Mircea Varga are peste 27 de ani de experienţă în consultanță și management financiar în cadrul unor companii de top din România. După o perioadă de peste 9 ani în Pricewtaerhouse Coopers, foarte efervescentă din punct de vedere profesional, a decis să răspundă provocării de a ieși din zona de audit și consultanță și de a-și utiliza cunoștințele și expertiza în diverse proiecte din industrii diferite, intrând astfel în viață reală a gestionării afacerilor.
În cei aproape 19 ani de experiență în zona de business, a fost implicat, atât ca CFO, cât și ca membru în Consiliile de Administrație sau ca reprezentant al acționarilor, în managementul financiar și strategic al unor companii de top din diverse industrii, atât naționale, cât și multinaționale, (i.e. Euroholding, Electrolux, European Drinks, Macon, Energobit, Țiriac Holdings, Allianz Pensii, Teilor Holding, Globe Ground, Bucharest Internațional Cargo Center, Universal, Meteor, Smart Plantation, Safetech Innovations, Perla Harghitei), contribuind decisiv la creșterea performanței și la schimbarea profundă a acestora.
De-a lungul carierei, în care a avut oportunitatea de a lucra inclusiv cu două fonduri de investiții de Private Equity internaționale, a dobândit o experiență și o expertiză profesională semnificative în managementul financiar, managementul de criză și transformarea organizațională, managementul strategic, M&A (peste 50 de proiecte), precum și în costruirea de protofolii de investiții și atragerea de capital de pe piețele financiare.
În luna noiembrie 2021 a realizat prima emisiune de obligațiuni pentru Teilor Holding, listată pe piața AeRo a Bursei de Valori Bucureșți, înregistrând cea mai mare suma atrasă din piața de capital printr-o emisiune de obligațiuni din istoria bursei din România.
A absolvit Facultatea de Științe Economice din Timișoara în anul 1996 ca șef de promoție la secția de Management în construcții, transporturi și telecomunicații și și-a desăvârșit studiile prin Masteratul în Analiză diagnostic și evaluarea afacerii.
În cadrul Galei Forbes 500 Business Awards din 2019, Mircea Varga a fost inclus în elită „FORBES ROMÂNIA 30 pentru RO30”, formată din cele mai importante personalități de business și corporații care au marcat economia românească în afaceri de familie și antreprenoriat, servicii financiare și consultanță, tehnologie, industrie și management. În anul 2007 a fost nominalizat de revista Business Magazine în top 100 cei mai tineri manageri.
Ceea ce îl ghidează în tot ceea ce face este o combinație de trăsături și principii, care îi definesc obiectivele principale în viață, cum ar fi: să fie cel mai bun în ceea ce face, să găsească întotdeauna cele mai bune soluții, să reușească acolo unde alții spun că nu se poate, să nu facă niciodată rabat de la calitate și corectitudine și să facă de fiecare dată lucrurile mai bine.
Consideră că România este o ţară cu un potenţial economic și financiar incredibil şi crede în schimbarea profundă a acesteia. Într-o lume în continuă mișcare, se consideră un om al schimbării și așa cum spunea cunoscutul filozof grec Socrate, crede că „secretul schimbării constă în a-ți concentra toată energia, nu în a lupta pentru vechi, ci în a construi noul”.
Citate în care se regăsește Mircea Varga: