Kinstellar România, în colaborare cu BusinessMark, vă invită la Conferința Anuală de Tax and Finance dedicată mediului economic din România. Evenimentul se adresează tuturor companiilor cu activitate în România, va avea loc online, în limba romană și se va desfășura în data de 15 octombrie, pe parcursul a trei ore.
De ce să participați?
Suntem la cumpăna dintre două cicluri electorale, marcată de comportamente financiare și fiscale, din păcate specifice acestor vremuri.
Pe de-o parte, așa cum am fost obișnuiți, suntem martorii unor măsuri adoptate în pripă și fără consultare adecvată, menite să acopere lipsurile și ineficiențele ultimilor ani, iar pe de altă parte, trăim cu sabia corecțiilor bugetare viitoare deasupra capului, în condițiile unui deficit excesiv.
În acest context, vă invităm la conferința anuală Kinstellar Tax and Finance, pe parcursul căreia vom dezbate subiecte de interes, generate de modificările survenite pe parcursul anului 2024, dar și de modificările așteptate începând cu anul 2025.
Participarea la eveniment este gratuită. Înscrierea se poate face completând următorul formular: https://forms.gle/BZvF9dcRgzPN3pJx9
Un eveniment organizat cu susținerea
“Financial Outcome. Închiderea anului financiar 2023, aspecte privind IFRS și noutăți fiscale pentru 2024” va avea loc pe 15 decembrie 2023, în format hibrid, atât onsite (Hotspot Workhub București), cât și online.
Conferința va aborda cele mai importante noutăţi legislative cu impact fiscal, aspecte ce trebuie avute în vedere pentru închiderea exercițiului financiar 2023 – spețe contabile și fiscale, principalele tendințe privind IFRS și raportarea non-financiară.
Vom prezenta și analiza, alături de specialiști din domeniu: aspecte privind noutățile fiscale 2023-2024, modificările legislative cu impact fiscal și principalele provocări pentru mediul de afaceri, digitalizarea administrației fiscale din România și implicațiile pentru contribuabili, e-Factura, aspectele ce trebuie avute în vedere pentru închiderea exercițiului financiar 2023 – abordare fiscală și contabilă, noutăți privind impozitul pe profit, TVA, prețurile de transfer, impozitarea persoanelor fizice și contribuțiile sociale, perspective și tendințe în inspecțiile fiscale, tendințe globale în raportarea financiară și non-financiară, trenduri privind ESG și impactul asupra organizațiilor, politici contabile, bugetare și previzionare eficiente, evoluția departamentului financiar în contextul unui mediu economic global într-o continuă transformare.
*Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali.
Uitându-ne retrospectiv la lecțiile învățate în anul 2023, concluzia care pare că se desprinde este aceea că începem să ne adâncim în paradigma unei economii inflaționiste, aflată sub spectrul deficitului bugetar excesiv cârpit prin creșterea poverii fiscale.
În acest context, cu gândul la reducerea poverii fiscale prin pârghiile existente, la modalități de eficientizare a fluxurilor de numerar sau a capitalurilor proprii, la eficientizări operaționale, ne-am propus ca în prima parte a acestei conferințe să discutăm despre oportunitatea distribuirii de dividende interimare, despre modalități de cosmetizare a capitalurilor proprii, despre facilitatea privind profitul reinvestit, despre fonduri nerambursabile și despre alte aspecte operaționale.
Nu vom ocoli nici tendințele în materie de prețuri de transfer despre care vom discuta cu echipa mulți-jurisdicțională de Prețuri de Transfer din cadrul Noerr și cu siguranță vom trece în revista modificările fiscale anunțate și așteptate pentru anul 2024 și nu numai.
Nu în ultimul rând, așa cum v-am obișnuit, în partea a treia a evenimentului vom încerca să deslușim împreună cu invitații noștri diferențele dintre automatizare și inteligență artificială, probleme atât de actuale și de intens dezbătute în comunitatea de finance. Totodată, având în vedere contextul existent (de presiune asupra Bugetului de Stat) vom dezbate importanța unei strategii potrivite de gestiune a riscului fiscal, având ca obiectiv suprem asigurarea continuității afacerii în condițiile unor decizii de impunere cu sume foarte mari.
