#dialogurileBusinessMark. Gyöngyi Hunyadi, VCST Automotive Production: „Am comunicat permanent, onest și deschis cu angajații, iar ei au înțeles măsurile luate”
Gyöngyi Hunyadi, HR Manager în cadrul VCST Automotive Production, a fost invitata noastră la #dialogurileBusinessMark. Ea ne-a vorbit despre măsurile luate la nivel de organizație pentru protejarea angajaților, impactul pandemiei de coronavirus asupra organizației și multe altele, pe care le puteți descoperi în interviul de mai jos.
[divider height=”30″ line=”1″]
Cum a schimbat COVID-19 domeniul dumneavoastră de lucru?
Gyöngyi Hunyadi: „Prima jumătate a anului 2020 pentru noi, ca și organizație, a fost una extrem de provocatoare: schimbări la cel mai înalt nivel în structura organizației, plus efectul major provocat de această pandemie, fiind o companie care activează în industria Automotive. La un moment dat toți ne simțeam parcă eram într-un vârtej continuu, care nu se mai oprește, parcă nisipurile mișcătoare pe care stăteam ne mai ofereau câte o surpriză neplacută în fiecare zi și ne puneau la încercare atât rabdarea, cât și toate abilitățile legate de Change Management.”
Care ați spune că sunt cele mai importante măsuri luate de la debutul acestei pandemii?
Gyöngyi Hunyadi: „Chiar până a fi declarată o problemă la noi în țară, primele comunicate date în interiorul companiei, via email și rulare pe ecranele de comunicare, au fost regulile generale de igienă, de spălare corectă a mâinilor, și chiar de distanțare. Pe urmă, au urmat regulile mult mai stricte, cum ar fi:
- interzicerea călătoriilor în scopuri de business;
- carantinarea celor care veneau din țările „roșii” – de exemplu Italia, Spania, la momentul respectiv;
- introducerea dezinfectantelor la băi – în primă fază, pe urmă peste tot – birouri, cantină, shop floor;
- dezinfectarea mijloacelor de transport;
- dezinfectarea mânerelor ușilor și covorașelor de la intrare;
- dezinfectarea săptamânală a întregii fabrici (atât zona de birouri, cât și zona halelor de producție);
- obligativitatea purtării măștilor și mănușilor;
- rearanjarea cantinei – doar o persoană la masă, cu păstrarea distanței de 1,5 metri între mese;
- marcarea pe jos a obligativității păstrării distanței de 1,5 metri între angajați;
- afișarea vizual-urilor cu toate aceste reguli în foarte multe locuri;
- crearea unui Manual de prevenție a infectării cu COVID-19;
- și, nu în ultimul rand, închiderea totală a fabricii pentru o perioadă de două luni și jumătate prin trimiterea tuturor în somaj tehnic.”
Se mai pune problema recrutării de personal în perioada pandemiei?
Gyöngyi Hunyadi: „În cazul companiei noastre, nu este cazul.”
În contexul lipsei de precedent, cum ați reușit să gestionați frica de necunoscut și incertitudine cu care se poate confrunta personalul? Ce tip de comunicare ar trebui folosită cu angajații pentru a nu amplifica panica în rândul echipelor?
Gyöngyi Hunyadi: „A fost foarte provocator să răspundem la întrebări de genul: „când reluăm activitatea?, așa-i că nu se închide fabrica de tot?, vom mai avea un loc de muncă unde să revenim?”, deoarece nu aveam nici un fel de certitudine, predictibilitate.
Modalitatea de comunicare pe care noi am adoptat-o a fost o comunicare deschisă și continuă cu reprezentanții salariaților și informarea, via email, a tuturor angajaților referitor la orice măsură pe care am luat-o pentru a ne proteja pe noi toți de infectarea cu virusul SARS-CoV2 și, nu în ultimul rând, de pașii pe care îi întreprindem pentru reluarea activității.”
Există și personal care nu își poate îndeplini atribuțiile de acasă. Ce măsuri ați luat pentru siguranța acestor angajați dar și pentru cei care au revenit la birou?
Gyöngyi Hunyadi: „Reluarea activității s-a făcut etapizat, pentru început demarând cu un număr foarte mic de angajați. Pentru zona de birouri numărul angajaților era la jumătate față de numărul real, iar în zona de producție – unde se lucrează pe schimburi – mai întai am început cu două schimburi, cu decalarea timpului de ieșire, respectiv intrare – pentru a evita contactul între angajați. Cam după o lună, când numărul angajaților a fost mult mai mare, activitatea s-a reluat cu respectarea foarte strictă a măsurilor de protecție și prevenție a infectării cu COVID-19.”
