2021.02.07 Articole

Elena Badea, Valoria Business Solutions: Revoluția aplicațiilor mobile în marketing, vânzări și HR

Pandemia este o povară greu de suportat, atât pentru oameni cât și pentru companii. Cu toate acestea anumite domenii de activitate prosperă. Aplicații de livrare mâncare la domiciliu, servicii de curierat sau comunicații online ne fac viața mai suportabilă și marchează epoca lui „adu-mi, dacă vrei să cumpăr.”

În condițiile în care, conform rapoartelor ANCOM, traficul total de internet mobil a crescut cu 12% în primul semestru al anului 2020, în mediul de business categorii întregi de aplicații mobile facilitează colaborarea în echipă sau cu partenerii de afaceri, transformă modul în care facem managementul de proiect și cresc eficiența.

Ca să-și rezolve problemele din financiar, relații cu clienții, marketing sau HR companiile au apelat la aplicații pentru comunicare (inclusiv chatboți), raportare de management, sau instruirea angajaților.

Un studiu realizat anul trecut arată că, în 2020, 46% din bugetele de marketing au fost redirecționate către rețelele de socializare și dispozitivele mobile. Dintre companiile care au făcut această redirecționare, 30% au folosit bugetele pentru a dezvolta aplicații pe mobil.

În contextul transformărilor continue în recrutarea și instruirea angajaților, pentru a le crește adaptabilitatea și a le scădea rezistența la schimbare, aplicațiile mobile au devenit o necesitate deoarece aduc soluții eficiente în acest sens.

Recrutarea mobilă nu funcționează doar în la nivel de stocare, evaluare și gestionare a CV-urilor. Sistemele mobile de recrutare sunt concepute pentru a le permite candidaților, managerilor și recrutorilor să facă o treabă mult mai bună. Aplicațiile interactive le permit candidaților să aplice pentru locuri de muncă pe telefoanele lor smart și să obțină un interviu prin intermediul video CV-urilor. De asemenea, astfel de aplicații ajută recrutorii și managerii să acceseze cei mai buni candidați disponibili într-un termen foarte scurt.

Factorul timp continuă să joace un rol important și în zona de Learning & Development. Instruirea angajaților a trecut de mult de la workshopuri de câteva zile spre mediul online prin: autoevaluări, video-uri la cerere și sesiuni mai scurte de micro-learning.

Aplicațiile pe mobil au câteva avantaje care le fac potrivite pentru implementarea strategiilor de HR:

  • Sunt o soluție excelentă pentru comunicarea internă interpersonală și interdepartamentală
  • Asigură un canal adițional de oferire de feedback (formal sau informal) în timp real
  • Oferă instrumente de măsurare a implicării și satisfacției angajaților
  • Rezolvă ușor anumite secvențe din procesele de HR Admin (de ex. programarea și aprobarea concediilor de odihnă, etc)
  • Asigură acces 24×7 la informații și resurse de dezvoltare pentru angajați

În acest context, aplicația dă acces rapid la resurse utile pentru dezvoltarea echipelor, dar și pentru managementul și creșterea afacerilor. Aplicația conține studii, materiale video, articole, auto-evaluări, diagnoze. Cu ajutorul acestei aplicații „adu-mi dacă vrei să cumpăr” se convertește în „sunt aici oricând ai nevoie de mine”.

Valoria APP se adresează companiilor, profesioniștilor și celor care conduc echipe deoarece are un conținut prin care îi ajută pe utilizatori să-și crească eficiența în comunicarea scrisă, să construiască coeziunea în echipă și să accelereze obținerea rezultatelor. În condițiile în care 70% dintre angajați spun că se simt sub presiune la muncă din cauza comunicării ineficiente, aplicația Valoria aduce instrumente de auto-evaluare a competențelor, dar și resurse pentru dezvoltarea lor la nivelul optim.

[divider height=”30″ line=”1″]

Elena Badea

 

 

 

 

 

Autor: Elena Badea, Managing Partner, Valoria Business Solutions

[divider height=”30″ line=”1″]

Citește și:

Radu Derscariu & Simona Bădoiu, Deloitte România: Declarația unică, ediția 2021 – ce se schimbă față de anii trecuți și ce neclarități rămân

Studiu EY: Activitatea IPO globală încheie în forță anul 2020, depășind așteptările pieței

Andreea Geacu, Deloitte România: Relațiile comerciale România-Turcia, puse în pericol de o prevedere nou introdusă în Codul Fiscal

Studiu EY: Activitatea globală de fuziuni și achiziții a fost rezistentă la șocuri în 2020, se așteaptă o intensificare a activității în anii următori

Alex Milcev, EY România: Mesaj către noul Guvern: Relansarea depinde de noi toți și trebuie să înceapă chiar acum

Vlad Boeriu, Deloitte România: Necunoscutele anului 2021 –  factorii care ar putea influența activitatea companiilor anul viitor

Studiu Deloitte: Siguranța angajaților și revenirea la locul de muncă sunt principalele preocupări din perspectiva juridică ale organizațiilor, care anticipează reluarea unui nivel obișnuit de funcționare în prima jumătate a lui 2021

Mihaela Iacob & Claudia Matei, Deloitte România: Necesitatea taxării echitabile a economiei digitale, urgentată de pandemia de COVID-19

Florentina Șușnea, PKF Finconta: Raportarea corporativă, o punte între companii și investitori


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


Sursă fotoUnsplash.com

[divider height=”30″ line=”1″]

Material de opinie semnat de
  • BusinessMark

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.