2024.02.19 Eveniment

S-a lansat cea de-a 8-a ediție a OLX JOB INDEX. Peste 400 de specialiști în resurse umane au aflat trendurile de pe piața muncii, la conferința „ReSource by OLX Locuri de Muncă”

  • Trei milioane de oameni au căutat un job pe OLX în 2023
  • Au fost postate peste 570.000 locuri de muncă, cu 12% în scădere față de anul anterior
  • 73% dintre candidați aleg să nu se mai prezinte la interviu din cauza ofertei salariale necorespunzătoare
  • 27% dintre candidați sunt descurajați de un proces de recrutare prelungit sau complicat

Peste 400 de angajatori, lideri și specialiști în resurse umane s-au reunit, pe 7 februarie 2024, la conferința ReSource by OLX Locuri de Muncă, unde s-a lansat cea de-a 8-a ediție a OLX JOB INDEX, o amplă analiză a climatului socio-economic actual și impactul asupra pieței muncii.

Participanții au împărtășit momente autentice de conexiune, au făcut schimb de experiențe în ceea ce privește atragerea oamenilor potriviți în organizații și au privit, totodată, spre un viitor în care forța de muncă – fie că vorbim de angajații din zona blue și grey collar sau de white collar – va avea nevoie de noi abilități și competențe, adaptate unei realități în care tehnologia și inteligența artificială vor pătrunde tot mai mult în mediul de lucru și în organizații. Totodată, ei au aflat care sunt trendurile din recrutare, care este impactul schimbărilor legislative recente asupra organizațiilor, care este percepția românilor privind piața muncii și oportunitățile existente.

În tot acest context, participanții au fost ghidați de 16 profesioniști locali și internaționali ce au urcat pe scena de la Radisson Blu Hotel din București. Speakerii ediției din 2024 au privit și spre provocările și oportunitățile pieței muncii din România, atât din perspectiva angajatorilor, cât și a angajaților, acordând, totodată, atenție necesității ca organizațiile să se implice în formarea următoarelor generații de angajați.

ReSource by OLX Locuri de Muncă a cuprins două sesiuni de prezentări și două paneluri de dezbatere, moderator al evenimentului fiind jurnalista Teodora Tompea.

Conferința a fost deschisă de Michał Malewski, General Manager OLX Central & Southern Europe, OLX Group, care a vorbit despre rolul pe care OLX îl are la nivelul României, în contextul în care platforma înregistrează 14 milioane de vizitatori în fiecare lună. Dintre aceștia, 4 milioane de români și-au căutat o nouă locuință, 2.5 milioane și-au căutat o mașină dar, cel mai important, 3 milioane de români au aplicat pentru un nou loc de muncă prin intermediul platformei.

Peste 70% dintre români folosesc OLX în fiecare lună. Avem o prezență puternică în toate categoriile importante: real estate, automobile, vânzarea și cumpărarea de bunuri și, cel mai important, locuri de muncă. Unul dintre obiectivele noastre centrale este să dezvoltăm algoritmi AI care să conducă spre o cât mai bună compatibilitate între candidați și angajatori. Din cele 1.5 milioane de companii înregistrate pe platforma noastră din România, peste 30% au un cont de angajator”, a completat el.

Pornind de la introducerea lui Michał, au urcat apoi pe scenă Cezar Cârligeanu, Head of Sales, OLX România, Bulgaria și Portugalia, și Vladimir Desliu, Senior Category Manager, OLX Locuri de Muncă, care au lansat oficial cea de-a 8-a ediție a OLX JOB INDEX, făcând o trecere prin principalele aspecte ce pot fi regăsite în această analiză realizată în baza datelor de pe platforma OLX Locuri de Muncă.

„Modificările fiscale, creșterea salariului minim ar putea fi o cauză pentru scăderea de oferte de lucru” 

Menționarea salariului în anunțul de angajare nu mai este un subiect tabu, ci poate face o diferență în ceea ce privește atragerea de candidați, a punctat Cezar, subliniind că în 2023 au fost postate pe platformă peste 570.000 locuri de muncă, cu 12% în scădere față de anul anterior.