Cum s-a schimbat comportamentul și productivitatea angajaților din compania dumneavoastră?
Gyöngyi Hunyadi: „Pot să vă spun că în primele două săptămâni după reluarea activității, după stat acasă/în casă o perioadă atât de lungă de timp, toată lumea era bulversată, dezorientată, chiar panicată aș zice. Impactul epidemiei de COVID-19 și-a pus amprenta și asupra organizației noastre, cel puțin pe termen mediu. Au fost necesare schimbări și ajustări la nivel de strategie de business, după cum urmează: reducerea numărului de angajați cu 15%; reducerea timpului de lucru de la 5 la 4 zile, pentru o perioadă determinată de 3 luni.
Faptul că am comunicat permanent, onest și deschis cu angajații, aceștia au înțeles măsurile luate, conformându-se în consecință.”
Ce lecții credeți că vor învăța organizațiile la finalul acestei pandemii?
Gyöngyi Hunyadi: „Sănătatea angajaților lor este mai presus de orice, astfel că, să nu ia în derâdere măsurile de protecție a sănătătii acestora și să asculte și să comunice foarte deschis cu angajații lor.”
Care este cel mai important lucru învățat din experiența ultimelor cinci luni?
Gyöngyi Hunyadi: „Să avem răbdare, că până la urmă totul va fi bine. Să avem o comunicare onestă bi-direcțională. Să ne facem planuri cu foarte mare precauție pe termen mediu sau lung.”
Ce calități ar trebui să aibă liderii pentru a se adapta instabilității vremurilor actuale?
Gyöngyi Hunyadi: „Empatie, răbdare; comportamentul ca și exemplu personal, promovarea conceptului de work-life balance.”
Credeți că această criză sanitară va schimba procesele și procedurile de muncă? Dar interacțiunile dintre angajați?
Gyöngyi Hunyadi: „Cel mai probabil că, da. Va trebui să fim mult mai conștienți de faptul că boala și consecințele ei nu le putem controla, că trebuie să respectăm regulile și că VUCA este un concept real. Să nu ne pese doar de noi, ci și de cei de lângă noi.”
Ce pot face oamenii de HR și managerii pentru a ajuta angajații să rămână în continuare concentrați, motivați si fericiți, fie că lucrează în continuare de la birou sau ca lucrează de acasă? Ce pot face liderii pentru a-și conduce cât mai eficient echipele și pentru a crea o cultură sănătoasă a muncii de acasă? Cum putem suplini lipsa legăturii cu colegii de birou?
Gyöngyi Hunyadi: „Într-o companie de producție, asa cum este a noastră, munca de acasă se aplică în foarte puține cazuri dar, pentru a avea în continuare angajații alături de noi, cred că este necesar să:
- creăm o cultură organizațională care dă valoare atât clienților, angajaților cât și investitorilor săi;
- avem o organizație care să fie integrată în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea și să contribuim la incluziunea diversității și apartenenței prin programele noastre de angajare și dezvoltare a carierei;
- ascultăm vocea angajatului referitor la deciziile luate de companie;
- avem o organizație care să asigure profituri durabile care să echilibreze securitatea locurilor de muncă.”
Care sunt prioritățile actuale pentru divizia pe care o conduceți?
Gyöngyi Hunyadi: „Prioritațile actuale ale Departamentului HR sunt:
- de a fi un business partner de succes pentru întreaga companie;
- de a avea o comunicare deschisă cu toți partenerii de discuție;
- să avem grijă unii de alții.”
[divider height=”30″ line=”1″]
Despre:
Gyöngyi Hunyadi este absolventă de Drept și a urmat diferite programe de aprofundare a studiilor în domeniul Resurselor Umane.
Deține o experiență de peste 25 de ani, din care 10 ani în domeniul resurselor umane, cu expertiză în selecție & recrutare, talent & performance management, employer branding, employee engagement, compensation & benefits, employee relations, în companii din România din industria energetică, petrol & gaze și automotive.
Crede și se ghidează după următorul motto: „Poți lucra în Resurse Umane doar dacă ești aproape de oameni.”
[divider height=”30″ line=”1″]
Ați ratat primele articole din seria „Dialogurile BusinessMark”? Le puteți citi aici:
Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:
➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/
[divider height=”30″ line=”1″]