Piața de real estate a gestionat cu succes momentele dificile din ultimii ani, dezvoltatorii au continuat proiectele aflate în desfășurare, și-au ajustat rapid strategiile de business, s-au reorganizat și au răspuns prompt noilor cerințe ale pieței.
Indiferent că vorbim despre retail, industrial & logistics, office sau rezidențial, anul 2024 aduce din nou în prim plan elemente care pun sub o presiune considerabilă piața de real estate din România. Contextul geopolitic, situația economică dificilă, lipsa de predictibilitate, blocarea permiselor de urbanism (PUZ) și măsurile fiscale intrate în vigoare sunt doar o parte din aceste elemente. În timp ce unele sectoare vor atinge noi performanțe, altele vor încetini ritmul de dezvoltare, adoptând o abordare mai prudentă, în contextul macroeconomic actual.
Va reuși piața imobiliară din România să rămână dinamică și atractivă pentru companiile existente? Dar pentru cele care doresc să se extindă în regiune? Care va fi evoluția pieței de real estate, atât din perspectiva cererii, cât și a dezvoltării de proiecte noi? Care sunt cele mai importante componente ale unui proiect nou în 2024? Cum ne poziționăm față de piețele din regiune, care sunt avantajele pe care le avem ca țară și cum se reflectă acestea în piață?
Luni, 4 martie 2024, vă invităm să analizăm împreună cu cei mai importanți jucători din industrie situația actuală a pieței de real estate, proiectele noi ce urmează a fi lansate și perspectivele pentru fiecare segment în parte: retail – industrial & logistics – office – rezidențial.
Cea de-a XVIII-a ediție a evenimentului „Real Estate & Construction Forum” va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Discount de grup: