ACCELERATE. Sales Conference, ediția a IV-a

În orice business, departamentul de vânzări este cel care generează încasări. Oricât de eficiente operațiunile și procesele, de inovatoare tehnologia folosită sau de mărețe obiectivele financiare, fără un mecanism de vânzări bine pus la punct, compania nu performează.

Astfel, cea de-a IV-a ediție a ACCELERATE. Sales Conference, semnată BusinessMark, aduce în prim-plan noi perspective și soluții concrete dedicate specialiștilor în vânzări și business development, aplicabile într-un context economic volatil, ca răspuns la provocările întâmpinate de mediul de business.

Devenit deja un eveniment de tradiție, conferința se va desfășura pe parcursul a două zile și va aborda vânzările atât din perspectiva management, cât și client, propunând dezvoltarea direcțiilor de sales leadership, sales effectiveness, sales technology și sales development.

TARGET

  • SALES MANAGERS
  • SALES COORDINATORS
  • DIRECTORI DE DEZVOLTARE
  • ANTREPRENORI
  • DIRECTORI GENERALI
  • KEY ACCOUNT MANAGERS
Am 39 ani, sunt cetatean francez, si traiesc de 16 ani in Romania. Am decis sa raman aici pentru ca consider ca Romania este o tara cu un potential de crestere extraordinar, cu oameni minunati si un loc unde ma simt extraordinar. Am absolvit o scoala de Business Administration in Nice, iar apoi am avut...
Florin Chiper este, din ianuarie 2009, Sales&Marketing Manager al diviziei Adhesives for Consumers and Craftsmen din Henkel, pentru Romania si Republica Moldova. Este pasionat de marketing si de comunicare si este specializat in brand management si marketing strategic. A derulat proiecte de dezvoltare si implementare a distributiei la nivel national, a construit si dezvoltat echipe...
Georgiana s-a alăturat comunităţii de training după 12 ani de experienta in vanzari. În timpul carierei sale în vânzări, ea a petrecut 6 ani in managementul vanzarilor, conducand si dezvoltand echipe de vânzări din diferite industrii. Georgiana este un trainer cu înaltă calificare în domeniul managementului si vanzarilor şi, datorita experienţei in dezvoltarea oamenilor on...
Eduard Radu este Managing Consultant al Acceder, companie dedicata dezvoltarii capabilitatilor manageriale prin programe de training, coaching si consultanta. Eduard are peste 20 ani experienta in middle si top management in companii multinationale atat pe plan local cat si international. Inainte de Acceder Eduard a lucrat cu Heineken Romania in calitate de Director HR si Sales...
Fondatorul companiei este Zsolt Rudnyanszky, unic acționar, administrator și director general. În anul 2002, la vârsta de 28 de ani, a înființat societatea J&J Group SRL ( JJ DISPLAYS) cu intenția fermă de a produce display-uri pentru piața de advertising. Experiența profesională anterioară l-a învățat că într-o piață concurențială reușesc doar cei care se fac bine...
Vlad are o experienta comerciala de peste 12 ani, dezvoltata cu precadere in cadrul companiilor internationale. De 7 ani a ocupat pozitii de management comercial in Romania dar si in afara tarii. In perioada 2012-2015 a ocupat pozitia de director comercial pentru Europa de Sud Est in cadrul L’Oreal, divizia de lux, avand un subordine...
Dragos este specializat in Managementul Procesului de Vanzare si conduce o echipa de vanzari directe pentru unul dintre cei mai importanti operatori de servicii medicale private din Romania. Din acest rol, Dragos continua sa fie alaturi de colegii din toate liniile de business. Dragos are o experienta de peste 10 ani in zona de Team...
Experienta sa peste 18 ani in piata de asigurari a fost construita in cadrul unor companii importante din domeniu, in special in departamentele responsabile de vanzari si de dezvoltarea relatiilor cu brokerii de asigurare. Absolvent al Facultatii de Contabilitate si Informatica de Gestiune, al Facultatii de Stiinte Politice, Sociologie si Relatii Internationale, Cosmin Angheluta a...
Dupa 11 de activitate ca inginer de aviatie, Alexandru a obtinut MBA in USA, Pittsburgh in 1992 si din 1993 a intrat in business management: intai intr-o companie multinationala din sectorul agricol, incepind in domeniul financiar in Romania si Austria; mai apoi in general management. A lucrat ca project manager (ERP, business controlling) si in...
Managing Partner, Sfera Business Manager executiv cu peste 15 ani experienta in conducerea echipelor, a dezvoltat si livrat programe de vanzari, negocieri, management strategic, managementul echipei de vanzari, managementul performantei. Trainer acreditat ANC si NLP Practitionner certificat de International Association for Neuro-Linguistic Programming. Este consultant autorizat PERSOLOG si trainer certificat Points of You. A absolvit Facultatea...

* Dezvoltarea de echipe performante: recrutare, training, coaching
* Performanța în vânzări, cultură organizațională și leadership
* Up-selling și Cross-selling: abordări și perspective
* Big Data: SMART Big Data, analytics și metrics pentru îmbunătățirea deciziilor și a performanței
* Design-ul structurilor echipelor de vânzări pentru creșterea eficienței
* Managerul de vânzări: roluri și responsabilități. Îmbinarea eficientă dintre creșterea vânzărilor și dezvoltarea membrilor echipei
* Prioritizareamotivării și responsabilizării oamenilor din vânzări, un aspect cheie în orice business
* Vânzarea C-level, strategii pentru enterprise selling, sales linguistics și sales psychology
* Aspecte critice în construirea unei echipe echilibrate și performante de vânzări
* De la “cold calling” la “closing the deal”, negotiation skills și power selling
* Instrumente digitale utile în procesul de vânzări
* Măsurarea comportamentelor și opiniilor clienților și integrarea rezultatelor în strategia de business
* Design-ul proceselor pentru o strategie ”customer centric”
* Customer-centric KPIs pentru echipele de vânzări
* Abordări, abilități și comportamente de impact în interacțiunea cu potențialii clienți: bune practici
* Cultura organizațională și customer centricity. Cum dezvoltăm o astfel de abordare?
* Solution selling: vânzarea tranzacționalăvs. vânzarea consultativă
* Optimizare lead generation și conversia prospect – client: perspective și abordări
* Sales Enablement (SE) şi alinierea la nevoile consumatorului: tehnici și instrumente
* CRM și optimizarea platformelor de vânzări. Strategii pentru creșterea ratei de conversie

Detaliile Evenimentului
  • De la
    04/10/2016 09:00
  • Până la
    05/10/2016 15:00
  • Loc
  • Organizator
    BusinessMark
  • Categorie
  • Adresa
    Calea Victoriei 63-81, București 030167
Parteneri