Evenimentul se va desfășura în format virtual, iar participarea este gratuită, în baza formularului de înscriere.
Un eveniment organizat cu susținerea
Focus special pe conducerea afacerii în contextul creșterii inflației, al volatilității cursului de schimb și al finanțării costisitoare
Acum că pandemia COVID este aproape de sfârșit, apar noi provocări, generate de conflictele actuale și de perspectiva amenințătoare a recesiunii globale.
Gestionarea afacerii în aceste vremuri tulburi este dificilă, iar perspectiva financiară este mai importantă ca niciodată.
Prin urmare, profităm de această ocazie pentru a vă invita la Conferința anuală Noerr pe teme financiare și fiscale, în cadrul căreia vom aborda acele subiecte care, în opinia noastră, pot fi relevante pentru orice profesionist din domeniul financiar în această perioadă.
Vom încheia evenimentul cu o masă rotundă între profesioniști cu experiență în domeniul financiar, care își vor împărtăși experiența și opiniile cu privire la ceea ce ne rezervă viitorul.
Un eveniment organizat cu susținerea
În luna septembrie 2022, dăm startul unui nou sezon de evenimente marca BusinessMark, ce se vor desfășura sub o nouă identitate și cu un motto ce reflectă evoluția brandului nostru în cei aproape zece ani de activitate: Events designed to make an impression!
Și în acest sezon, continuăm să aducem comunităților noastre peste 20 de evenimente, din domenii și industrii precum: supply chain & logistics, real estate & construction, financiar, banking, fintech & financial services, tax & finance, IMM & antreprenoriat, food & agribusiness, resurse umane, sustenabilitate & CSR, management, retail & FMCG, în cadrul cărora vor avea oportunitatea de a discuta cu profesioniști din companii de top, de a afla toate noutățile și de a se perfecționa.
Evenimentele BusinessMark se vor desfășura în format hibrid și vor avea loc atât în București, cât și în principalele orașe din țară. În premieră, vorbim despre „ingredientele” ce fac un brand ”magnetic” în ochii candidaților la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Oradea, unde va avea loc evenimentul „Magnetico. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices.”
CALENDARUL EVENIMENTELOR BUSINESS – TOAMNĂ 2022

Evenimente dedicate specialiștilor de resurse umane
Primul eveniment dedicat specialiștilor de resurse umane va fi HR Uncovered, ce va avea loc în luna septembrie, urmat de Oradea HR VIBES, ce va avea loc în luna octombrie, și de Magnetico. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices, ce se va desfășura în lunile octombrie (Iași), noiembrie (Cluj, Timișoara) și decembrie (București).
Discutăm despre impactul pandemiei asupra economiei și modului de lucru, despre digitalizare și automatizare, despre provocările și beneficiile modelelor de muncă hibride, recrutarea în post-pandemie, impactul tehnologiei și trenduri în HR, engagement și motivarea angajaților, employer branding și employee experience.
Evenimente dedicate specialiștilor din domeniul financiar
Evenimentele din seria Tax & Finance Forum ajung în luna noiembrie la Cluj-Napoca și București.
Discutăm despre: instrumentul multilateral care modifică tratatele de evitare a dublei impuneri ale României începând cu 1 ianuarie 2023; prețurile de transfer în 2022 la nivel internațional și local; inspecția fiscală a dosarului de prețuri de transfer – exemple și bune practice;ESG, transpunerea Directivei UTP în România; abordări recente ale instanțelor române în litigiile fiscale; munca de (aproape) oriunde – aspecte practice; implicații fiscale și de securitate socială; noi măsuri fiscale privind impozitul pe profit care vin în sprijinul mediului de afaceri; noutăți legislative în contextul digitalizării fiscale – provocările anului 2022; principalele aspecte privind RO e-factura, RO e-transport și Spațiul Privat Virtual (SPV); SAF-T – ultimele noutăți și lecții învățate din proiectele de implementare.
