FLORIN DĂNESCU

About the Speaker
  • Profesie
    Preşedinte Executiv
  • Companie
    ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A BĂNCILOR

Preşedinte Executiv, ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A BĂNCILOR.

Dl. Florin Dănescu are o experiență de peste 20 ani în industria de servicii bancare și financiare. Licențiat în economie la Academia de Studii Economice și absolvent EMBA la WU Executive Academy, Dl. Dănescu și-a început cariera în anul 1995 la Ministerul Finanțelor în cadrul relațiilor cu organismele financiare internaționale. Din 1996, s-a orientat către activitatea de trezorerie și a devenit șeful Departamentului Piețe Financiare din cadrul unei importante bănci de stat.

În 2000, Dl. Dănescu s-a alăturat echipei unei bănci de talie mică cu capital privat, în calitate de șef al Direcției Trezorerie, devenind ulterior Prim-vicepreședinte, responsabil cu gestionarea operațiunilor cu numerar, a activității de trezorerie și management al riscului, și a activităților și inițiativelor în domeniul tehnologiei informației. Din 2008, Dl. Dănescu a fost ales președintele executiv al băncii, devenind astfel unul dintre cei mai tineri președinți de bancă din țară.

În 2011, domnul Florin Dănescu a fost desemnat de către comunitatea bancară președintele executiv al Asociației Române a Băncilor.

Din anul 2011 dl. Florin Dănescu reprezintă Asociația Română a Băncilor în cadrul Comitetului Executiv al Federației Bancare Europene.