecta erorile din anii anteriori prin depunerea de rectificări și evita obligațiile fiscale accesorii.” Un alt punct pe care Alina Andrei l-a marcat a fost cel al noutăților fiscale. Am aflat astfel că în cazul SAF-T s-a amânat termenul de implementare cu 6 luni. ”Este un volum foarte mare de date, așa că vă sfătuiesc să începeți cât mai repede implementarea proceselor”, a avertizat aceasta.

În cea de a II-a sesiune a evenimentului, MIHAIL ION (Vice President CFO, Raiffeisen Bank România), ANDREI BICA (CFO, Profi Rom Food), CLAUDIU FUIOREA (CFO, Macromex), DUMITRU TURCANU (CFO, OLX Europe RE | Naspers Classifieds | Otodom.pl | Imovirtual.pt | Storia.ro | Kiwi Finance), COSTIN BAICU (CFO Grup, DocProcess), RAREȘ MĂRCULEȚ (CFO Grup, DONA) au purtat o discuție pragmatică, la obiect, în cadrul unei mese rotunde moderate de ANTON NICULESCU (Managing Partner, Inulta Consulting).

Discuția a fost ghidată de către Anton Niculescu pornind de la conceptele de transformare și evoluție a rolului CFO-ului. Acesta a ridicat drept teme de analiză: CFO-ul ca factor de schimbare și cum acesta migrat din zona responsabilităților tradiționale, emergența tehnologiei și definirea viitorului, etapele tehnologizării, impactul COVID-19 și abordarea proactivă vs. cea reactivă, performanța și rolul CFO-ului de arhitect al performanței companiei, relația CFO-CEO, planificare și managementul raportului așteptări pe termen scurt versus obiective pe termen lung.

În privința rolului CFO-ului, Claudiu Fuiorea a atras atenția asupra patru elemente: ”Un element este de participare la deciziile pe care compania le ia și apoi le implementeazaă. Al doilea- partea de guvernanță, un CFO are nevoie să înțeleagă procesele din companie. Al treilea, acela de a putea anticipa eventualele riscuri ca să fii surprins cât mai puțin. În timp mi-am dat seama că se mai adaugă un element. Al 4-lea se referă la date și tehnologie și cum acestea îți aduc informații importante.”

Andrei Bica a discutat despre importanța contribuției CFO-ului la creșterea valorii companiei: ”Toți am pornit de la finance operations, accounting, iar acum partea aceasta este robotizată. CFO-ul va deveni un Chief Value Officer în scurt timp. Lumea s-a schimbat foarte mult. Noi, ca CFO trebuie să ne concentrăm pe strategie, pe viitor, pe centers of excellence. Organizația se așteaptă să aibă un CEO vizionar și o echipă de management care să determine cum să facem lucrurile. CFO-ul trebuie să se mute spre valoare, cum crește valoarea pentru companie.”

Mihail Ion și-a exprimat punctul de vedere privind rolul CFO-ului, numindu-l partener strategic, cu atât mai mult în contextul de schimbare din prezent: ”E important să ne uităm la mediul în care funcționăm. Vorbim de o schimbare accelerată e mediului în care operăm. De la preferințele consumatorilor la intrarea unor noi jucători pe piață, cum ar fi companiile fintech. Marile companii la nivel global, în ultimii 10 ani au trecut prin transformări. CFO trebuie să fie un partener strategic pentru ceea ce se implementeaza în companie. În Raiffeisen avem o zonă de business intelligence ce servesc nevoile de date si asistă la decizii pentru toate zonele din bancă, nu doar finance. Vorbim despre business intelligence și tool-uri care acum au ajuns la un alt nivel.”

În contextul discuțiilor despre digitalizare și automatizare, Dumitru Turcanu a avertizat asupra faptului că tehnologia nu este încă suficient de matură pentru a exclude intervenția umană: ”Interpretarea datelor se face parțial automat, dar tot e importantă forța umană pentru a înțelege. Suntem încă departe, componenta umană este prevalentă deocamdată. Există o evoluție, dar o să mai treacă 5-10 ani până o să vedem o revoluție. Cred că rolul unui CFO a tot evoluat și va mai evolua. Mai mult de 50% din timpul unui CFO modern e petrecut în elaborare de strategii și decizii tactice.”