Eveniment dedicat specialiștilor din food & agribusiness
Ca în fiecare toamnă, evenimentul Romanian Food & Agribusiness Conference revine la București. Discutăm despre rezultatele anului agricol 2022 și perspectivele pentru viitor, impactul crizei sanitare și a a contextului economic asupra sectorului agricol, evoluția pieței de retail alimentar în România și previziunile pentru viitor, finanțarea în agricultură, industria laptelui, agricultura sustenabilă – cele mai bune produse și soluții pentru fermieri, agricultura inteligentă – tehnologii noi, aplicații și soluții de digitalizare în agricultură, piața asigurărilor agricole.
Eveniment dedicat specialiștilor din domeniile banking, fintech și financial services
În luna noiembrie va avea loc la București o nouă ediție FinConf România, în cadrul căreia vom discuta despre orizontul 2025 în banking, impactul pandemiei asupra economiei și a sistemului bancar, rolul sistemului bancar în susținerea economiei românești și a mediului de afaceri afectat de contextul socio-economic național și global, perspective privind creditarea și evoluția dobânzilor, impactul majorării dobânzilor, importanța inovației și a digitalizării în sectorul financiar, cum arată viitorul la nivel de securitate în sectorul financiar, Fintech și impactul asupra serviciilor financiare.
Evenimente dedicate specialiștilor din domeniul financiar
În luna noiembrie, vor avea loc la București și Timișoara noi edițiile de toamnă ale CFO Conference, urmând ca în luna decembrie să discutăm la Financial Outcome despre închiderea anului financiar 2022 – aspecte privind IFRS și noutăți fiscale pentru 2022.
Vom discuta despre managementul financiar strategic, ca rol catalizator pentru creșterea performanței organizației, despre provocările cu care se confruntă un director financiar în contextul economic actual, despre cum se construiește și consolidează un departament financiar performant, despre CFO leadership în vremuri de criză, aspecte practice privind prețurile de transfer la închiderea anului financiar 2022, perspective și tendințe în inspecțiile fiscale, politici contabile, ajustări, sponsorizări.
Eveniment dedicat specialiștilor din domeniile supply chain și logistică
Revenim în luna septembrie cu o nouă ediție a Supply Chain & Logistics Forum & Expo, eveniment cu tradiție în cadrul căruia vom vorbi despre: optimizare și tendințe în supply chain, digitalizarea și automatizarea lanțului de aprovizionare ca avantaj competitiv, provocările specifice comerțului online la nivel de supply chain și logistică, adaptarea proceselor de supply chain și logistică la momentele de creștere bruscă a cererii, gestionarea și eficientizarea retururilor, adaptarea companiilor de curierat la noul context și perspectivele de dezvoltare ale pieței de curierat, optimizarea depozitelor, inovație în supply chain.
Eveniment dedicat specialiștilor din domeniile real estate & construction
Real Estate & Construction Forum revine în luna septembrie 2022 la București, într-o nouă ediție dedicată a patru sectoare: retail, industrial & logistics, office și rezidențial.
Vom discuta despre piața de real estate și previziunile pentru 2023, evoluția pieței imobiliare europene, cum vor evolua prețurile imobiliarelor în 2023, cum s-a schimbat profilul consumatorului în pandemie, sursele de finanațare pentru investițiile în proiecte imobiliare – programe și soluții alternative la împrumuturile bancare, noii poli de dezvoltare imobiliară și cele mai atractive zone pentru investitori, tehnologii moderne, soluții inovatoare, aplicații și servicii care optimizează costurile și cresc profitabilitatea investițiilor, eficiență energetică, digital facility systems, smart living.
Eveniment dedicat specialiștilor din domeniile IMM & Antreprenoriat
În luna noiembrie, vă așteptăm la București la o nouă ediție a Business Challenge, eveniment în cadrul în căruia vom discuta despre necesitatea de a avea o perspectivă a schimbării business-ului și cât de pregătiți suntem pentru noua viteză de evoluție a tehnologiei, societății și economiei. Totodată, discutăm despre modalitățile de finanțare pentru proiectele antreprenoriale și pentru IMM-uri – între programe guvernamentale și soluții private, despre tehnologie ca avantaj competitiv pentru start-up-uri și IMM-uri, despre optimizarea costurilor și despre cum aducem inovația la nivelul IMM-urilor și start-up-urilor.
