Opinie Deloitte România: Activarea mecanismului de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni
Comisia Europeană a decis joi, 3 martie 2022, introducerea mecanismului de protecție temporară pentru cetățeni ucraineni. Ca urmare a acestei decizii, autoritățile române au confirmat, în cadrul unei conferinței de presă oficiale care a avut loc vineri, 4 martie, faptul că mecanismul va fi aplicabil și în România pentru acei cetățeni ucraineni care aleg să rămână în țara noastră.
Mecanismul de protecție temporară presupune un proces simplificat care, cel mai probabil, va consta în: solicitarea scrisă/orală a cetățeanului ucrainean către autoritățile române (cum ar fi Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări); decizia autorităților române cu privire la statutul acordat cetățenilor respectivi; eliberarea documentelor oficiale pentru șederea în România (permis de ședere).
Astfel, cetățenii ucraineni vor beneficia de o serie de drepturi de la momentul depunerii cererii, înainte de emiterea deciziei autorităților (de exemplu, servicii medicale, cazare în centre speciale, acces la servicii juridice și de traducere). Ulterior aprobării cererii pentru protecție temporară, cetățenii ucraineni vor beneficia, printre altele, de acces liber pe piața muncii din România (cu drepturi asociate calității de angajat); acces la sistemul public de sănătate; acces la educație în sistemul public; ajutor social în cazul în care nu au mijloace de întreținere suficiente.
În acest context, este de așteptat ca autoritățile române să implementeze mai multe prevederi de acest gen în perioada următoare, dat fiind că mediul de afaceri, ONG-urile, voluntari și alte entități interesate lucrează intens în mai multe direcții pentru a asigura o integrare facilă a vecinilor noștri ucraineni în România, în aceste vremuri extrem de dificile pentru ei.
[divider height=”30″ line=”1″]
Material de opinie de Raluca Bontaș, Partener, și Mihaela Vechiu, Manager, Servicii Dedicate Angajatorilor Globali, Deloitte România
[divider height=”30″ line=”1″]
Citește și:
Alina Făniță, PKF Finconta: Riscuri și beneficii în mediul de afaceri digital
Opinie Deloitte România: Cumpărarea unei locuințe, între scumpirea creditelor și cota redusă de TVA
Opinie PKF Finconta: Auditorul și inteligența artificială, un parteneriat de viitor
Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:
➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/
Foto: Pexels.com
[divider height=”30″ line=”1″]