GINA CRUCERU

About the Speaker
  • Profesie
    Group Performance & Rewards Manager
  • Companie
    KMG International

Gina are o carieră de peste 10 ani în Resurse Umane și în acești ani a activat în industrii dinamice (FMCG, Oil&Gas, Retail), a lucrat cu oameni din multe colțuri ale lumii și s-a implicat în proiecte importante și provocatoare, care au adus schimbarea în organizațiile respective.

A coordonat sau a fost parte din mai multe echipe funcționale din cadrul departamentelor de Resurse Umane, putând să contribuie astfel la succesul colegilor săi prin implicarea în procese cheie: Managementul Carierei, Managementul Performanței, Recrutare și Selecție, Recunoaștere și Recompensare, Training și Dezvoltare, Relații de Muncă.

A absolvit Facultatea de Filosofie și Studii Europene din cadrul Universității din București, urmată de masterat in Comunicare Managerială și Managementul Resurselor Umane din cadrul Facultății de Comunicare și Relatii Publice a Școlii Naționale de Știinte Politice și Administrative din București.

În prezent ocupă poziția de Manager Resurse Umane Performanță, Recunoaștere și Recompensare în cadrul companiei KMG International (Rompetrol Group) și împreună cu echipa sa contribuie zi de zi prin activitățile lor la starea de bine a angajaților și la recunoașterea reușitelor profesionale ale acestora.