2016.11.01 Articole

Peste 3.000 de firme din construcţii au intrat în faliment în primele șase luni

Peste 3.000 de societăţi care activează în domeniul construcţiilor au fost declarate inactive în primele şase luni ale anului 2016, cu aproape 1000 mai multe decât în perioada similară a anului precedent, arată datele KeysFin.

”Piaţa construcţiilor din România se îndreaptă cu paşi  repezi către o criză similară cu cea din 2011-2013, dacă băncile vor continua să limiteze accesul românilor la credite. Efectele vor fi resimţite la nivel general, în economie, pentru că sectorul construcţiilor angrenează un număr semnificativ de afaceri conexe”, avertizează analiştii de la KeysFin, într-un studiu privind situaţia de pe piaţa de profil din România.
Potrivit studiului, numărul companiilor care activează în domeniu a scăzutşi el, drastic, cu peste 3800 de firme, de la 35.208 în 2015 la 31.334 în primele şase luni din 2016. Spre comparaţie, în 2010 erau înregistrate 33.857 de firme de construcţii.

„Datele sunt relevante privind situaţia din sectorul construcţiilor, mai ales îndomeniul rezidenţial, unde mare parte dintre şantiere au intrat în conservare, pe fondul blocajului finanţării. Legea dării în plată şi dificultăţile înregistrate de Programul Prima Casă au făcut ca băncile să îşi revizuiască politicile de acordare a creditelor, iar rezultatele s-au văzut în nivelul tot mai scăzut de contractare a locuinţelor noi”, spun analiştii de la KeysFin.

Potrivit datelor KeysFin, şi numărul autorizaţiilor de construcţii a scăzut semnificativ faţă de anii trecuţi. Dacă în 2014, la nivelul lunii iulie erau înregistrate 26.038 autorizaţii, iar în 2015 erau raportate 26.393, înacest an, numărul acestora a scăzut cu 728, la 25.665 de autorizaţii.

În aceste condiţii, firmele de construcţii au fost nevoite să reducă activitatea, inclusive personalul. Astfel s-a ajuns ca numărul mediu al angajaţilor să coboare în acest an la 156.257 salariaţi, faţă de 163.306 în 2015 şi 170.653 cât erau în 2010.Faţă de anul 2011, forţa de muncă din acest domeniu a scăzut, potrivit datelor KeysFin, cu 34.291 de angajaţi.

Relevant este şi  faptul că, în cel mai bun an din ultimii şase, 2015, deşi afacerile companiilor de construcţii au atins cel mai bun nivel, de 34,8 miliarde de lei (faţă de 31,1 miliarde în 2010), rezultatul net a scăzut semnificativ, de la 3,49 miliarde lei (2010) la 216,5 milioane lei (2015).
Analiza completă poate fi accesată aici: http://www.keysfin.com/RO/#!/Pages/News/NewsDetails&title=analiza-keysfin-efectul-instabilitatii-creditarii-peste-3000-de-firme-de-constructii-au-inchis-portile-3594

Material de opinie semnat de
  • BusinessMark

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.