Eveniment dedicat specialiștilor în sustenabilitate și CSR
În luna decembrie, vă invităm la noua ediție a POSITIVE BUSINESS. A talk about sustainability and positive impact in business, ce se va desfășura în București și în cadrul căreia vom discuta despre cum a afectat pandemia planurile de sustenabilitate ale companiei, despre schimbările climatice și efectul asupra business-urilor, despre rating-ul environmental, social and corporate governance (ESG), despre Pactul Ecologic European, despre cum transpui valorile companiei într-o strategie de sustenabilitate, care să reflecte valoarea pe care compania o creează în lume prin imactul său, despre cum putem, într-un mediu de business aflat constant sub presiune, nu numai să minimizăm efectele negative ale companiei, dar chiar să lăsăm lumea un loc mai bun, despre responbabilitatea digitală, despre obiceiurile consumatorului modern.
Eveniment dedicat specialiștilor în managementul schimbării
Luna noiembrie 2022 aduce cu sine o altă ediție a SHIFT. Change Management Conference, eveniment în cadrul căruia vorbim despre business transformation și business intelligence, evoluția business-urilor în era tehnologică, M&A și integrarea de echipe, echipe mixte și forme de lucru, sustenabilitate și integrarea valorilor la nivel de business, adaptare la schimbare continuă și agilitate, mindset și atitudine.
Eveniment dedicat specialiștilor în Retail & FMCG
Ediția de toamnă a reTAG- a retail, FMCG & e-commerce conference for the modern world se va desfășura în luna octombrie la București. În cadrul acestei ediții, discutăm despre digital transformation în retail, FMCG și e-commerce, despre modelele viabile de omnichannel retail, despre ce trebuie să facă brandurile pentru a răspunde nevoilor noilor generații de consumatori, ținând cont de factorii care ghidează deciziile de cumpărare ale acestora, despre inteligență artificială și impactul pe care îl va avea în experiența de cumpărare din următorii ani, despre aspectele fiscal cu impact asupra industriei retail & FMCG și noutățile legislative cu impact asupra e-commerce-ului.
Scurt istoric
Începând cu 2013, BusinessMark a organizat 259 evenimente „concept propriu”, 121 proiecte de event management, 69 de evenimente online. Am avut alături de noi 4.020 speakeri și 61.000 de participanți, în opt orașe din România.
Din 2013 organizăm evenimente business, în principal „concept propriu”, gândite și planificate de noi, de la idee și concept, până la implementare. Avem o abordare „all-industries” și dedicăm proiecte unei arii largi de industrii și domenii profesionale.
Ne dorim să ne punem „amprenta” în viețile profesionale ale participanților, să producem un impact concret. Ne propunem să creăm contexte pentru schimb de experiență și creare de idei, contexte pentru dezvoltare, pentru a fi inspirat și a găsi partenerii potriviți.
Dincolo de evenimentele „concept propriu”, organizăm evenimente construite pentru partenerii noștri, evenimente gândite împreună cu aceștia și adaptate obiectivelor lor. Dacă ești în căutarea unei echipe profesioniste care să organizeze evenimente B2B, suntem alături de tine, pas cu pas. Poți conta pe experiența noastră în consultanță, suport în crearea și implementarea conceptului de eveniment, în managementul evenimentului de la creație, logistică, producție și până la optimizarea eficientă a bugetului.
Abonați-vă la newsletter sau urmăriți-ne pe Facebook, LinkedIn, Instagram și YouTube și aflați primii când vă puteți înscrie la evenimentul dorit! Totodată, vă invităm să intrați în comunitatea Ready for Business, pe Facebook și pe LinkedIn.
Rolul CFO-ului este în schimbare, precum este și mediul de business. Noile tehnologii, automatizarea redefinesc atât rolul CFO-ului, cât și pe cel al specialiștilor din departamentele financiare.
Digitalizarea este una dintre priorități pentru majoritatea directorilor financiari, însă procesul este unul complex. Dincolo de raportarea financiară, cea non-financiară capătă un rol tot mai important, cu atât mai mult cu cât se află în strânsă legătură cu accesul la investiții. Data & analytics stau la baza deciziilor financiare în cadrul departamentului financiar al viitorului, dar acestea, în stare brută, pot fi dificil de interpetat și înțeles și pot conduce spre decizii ineficiente.