Modificările fiscale, creșterea salariului minim ar putea fi o cauză pentru scăderea de oferte de lucru. Avem și sectoare care au importat forță de muncă din străinătate. Vedem un interes mai scăzut al candidaților pentru munca în străinătate și poate este o oportunitate pentru angajatori să îi targeteze pe cei care doresc să rămână în țară, pe cei care până acum plecau în afara țării pentru 3-4 luni. Pare că acest gap între munca în țară și cea în afară începe să se diminueze”, a explicat el.

O privire asupra salariilor în perioada 2022-2023 indică faptul că zona cu cea mai mare creștere a fost cea de producție și logistică, a punctat, la rândul său, Vladimir Desliu.

Când vorbim de OLX, vorbim de oamenii potriviți pe care să îi recrutați. 3 milioane de oameni au căutat un job pe OLX, în 2023. Am observat o îmbunătățire a numărului de candidați per anunț, fiind 11 aplicări per anunț, ceea ce indică faptul că media pe țară s-a îmbunătățit”, a adăugat el.

Deși ritmul de creștere a numărului de angajați a scăzut, piața muncii este foarte puternică din anumite puncte de vedere, fiind printre pricipalii factori de atragere a investitorilor, a explicat, în continuare, Oana Munteanu, Director, People & Organisation, PwC România.

„Unul dintre motive este că suntem în continuare una dintre piețele cu costurile cele mai mici ale forței de muncă din UE. Rata șomajului denotă o piață a muncii puternică și reziliență, însă avem o hartă a două Românii: cea foarte dezvoltată din punct de vedere economic și cea cu o rată ridicată a șomajului. Trebuie să ne uităm la cum a evoluat șomajul în rândul tinerilor – această tendință a fost încurajată de pandemie și de un sistem de educație precar. E o preocupare pe care trebuie să o avem, pentru că tinerii sunt cei mai afectați”, a adăugat ea.

Acest subiect a fost abordat, în continuare, și de Sorina Donisa, CEO, Prohuman APT, care a adus în discuție cum se vede piața muncii la început de 2024, dacă ne uităm la preferințele candidaților versus perspectiva angajatorilor.

Prudența și incertitudinea sunt cuvintele cheie ale lui 2024. Este un an al alternanțelor – putem avea momente când avem nevoie să angajăm 50-100 de oameni, însă peste câteva luni să nu mai avem nevoie de ei. Astfel, trebuie să acționăm rapid și să fim pregătiți pentru orice. Însă nu trebuie să ne alarmăm, pentru că piața muncii din România are, în continuare, o capacitate de absorbție”, a explicat ea.

Incertitudinea din ultimii ani și schimbările prin care trec organizațiile se răsfrâng asupra bunăstării psiho-emoționale a angajaților. Astfel, asistăm la o creștere a nivelului de stres nu doar în rândul celor din sectorul white collar, ci și asupra celor din blue and grey collar, a explicat Mihai Zânt, Executive Coach, Trainer și Partener Co-fondator, CareerShift.ro și HUMANISTIC. El a continuat prezentarea vorbind despre scăderea engagement-ului, precizând că liderii sunt responsabili în proporție de 70% pentru cât de implicați sunt angajații în activitatea lor profesională.

Dacă ai conexiuni umane puternice, asta te ajută în longevitate, însă cel mai mult oamenii își doresc să fie văzuți, să fie apreciați pentru ce fac. Viitorul muncii este uman, dar un uman adaptat. Trebuie să ne uităm la cum putem construi culturi cu un engagement și cu un wellbeing mai bun. Powered by AI, vom avea oameni mai productivi și mai bine pregătiți”, a adăugat el.

„Până în 2035, solicitările de joburi din România vor fi peste 70% pentru blue collars și 30% pentru white collars”

 Prima sesiune a conferinței a continuat cu un panel de dezbatere, care a adus în discuție un subiect cheie: ce își doresc cu adevărat angajatorii? Cele trei invitate le-au împărtășit profesioniștilor prezenți din experiența lor privind atragerea și retenția angajaților, găsirea de candidați potriviți în funcție de domeniul de activitate, prin anunțuri de joburi personalizate și adaptate, despre impactul modificărilor legislative recente și cum se reflectă acestea la nivel de organizații și de departamente de resurse umane.

Am citit recent un studiu al UE care spune că, până în 2035, solicitările de joburi din România vor fi peste 70% pentru blue collars și 30% pentru white collars. Vorbim aici despre tehnicieni de performanță și de inspectori de calitate – vorbim despre niște locuri de muncă foarte nișate. Noi, ca organizație, trebuie să îi formăm pe oameni în organizație”, a precizat Gyöngyi Hunyadi, HR Manager, VCST AUTOMOTIVE PRODUCTION Alba Iulia.

În acest context, găsirea oamenilor potriviți va reprezenta o problemă tot mai mare în viitor, iar organizațiile trebuie să se pregătească mergând în comunități și încercând să fie aproape de tineri.

O soluție pe care, fiecare dintre noi, în postura de angajator, o poate identifica este să își aducă contribuția cu cât mai multe acțiuni și proiecte de dezvoltare. La LEONI, ne uităm foarte mult la dezvoltarea tinerilor – începem din rândul liceenilor, pentru ca ei să învețe să își urmeze visele, pentru că sunt la o vârstă la care, dacă ei fac ce le place, și noi, ca angajatori, vom avea de câștigat”, a explicat Mihaela Scurtu, HR Director România, LEONI.

Invitatele au fost de părere că schimbările legislative au impact asupra tuturor organizațiilor, așa că este foarte important ca oamenii de HR să se adapteze și să înțeleagă cât mai bine nevoile oamenilor din echipe și pentru a-i păstra cât mai mult timp în companie.

Am făcut o analiză internă și am descoperit că din totalul concediilor medicale, doar 10% sunt pe București și restul provin din celelalte zone ale țării. Știm și noi că perioada culesului recoltei sau a viei sunt subiecte tabu și ne adaptăm, însă noi am investit foarte mult în partea de retenție. Măsurăm cu instrumente concrete reziliența – pe 2023, avem o reziliență de 91%, iar engagement-ul a fost de 84,1%”, a intervenit Mirela Stere, Human Resources & Internal Communication Executive, Macromex

Cea de-a doua sesiune a conferinței ReSource by OLX Locuri de Muncă a fost deschisă de un invitat special: Andre de Wit, Decan al Academiei de Leadership din Amsterdam. În prezentarea sa, a pus accent pe necesitatea ca liderii să dobândească abilități și competențe noi, pentru a se adapta cât mai ușor la un mediu determinat de volatilitate, nesiguranță, complexitate și ambiguitate (VUCA).

Oamenii de HR sunt responsabili cu dezvoltarea liderilor din companie. Asistăm la o schimbare de perspectivă, de mentalitate. Frecvent, managerii rămân în urmă comparativ cu evoluția tehnologică. Și, astfel, asistăm la o rezistență a acestora la schimbare. Astfel, începem să ne întrebăm cum va arăta, în mod real, viitorul. Ce urmează pentru companiile noastre? Trebuie să ne pregătim personalul, pentru că vom fi cu toții afectați de impactul tehnologiei. Inteligența artificială este foarte importantă – trebuie să o îmbrățișăm, să experimentăm. Dacă nu începem acum să testăm AI-ul, deja am rămas în urmă”, a spus el.

La rândul său, Marius Luican, Director General, Reveal Marketing Research, a vorbit despre necesitatea ca oamenii de Resurse Umane să ajute angajații să depășească această teamă de schimbare, mai ales într-un context în care a crescut semnificativ starea de anxietate în rândul românilor. În cadrul prezentării sale, a dezvăluit rezultatele unui complex studiu privind percepția românilor asupra locului de muncă, realizat împreună cu OLX Locuri de Muncă. Astfel, el a explicat că un factor determinant în decizia oamenilor de a schimba jobul este legat de dezamăgirea acestora. Totodată, ei caută un salariu mai bun, mai multe beneficii și oportunități de dezvoltare profesională.

