Cu o experiență de peste 18 ani în resurse umane, Anca Bosinceanu s-a alăturat echipei UCMS by AROBS pe poziția de HR Manager în 2021. În cadrul companiei, Anca este ,,arhitectul” care construiește punți între oameni și cultură, având ca focus dezvoltarea de proiecte îndrăznețe care să îmbunătățească experiența fiecărui coleg.
De-a lungul timpului, ,,a navigat” prin labirintul complet al resurselor umane și a trecut prin toate procesele de HR, ceea ce i-a oferit o perspectivă unică asupra provocărilor și a oportunităților întâlnite pe parcurs. Pasionată de dezvoltarea profesională și personală, ea consideră că învățarea continuă te ajută să fii un bun profesionist. Anca este absolventă a BISM (Bucharest International School of Management), a urmat mai multe cursuri în resurse umane, și este în curs de finalizare a programului CIPD – Diploma in PEOPLE Management.