ELENA BADEA

About the Speaker
  • Profesie
    Managing Director
  • Companie
    VALORIA

Managing Director, VALORIA

Este pasionată de NLP,  ține cursuri de psihologia vânzării și psihologia leadershipului. În anul 2016 a făcut pasul în antreprenoriat, după ce timp de 15 ani a condus departamentul de Marketing și Business Development al unei importante companii străine din România.

Elena Badea este absolventă a Universității Politehnica București, însă a construit o carieră de peste 23 de ani în marketing, vânzări și business development.

A coordonat 43 de cercetări privind mediul de business și antreprenorial din Romania și s-a implicat în programe de formare și coaching pentru manageri și oameni de afaceri, dar și în proiecte de responsabilitate socială și educație.

Publică frecvent articole în presa centrală din România și este invitată ca vorbitor la numeroase conferințe naționale pe teme actuale de marketing și business development.

În ultimii trei ani a susținut peste 2500 de ore de cursuri atât în cadrul unor companii multinaționale, cât și în cadrul unor mari firme antreprenoriale românești.

Temele pe care le abordează includ: marketing și comunicare, business development, account management, limbajul trupului în afaceri, tehnici de prezentare, de networking, de dezvoltare a brandului personal, leadership și psihologia vânzărilor și neuromarketing.

  • Arii principale de expertiză: Marketing Integrat, PR și Comunicare, Business Development, Vânzări
  • Pasiuni: Psihologie, NLP, elemente de fizică cuantică