Însă care sunt factorii care influențează neprezentarea la interviu?

Pentru 73% dintre candidați, motivul este oferta salarială necorespunzătoare. 48% din candidați sunt determinați de cerințele excesive sau nerealiste ale jobului, iar 41% sunt nemulțumiți de lipsa beneficiilor extrasalariale. Procesul de recrutare prelungit sau complicat este motivul principal, în cazul a 27% din candidați”, a mai spus el.

Revenind spre un subiect de mare interes pentru angajatori, Corina Mîndoiu, Partener, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale, EY România, a adus în discuție noutățile din 2024 privind taxele salariale.

Una din modificări se referă la structura declarației de payroll pentru luna ianuarie, pe care urmează să o depuneți curând, și care a devenit și mai complexă. Trebuie să colectați mai multe tipuri de informații și să o depuneți până pe 25 februarie, într-un mod corect și cât mai complet. Va trebui să menționați, în cazul colegilor care lucrează în afara țării, câte zile au petrecut acolo. Vorbim aici despre sectoarele de activitate ce beneficiază de taxe salariale mai mici (construcții, agro, etc.) și este posibil ca și angajatorii din sectorul de tehnologie să fie nevoiți să completeze, pentru angajații lor mobili, numărul de zile de prezență din afara România”, a spus ea.

Una dintre zonele afectate de aceste schimbări este cea a beneficiilor extrasalariale. În acest context instabil, este important ca angajatorii să fie transparenți cu candidații lor, cât și cu angajații din companie, mai ales că, așa cum a relevat și studiul privind așteptările angajaților, realizat de OLX Locuri de Muncă și Reveal Marketing Research, beneficiile reprezintă un factor ce contribuie la alegerea unui loc de muncă.

În acest context, Ovidiu Bîrsă, Director Comercial, Edenred România, a precizat: Pe lângă salariu, beneficii extrasalariale și alte lucruri esențiale pe care le oferim angajaților, este vorba și despre ce facem noi, în zona de HR. „Avem nevoie de autenticitate și onestitate atunci când angajăm oamenii. Trebuie să privim din punct de vedere al angajatului. Dacă vin candidații și nu le vorbim despre minusuri, descoperindu-le ulterior, nu putem să ne mirăm apoi că pleacă. Undeva este o discrepanță, astfel că trebuie să fii la nivelul interlocutorului, angajatul devine partenerul de business al omului de HR”, a spus el.

Prezentarea lui Ovidiu a făcut trecerea spre ultima parte a evenimentului, ce a fost dedicată unui panel cu focus pe ce își doresc cu adevărat angajații. Cei trei invitați au privit nevoile acestora prin prisma generațiilor, demontând stereotipuri și adresând realitățile cu care oamenii se confruntă. Dincolo de diferențe, toți angajații își doresc ca munca lor să aibă sens, să se simtă văzuți, acceptați, apreciați și să lucreze într-un mediu propice dezvoltării.

Abordând subiectul Generației Z, Beatrice Alexandrescu, Director general, Fundația LEADERS, a vorbit despre abilitatea acestora de a se adapta la lucrul într-un format hibrid, prin prisma pandemiei, când întreaga lor activitate s-a desfășurat în mediul online.

Însă în cazul acestora, se poate observa o schimbare de perspectivă și o reconfigurare la nivelul priorităților lor, a punctat, la rândul său, Andrei Stupu, Consultant educațional, lector, trainer, career coach, Andrew Beehive Consulting.

Indiferent de generație, oamenii și-au pus întrebarea legată de menirea lor, iar pandemia a reprezentat un moment care ne-a pus în fața acestei întrebări și ne-a făcut să ne configurăm drumul. Dacă ne raportăm la schimbările de așteptări ale generațiilor, Generația Z a avut o tranziție imediat după pandemie de la a manifesta ca principală așteptare valorile organizaționale și comportamentul liderilor. După pandemie, ei au devenit realiști și au realizat că cea mai importantă prioritate este salariul”, a spus el.

