Partener, Fuziuni și Achiziții, NNDKP
Răzvan Vlad este avocat specializat în domeniul dreptului societar, fuziuni și achiziții, precum și în aspecte de reglementare și derulare a unor contracte specifice proiectelor de infrastructură.
De-a lungul a peste 18 ani de activitate profesională, Răzvan a acordat asistență juridică unor antreprenori români, corporații locale și multinaționale cu activitate în domenii precum proiecte de infrastructura, agribusiness, servicii medicale, sectorul auto, industrie grea sau tehnologie.
Răzvan este frecvent implicat în negocieri corporative și comerciale, reorganizări, asocieri locale și internaționale sau parteneriate strategice, inclusiv în proiecte care implică investitori locali sau fonduri de private equity.
Răzvan a primit premiul pentru „Cel mai bun avocat în Drept societar/Fuziuni și achiziții” la Gala „Avocați de Top” dedicată acestei industrii, organizată în 2020. De asemenea, este inclus în mod constant în renumite ghiduri juridice internaționale, precum Legal 500 și IFLR1000, care îl apreciază pentru activitatea sa.