Corporate Center & HR Manager, MOL România
Gabriela s-a alăturat echipei MOL România în 2005, în funcția de buyer în cadrul nou-înființatei divizii, Corporate Services. În 2008, devine Senior Buyer, iar în 2010 preia conducerea Corporate Services, fiind responsabilă pentru achizițiile MOL România, pentru implementarea celei de-a doua faze a proiectului terminalului petrolier de la Giurgiu, dar și de proiectele de extindere și relocare a birourilor MOL din România. În perioada august 2016-decembrie 2017, Gabriela a preluat poziția de Corporate Center Manager, fiind responsabilă pentru activitatea departamentelor Resurse Umane, Comunicare și Corporate Services, iar din decembrie 2017 coordonează activităţile de Resurse Umane, precum şi cele privind procesele de design organizațional şi guvernanţă corporativă, LEAN, conformitate tehnică şi cele administrative. Este absolventă a Universității Babeș-Bolyai, are un master în Comunicare și Relații Publice, a urmat cursurile Chartered Institute of Purchasing & Supply și Thunderbird School of Global Management (Glendale, SUA).