
Worksounds, S02E05. Cristina Săvuică & Viorel Enache: Think fast. Resursele Umane în era vitezei
În acest episod al podcastului Worksounds, Cristina Săvuică, Chief Happiness Officer, Lugera The People Republic, și Viorel Enache, Senior Sales Manager, TotalSoft, discută despre cum arată Resursele Umane în era vitezei.
Cei doi invitați discută despre cum s-au transformat departamentele de HR în ultimii 20 de ani, cum arată, astăzi, recrutarea și ce rol joacă tehnologia în acest context, ce pot face companiile pentru a răspunde nevoilor actuale ale angajaților și cum se pot pregăti pentru viitoarele generații de candidați.
În deschiderea episodului, Viorel a întrebat-o pe Cristina cum arăta departamentul de HR în urmă cu 20 de ani și cum arată astăzi.
„Era foarte diferit. Ritmul nu era același. Dacă întrebam pe cineva ce înseamnă HR în 2000, erau foarte puțin oameni care știau ce este HR-ul. Îmi căutam colegi, sunam potențiali colegi și mă întreba un HR ce este acela HR. Ritmul era mult mai domol, oamenii erau diferiți, mentalitatea era diferită. Mi-era foarte drag să sun și știam că oamenii sunt foarte deschiși să discute cu un recruiter. Între timp, ritmul s-a schimbat, suntem în era vitezei și totul se întâmplă pe repede înainte”, a spus ea.
Totodată, reprezentanta Lugera The People Republic a subliniat că asistăm la o schimbare de mentalitate.
„Dacă mă uit acum, din 100 de candidați care ne vin la interviuri pentru poziții de entry level ajung 10-12, iar restul nu se prezintă. Există această tendință și la pozițiile de management, surprinzător. Să stabilești un interviu cu candidatul pentru mâine, poimâine – și trebuie să precizez că sunt online interviurile, nu trebuie să vină la sediu, cum se întâmpla înainte de pandemie – și, totuși, nu se prezintă la interviuri, nu anunță. Trec de interviul cu noi, trec de interviul cu clientul, primesc oferta și fie nu mai dai de noul candidat după, fie nu mai ajung în prima zi la noul job”, a adăugat ea.
Siguranța și bunăstarea psiho-emoțională la locul de muncă reprezintă o prioritate tot mai importantă pentru angajați, au agreat invitații în acest episod. În acest context, Viorel Enache a explicat: „Contează foarte mult cum ajungi acasă. Nu contează timpul pe care îl ai. Pe de altă parte, trebuie să plecăm de acasă, trebuie să ne ducem să muncim, ca să construim pe plan familial, personal, să cultivăm, alimentăm partea de hobby-uri. Însă contează foarte mult cum vii acasă de la job. Și, dacă nu îți place ce faci, cred că ar fi bine să faci o schimbare, din punctul meu de vedere.”
Urmărește episodul integral aici!
Worksounds, un podcast BusinessMark
În cadrul acestui podcast, avem alături de noi profesioniști din mediul de afaceri din România, care discută despre misiunea lor, ca specialiști în Resurse Umane, despre cum munca, oamenii și organizațiile s-au schimbat și continuă să evolueze, despre ce îi motivează, ce îi inspiră, cum își doresc să transforme organizațiile în care activează.
Acest podcast este dedicat comunității de specialiști de resurse umane, cât și liderilor din organizații, dar și tuturor celor vor să descopere cum va arăta viitorul în ceea ce privește modul în care lucrăm. În ultimii 10 ani, prin proiectele dedicate comunităților de HR, BusinessMark a contribuit la consolidarea comunităților de specialiști nu doar la nivelul Bucureștiului, ci și în Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Timișoara, Brașov, Sibiu, unde a organizat peste 50 de evenimente.
Acest episod este susținut de Romanian Software
Poți urmări toate episoadele Worksounds pe Spotify, Apple Podcast, RSS. Versiunile video sunt disponibile pe canalul nostru de YouTube.