Despre pașii ce sunt făcuți în evoluția tehnologiei și despre cei ce rămân a fi făcuți a vorbit și Costin Baicu: ”AI-ul nu există în mod industrial, în mod efectiv care să aducă niște rezultate clar cuantificabile, dar se va ajunge acolo. Machine learning funcționează, este, practic, precursorul AI-ului. Mașina știe să învețe mult mai multe cazuri și să proceseze informații rapid, dar nu s-a ajuns să ia decizii care nu erau deja existente. Nu există ceva neprogramat care să vină din neant într-o mașină.” De asemenea, acesta a accentuat rolul CFO-ului la nivel de change management și implementarea sistemelor tehnologice în cadrul companiei: ”În implemnetarea de sisteme și aducerea la zi a tehnologiilor în zona de finance, un aspect important e zona de change management. CFO-ul trebuie să înțeleagă că actorii din cadrul companiei au diverse frici, interese, capabilități. Trebuie să aibă un rol activ în a promova și a explica rolul oamenilor în noua realitate. CFO-ul trebuie să fie foarte implicat în business pentru a putea coagula datele și a le transforma în informații relevante.”

În cadrul discuției despre impactul pandemiei, Rareș Mărculeț a vorbit despre planificare și importanța adaptării în funcție de elementele neașteptate: ”Din punct de vedere long term planning, avem un plan pe 5 ani. Trimestrul 4 a anului 2020 a fost foarte bun, dar nu a continuat în trimestrul 1 al 2021, așa cum ne așteptam, pentru că nu am avut gripa normală. CFO-ul trebuie să aibă câteva scenarii pregătite și să fie gata să adapteze din mers. În urmatorii ani așa vom merge, cu această aptitudine de a naviga în necunoscut. Oamenii din finance trebuie să fie conștienți că nu pot ști decât 80% din factori. Capacitatea de cunoaștere a omului este limitată. ”

Continuând discuția despre forecasting, Mihail Ion a menționat că aceasta este o componentă căreia îi acordă și mai mare importanță acum: ”Planul pe termen lung ne arată ce trebuie să facem azi. Într-un fel vorbim despre ce ar trebui să facem dacă evenimentul s-ar putea întâmpla, cu mintea limpede, la rece și altfel dacă evenimentul s-a întâmplat, la cald.”

Tot despre cum au depășit perioada dificilă a pandemiei a vorbit și Claudiu Fuiorea: ”E important să ne susținem partenerii, asta am învățat în urma crizei COVID. Era important să ne asigurăm că și atunci când va răsări soarele din nou, vom avea parteneri de busnienss care au supraviețuit. Acesta a fost unul dintre elementele esențiale, unul dintre pariurile câștigătoare. Online-ul a apărut în perioada aceasta. Este o arie în care punem resurse și experimentăm pentru că ne așteptăm să fie de succes, dar nu avem dovezi încă.  Este, din nou, un pariu pe care îl facem.”

Despre transformare a punctat și Andrei Bica, menționând: ”Poți alege să fii doar reactiv pe termen scurt, iar șansele de a face greșeli sunt foarte mari. Poți să gândești proactiv, cum te poți transforma pe termen lung. O altă transformare pe care o facem noi acum – clienții vor renunța la partea tradițională și vor trece în online.”

Deciziile, însă, se iau pe bază de date, a menționat Dumitru Turcanu: ”În OLX noi luăm toate deciziile pe bază de date. Dar o parte din date sunt mai dificil de interpretat. În viitor, dorința noastră este în continuare să automatizăm. De la an la an remarcăm că o parte dintre rezultate sunt mai ușor de interpretat.”

Despre abordarea transformării și implementarea sa, a discutat în finalul evenimentului Rareș Mărculeț: ”Dacă vorbim de transformare, putem începe cu procesele cele mai ușoare. Noi am început cu procesele de sales. Am prioritizat creșterea accelerată. Ne propunem să digitalizăm și partea de back office. Omul conduce tehnologia și nu invers și așa trebuie să rămână. Critical thinking tot un atribut uman va rămâne. Provocarea pentru noi e de a gasi tool-urile potrivite nouă și să construim o echipă de finance care să susțină acest nou set-up. Jobul în finance va solicita un alt set de skill-uri, va avea o puternică componentă de IT. Vrem să ajungem să tranzacționăm 20% din timp și să petrecem 80% din timp pentru a analiza date. Sunt adeptul pașilor mici, dar trebuie să începi de undeva și să fii consecvent, să arăți progres.

 

CFO Conference este un eveniment annual organizat de BusinessMark.

Partenerii ediției 2021 au fost: Inulta Consulting, EY România, DocProcess, Cabot Transfer Pricing.

Traducerea simultană a fost oferită de Biroul de Traduceri Champollion.

Evenimentul a fost susținut de Camera Consultanților Fiscali.

 

Material de opinie semnat de
  • BusinessMark

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.