Despre ESG (Environment, Social & Governance) se vorbește deja de două decade, însă abia din luna ianuarie 2023 a intrat în vigoare directiva CSRD ce le acordă statelor membre 18 luni pentru a o integra în legislația națională. Astfel, începând cu 2024, companiile cu o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro și/sau total active mai mari de 20 milioane euro și/sau peste 250 de angajați vor fi obligate să raporteze rezultatele cu privire la sustenabilitate. Întreprinderile mici și mijlocii listate pe piețele reglementate din UE vor avea termen până la 1 ianuarie 2026 pentru a se conforma cerințelor de raportare.
În toată această perioadă, lipsa unui standard internațional unitar după care companiile să se ghideze a devenit tot mai stringentă, pe măsură ce importanța raportării non-financiare în crearea de valoare pe termen mediu și lung a devenit tot mai evidentă. Dincolo de rolul raportării non-financiare în combaterea riscurilor cu care se confruntă omenirea – poluare, încălzire globală, sărăcie, conflicte sociale – , standardele ESG contribuie și la o mai bună înțelegere a organizației și a rolului acesteia în economia globală. ESG presupune o mai bună planificare a investițiilor pe termen lung, reducerea costurilor la energie și resurse, optimizare, creșterea loialității clienților, creșterea valorii de brand și îmbunătățirea accesului la resurse.
Cum ne ajută indicatorii ESG să asigurăm stabilitatea/continuitatea organizației pe termen mediu și lung? Cum contribuie aceste elemente la o mai bună retenție a angajaților în companie, la bunăstarea lor, cât și câștigarea loialității tuturor actorilor implicați în business? Cum putem face trecerea spre un business verde, spre un business mai sustenabil? Ce provocări apar în această tranziție? Care sunt obstacolele în aplicarea standardelor ESG? Dar oportunitățile financiare?
Discutăm despre toate acestea la prima ediție ESG:ro, eveniment ce se va desfășura in person, la Radisson Blu Hotel din București, dar și virtual, pe 26 mai 2023.
Discount de grup: