2017.02.26 Articole

România, în topul european privind independența energetică

Țara noastră a importat în anul 2015 doar 17,1% din necesarul de energie, clasându-se astfel pe al treilea loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește independența energetică. Primele două state care își acoperă nevoile din producția internă sunt Estonia (7,4%) și Danemarca (13,1%).

Uniunea Europeană importă 54% din energia pe care o consumă, potrivit unor statistici aferente anului 2015. Cele mai dependente state sunt Cipru (97,7%), Malta (97,3%) și Luxemburg (95,9%). Evoluția importurilor de energie a Uniunii Europene nu a fost constantă între anii 1990 și 2015, atingând cel mai înalt nivel în anul 2008.

Din fericire pentru România, trei mari companii au descoperit în Marea Neagră zăcăminte de gaze naturale ceea ce ar putea asigura independența energetică a țării până la finalul deceniului. Cea mai mare descoperire a fost făcută în anul 2012 de către grupul american Exxon și compania OMV Petrom. Aceștia au evaluat între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaz în porțiunea românească a Mării Negre. Cea de-a doua companie, Lukoil, a anunțat că zăcământul de gaze are în jur de 32 de miliarde de metri cubi, în timp ce a treia companie, Black Sea Oil and Gas (BSOG), a găsit la rândul său între 10 și 20 de miliarde de metri cubi.

Totodată, se estimează că rezervele de gaze naturale descoperite în țara noastră ar fi suficiente pentru export și astfel România ar putea să reducă dependența Europei față de Rusia. Operațiunile de verificare a viabilității explorării sunt încă în derulare, însă se zvonește că în zona mării s-ar afla în jur de 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.

Material de opinie semnat de
  • BusinessMark

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.