2023.10.26

Worksounds, S01E06. Andrei Crețu & Andrei Petran: Employee Experience – What’s Next?

În acest episod al podcastului Worksounds, Andrei Petran, Managing Director, Exploratist, și Andrei Crețu, Co-Fondator, Pluria, discută despre experiența angajaților, ce nevoi și așteptări au aceștia și ce vor face companiile în viitor pentru a atrage talente. Afectează munca remote sentimentul de apartenență al angajaților în organizație? Cum găsim un echilibru între un stil de lucru flexibil și nevoia oamenilor de a avea conexiuni autentice cu colegii lor, în interiorul culturii organizaționale?

Mi se pare acest concept de muncă hibridă polarizează de ceva vreme societatea, lumea de business și, prin crearea acestor două tabere: cei care susțin întoarcerea la birou și cei care vor să trăiască liber, să se bucure de flexibilitatea dobândită. Până la urmă, extremele clar nu sunt bune, iar adevărul este undeva la mijloc, ca de fiecare dată. Deși avem acest conflict aparent, nicio parte nu este rău intenționată. Organizațiile, companiile care vor întoarcerea la birou nu o vor pentru a chinui angajații și să îi facă să piardă timp în trafic doar ca să îi adune și să stea în niște spații sterile, într-un fel. Pleacă tot de la dorința de a reconecta echipa, de a avea continuitate în cultura organizațională, de a reangrena mecanismul, de a avea parte de colaborare și de acel faimos employee engagement”, consideră Andrei Crețu.

Nu putem să ne uităm la modelele de lucru hibride fără să ne uităm la talente – cum le recrutăm, unde le găsim, cum le atragem și păstrăm în organizații? În acest context, Andrei Petran consideră că liderii trebuie să acorde atenție Generației Z, care este tot mai prezentă în piața muncii.

Ne uităm la Gen Z, care or să fie din ce în ce mai prezenți în zona de organizații, care intră în organizații, și o să se schimbe puțin balanța. Evident, vin cu un alt set de așteptări, mod de lucru, modul în care te selectează ca angajator (…). Cum îi oferi unui pool de oameni care sunt în range-ul de vârstă 18-24 de ani oportunitatea de a avea impact? Pentru că ei se așteaptă, cer asta. Și cred că impactul poți să îl generezi în contexte oferi spațiul potrivit în care să te desfășori (…) Cerințele sunt foarte distruptive din bucata asta de generații care vin: work from anywhere, dă-mi opțiuni, vreau să am acces. Cumva, sunt în zona de clear demands, pe care nici tu, nici eu nu le-am avut”, a mai adăugat Andrei Petran.

În replică, Andrei Crețu a răspuns: „E clar că ei nu mai caută doar un job. Caută și un job corect remunerat sau bine remunerat, și o calitate a vieții bune și un loc în care să aibă impact. Din ce în ce mai mult, vor să se alăture unor companii mici, start-up-uri, companii mari care aduc o contribuție pozitivă, fie într-o zonă de interes pentru ei, fie la modul general. Asta, evident, ar trebui să ne facă să ne gândim la niște lucruri esențiale.”

Urmărește episodul integral aici!

Andrei Petran are peste 15 de experiență în vânzări, atât pe plan local, cât și internațional, coordonând întrega activitate a agenției Exploratist. Este pasionat de tot ce ține de strategie, branding, employee experience, tehnologie & parteneriate.

Andrei Crețu este co-fondator Pluria, primul serviciu internațional fondat în România care îmbunătățește retenția și atragerea de talente oferind companiilor acces la o rețea de spații de lucru flexibile pentru angajați. Cu acoperire pe două continente, serviciul Pluria poate fi accesat de către angajatorii din România, Bulgaria, Spania, Portugalia, Columbia, Brazilia, Mexic și Peru și susține eforturile companiilor în transformarea lor în organizații flexibile, adaptate la nevoile pieței muncii actuale. Andrei este și co-fondator 7card, liderul pieței de beneficii sportive din România, și are o experiență extinsă în consultanță în management și investiții în capital de risc.

Worksounds, un podcast BusinessMark

În cadrul acestui podcast, avem alături de noi profesioniști din mediul de afaceri din România, care discută despre misiunea lor, ca specialiști în Resurse Umane, despre cum munca, oamenii și organizațiile s-au schimbat și continuă să evolueze, despre ce îi motivează, ce îi inspiră, cum își doresc să transforme organizațiile în care activează.

Acest podcast este dedicat comunității de specialiști de resurse umane, cât și liderilor din organizații, dar și tuturor celor vor să descopere cum va arăta viitorul în ceea ce privește modul în care lucrăm. În ultimii 10 ani, prin proiectele dedicate comunităților de HR, BusinessMark a contribuit la consolidarea comunităților de specialiști nu doar la nivelul Bucureștiului, ci și în Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Timișoara, Brașov, Sibiu, unde a organizat peste 50 de evenimente.


Acest episod este susținut de Pluria.

Puteți urmări toate episoadele Worksounds pe SpotifyGoogle PodcastsApple PodcastRSS. Versiunea video este disponibilă pe YouTube.

Disponibil si aici:

Spotify Google Podcasts Apple Podcasts RSS
Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.