În acest context, Beatrice Alexandrescu a adus în discuție un stereotip foarte frecvent întâlnit – acela legat de utilitatea competențelor soft la un loc de muncă. „Un mit de care mă lovesc des este legat de competențele soft, de leadership, iar miturile spun că ele sunt complet inutile celor din zona tehnică, de IT. Însă angajații au nevoie de aceste abilități atunci când ajung să coordoneze o echipă. Ne pregătim să avem competențe hard, însă cele soft nu sunt neapărat antrenate. Fără ele, avem cum să antrenăm o echipă și să facem performanță”, a adăugat ea.

Legându-se de datele prezentate în index privind dezamăgirea ca motiv pentru care oamenii părăsesc un loc de muncă, Leonard Rizoiu, Fondator, General Manager, leoHR, a atras atenția asupra unui aspect esențial: migrația talentelor. Astfel, el a precizat că românii care aleg să lucreze în afara României nu provin doar din zona blue collar.

Oamenii nu pleacă pentru că nu au salarii rezonabile, nu pleacă din cauza angajatorilor, ci pentru că își doresc pentru copiii lor un sistem educațional sănătos, își doresc un sistem medical modern, își doresc o infrastructură ca să nu petreci o oră și jumătate în trafic într-o capitală europeană. Nu vorbim aici doar de cei care înainte plecau la muncă în Spania, Germania. Avem o hemoragie de specialiști”, a spus el.

Atingând subiectul sistemului de educație și impactul asupra ratei șomajului, invitații au vorbit, în continuare, despre necesitatea ca organizațiile să contribuie la dezvoltarea viitoarelor generații de candidați.

Oportunitățile de angajare sunt foarte limitate, dacă ne uităm la rural vs. urban, însă înainte de a fi angajabil, un om este educabil. Ne uităm, totodată, la securitate și apartenență, iar copiii din această țară sunt într-un punct foarte vulnerabil. La nivel de companii, ne asigurăm că suntem responsabili social atunci când realizăm că, înainte de a avea oameni angajabili avem oameni educabili, iar dacă organizațiile pot face o schimbare este minunat. Realitatea din rural este cu totul alta decât cea pe care o avem noi aici. Nevoia esențială este să termin liceul, să caut un job, indiferent dacă mă simt bine acolo sau nu. În România, sunt necesare cam 4 generații să treci dintr-o categorie socială în alta. Sunt diferențe fundamentale între urban și rural și, până nu reușim să asigurăm o uniformitate în acest domeniu, lucrurile nu vor arăta foarte bine”, a adăugat Andrei Stupu.


ReSource este un eveniment marca OLX Locuri de Muncă.

Ediția 2024 a fost organizată cu sprijinul BusinessMark

Parteneri media ai evenimentului au fost: SMARK, IQads, Spot Media, Ziarul Bursa, MATEK, Events Max, Global Manager, Global Manager HR, AngajatorulMeu.ro, Spațiul Construit, Business Voice, România Durabilă, Economistul, Club Economic, Portal HR, DeBizz Magazine, Jurnalul de Afaceri, PRwave,

Partener de monitorizare: mediaTRUST


Despre OLX JOB INDEX

OLX JOB INDEX este o analiză anuală realizată pe baza datelor din platforma OLX, aflat la cea de a 8-a ediție. Acesta este lansat anual în cadrul unui eveniment adresat angajatorilor, liderilor și specialiștilor în resurse umane și analizează dinamica pieței muncii din ultimul an. AICI puteți descărca rezultatele ediției din acest an.

Despre OLX Locuri de Muncă

Cu peste 14 milioane de utilizatori lunari și 2.6 milioane de utilizatori ai aplicației mobile, OLX este locul în care milioane de oameni vin în căutarea unei achiziții eficiente, a unei locuințe sau, de ce nu, chiar viitorul loc de muncă. Pentru piața de recrutare, OLX este printre liderii platformelor de recrutare, unde mii de angajatori și angajați se întâlnesc și interacționează, direct în platformă, pentru un proces de angajare rapid și eficient.

Material de opinie semnat de
  • BusinessMark

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.