2024.03.28

Worksounds, S01E11. Cezar Cârligeanu & Bogdan Cană: Omul potrivit la locul de muncă potrivit. Ce își doresc angajații, dar angajatorii?

În acest episod al podcastului Worksounds by BusinessMark, Cezar Cârligeanu, Head of Sales, OLX România, Bulgaria și Portugalia și Bogdan Cană, Recruitment Coordinator, Kaufland România, discută despre omul potrivit la locul de muncă potrivit și încearcă să găsească răspunsul la întrebările: Ce își doresc angajații? Dar angajatorii?

Omul potrivit, omul ideal, nu există. Cum și pentru clienți Kaufland e pentru toată lumea și trebuie să ne adresăm fiecărui segment de public, aș zice că și în rândul angajaților și viitorilor noștri colegi nu există un profil ideal, pentru că vorbim de foarte multe tipuri de joburi și, atunci, căutăm skill-uri diferite sau anumite trăsături ale oamenilor respectivi, în funcție de ce ai nevoie să recrutezi. Pe lângă skill-urile tehnice de care un om, un candidat, are nevoie ca să își poată îndeplini rolul, m-aș duce mai degrabă în zona umană. Ai nevoie de un om pe care să te poți baza, un om flexibil, care se poate adapta, care e deschis la schimbări și care vrea să învețe. De fapt, ăsta mi se pare cel mai important lucru: să existe spațiu de învățare și să fie deschis să învețe”, a punctat Bogdan Cană.

El a continuat precizând că „locul de muncă ideal nu cred că există, dar tu, ca angajator, ai obligația să te adaptezi în funcție de piața muncii și de angajații pe care vrei să-i integrezi în echipa ta. Tu trebuie să fii foarte flexibil ca să le ceri lor, mai departe, flexibilitate.”

Ce vor tinerii? Vor să vadă că ei contează și că părerea lor contează, că sunt implicați în tot ce înseamnă factori decizionali, în echipele din care fac parte. Că au flexibilitatea de care au nevoie… S-au schimbat destul de mult în ceea ce privește paradigma muncii. Nu poți să fii rigid sau, dacă ești rigid, nu or să se plieze pe așteptările tale, ca angajator. Deci tu trebuie să fii exact ca ei ca să rămână alături de tine și să poată performa în echipele din care fac parte. Trebuie să fii flexibil, să le oferi libertatea și spațiul să vină cu idei. Mi se pare că asta este cel mai important”, a mai spus el.

Integrarea persoanelor cu dizabilități în echipe, crearea de șanse de muncă egale pentru candidații cu vârsta de peste 45 de ani, disponibilitatea locurilor de muncă în comunitățile mici și așteptările candidaților din aceste orașe versus cele ale candidaților din orașele mari sunt alte subiecte abordate în cadrul episodului.

În acest context, Cezar Cârligeanu a precizat că un anunț de recrutare în care este menționat salariul atrage cu 40% mai mulți candidați. Însă acesta nu este singurul ingredient ce asigură succesul în recrutare, a mai explicat el.

Cred că este foarte important ca mesajele voastre de recrutare să fie bine sudate și să vorbiți pe limba candidaților. Vedem, de multe ori, multe anunțuri pompoase, care, din păcate, filtrează fără să vrea anumiți candidați care renunță, nu mai citesc anunțul până la capăt. Credem un mesaj corect, adecvat, candidaților cărora vreți să vă adresați contează foarte mult. De aici pleacă totul și acesta este primul sfat pe care îl dăm: vorbiți pe limba candidaților. Dacă sunt anumite cerințe care nu fac sens, nu le puneți (…) Pe lângă salariu, pe care îl recomandăm tot timpul să fie pus în anunț, lăsați un contact, pentru că în segmentul blue, oamenii preferă contactul direct. Știu că asta duce la mai multă muncă pentru voi. Oamenii preferă să sune, să vă dea mesaj din platformă sau mesaj text. Deși încurajăm candidații să își construiască un CV în platformă, să aplice cu contul de utilizator, cei mai mulți preferă, în continuare, să sune. Iar angajatorii care își lasă un contact și mai și răspund la telefon în timp util sau revin cu un mesaj către cei interesați în 24-48 ore au cea mai mare rată de succes”, a mai adăugat Cezar.

Urmărește episodul integral aici!

Cu o activitate de peste 17 ani în dezvoltarea afacerilor din industrii precum retail, serviciile financiare sau comerț electronic, Cezar Cârligeanu are o experiență dovedită în leadership transformațional, managementul echipelor de vânzări și dezvoltarea parteneriatelor în fluxurile B2B, B2C și B2B2C.

Odată cu dezvoltarea categoriei OLX Locuri de muncă, Cezar conduce o echipă multinațională de consultanți pentru partenerii business din domeniul HR și crede că în spatele unei strategii de recrutare de succes stau, în primul rând, deciziile bazate pe date și eficiența cost-rezultate.

Întregul background profesional al lui Bogdan Cană este construit în lumea HR-ului. A absolvit Universitatea din București, obținând diploma de licență și masteratul în Managementul Resurselor Umane.

În prezent, Bogdan este Recruiting Coordinator la Kaufland, se ocupă de coordonarea și de dezvoltarea unei echipe de recruiteri, alături de care încearcă atragerea și recrutarea noilor colegi. Bogdan lucrează de 6 ani in Kaufland iar inainte a activat tot in recrutare, în cadrul altor companii renumite.

Worksounds, un podcast BusinessMark

În cadrul acestui podcast, avem alături de noi profesioniști din mediul de afaceri din România, care discută despre misiunea lor, ca specialiști în Resurse Umane, despre cum munca, oamenii și organizațiile s-au schimbat și continuă să evolueze, despre ce îi motivează, ce îi inspiră, cum își doresc să transforme organizațiile în care activează.

Acest podcast este dedicat comunității de specialiști de resurse umane, cât și liderilor din organizații, dar și tuturor celor vor să descopere cum va arăta viitorul în ceea ce privește modul în care lucrăm. În ultimii 10 ani, prin proiectele dedicate comunităților de HR, BusinessMark a contribuit la consolidarea comunităților de specialiști nu doar la nivelul Bucureștiului, ci și în Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Timișoara, Brașov, Sibiu, unde a organizat peste 50 de evenimente.


Acest episod este susținut de OLX Locuri de Muncă

Puteți urmări toate episoadele Worksounds pe Spotify, Google Podcasts, Apple Podcast, RSS. Versiunea video este disponibilă pe YouTube.


 

Disponibil si aici:

Spotify Google Podcasts Apple Podcasts RSS Youtube
Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.