La nivel de plăți, procese și operațiuni, viitorul este mai aproape decât credem, iar lucruruile avansează rapid. Mai mult de atât, la nivel internațional, situația macroeconomică, corelată cu cea a României, necesită o analiză atentă.
Tranzacțiile de pe piață, investițiile, fuziunile și achizițiile, dar și creșterile de prețuri la materiile prime, la utilități, creșterile dobânzilor și creșterea inflației sunt toate elemente ce intră în analiza atentă a unui CFO.
În acest context, privim la viitorul companiilor, prin ochii CFO-ului viitorului, acordând atenție contextului actual și particularităților sale, pe 16 mai 2022, în cadrul CFO Conference Cluj-Napoca, eveniment hibrid, ce va avea loc onsite la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca și virtual pe MyConnector. Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top și de a afla bune practici de la profesioniști din domeniu.
Costul biletului ON DEMAND este 100 lei + TVA. Pentru achiziționare, vă rugăm să completați formularul, aici!
BusinessMark are plăcerea să vă anunţe organizarea unei noi ediții a TAX & FINANCE FORUM, ce va avea loc pe 10 mai 2022, în format hibrid, atât „onsite” (Hotel Radisson Blu București), cât și online (pe platforma MyConnector). Experiența “in person” va fi completată de cea virtuală, participanții având facilități de networking, chat și zonă expozițională.
În cadrul evenimentului, adresat atât companiilor din mediul privat, cât și celor din sectorul public, vom aborda cele mai importante aspecte și noutăţi legislative cu impact fiscal, principalele provocări pentru contribuabilii români și soluții de adaptare la noile prevederi.
Vom prezenta și analiza, alături de experți din cele importante companii de consultanță: tendințe legislative și fiscale la nivel internațional, strategia fiscală a României si armonizarea legislației românești cu cea globală, aspecte legislative în contextul digitalizării ANAF, principalele modificări și reglementări ale Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, prețurile de transfer în 2022 la nivel internațional și local, TVA – tendințe, provocări legislative, deducere, ajustări, rambursare, achizițiile intra-grup și TVA, abordarea ECJ, trenduri jurisprudențiale, exemple practice, tematica abordată în controalele fiscale în perioada recentă și provocările practice ale contribuabililor, facilitățile fiscale pentru activitățile de cercetare-dezvoltare, RO e-factura, RO e-transport, SAF-T, aspecte privind rezidența fiscală, Stock Option Plan, munca remote & munca de oriunde – abordare fiscală și legislativă, conformarea persoanelor fizice, aspecte fiscale privind principalele beneficii salariale, noutăți privind sponsorizările, optimizare fiscală și evaziune fiscala, aspecte privind comunicarea cu autoritățile fiscale, holdingul în România, legislație de mediu și inspecții de mediu, legislație vamală, noutăţi legislative în domeniul contabilităţii și raportării financiare internaționale.
*Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali
Costul biletului ON DEMAND este 150 lei + TVA. Pentru achiziționare, vă rugăm să completați formularul, aici!
Rolul CFO-ului este în schimbare, precum este și mediul de business. Noile tehnologii, automatizarea redefinesc atât rolul CFO-ului, cât și pe cel al specialiștilor din departamentele financiare. Digitalizarea este una dintre priorități pentru majoritatea directorilor financiari, însă procesul este unul complex. Dincolo de raportarea financiară, cea non-financiară capătă un rol tot mai important, cu atât mai mult cu cât se află în strânsă legătură cu accesul la investiții.
Data & analytics stau la baza deciziilor financiare în cadrul departamentului financiar al viitorului, dar acestea, în stare brută, pot fi dificil de interpetat și înțeles și pot conduce spre decizii ineficiente.
La nivel de plăți, procese și operațiuni, viitorul este mai aproape decât credem, iar lucruruile avansează rapid.Mai mult de atât, la nivel internațional, situația macroeconomică, corelată cu cea a României necesită o analiză atentă.
Tranzacțiile de pe piață, investițiile, fuziunile și achizițiile, dar și creșterile de prețuri la materiile prime, la utilități, creșterile dobânzilor și creșterea inflației sunt toate elemente ce intră în analiza atentă a unui CFO.
În acest context, privim la viitorul companiilor, prin ochii CFO-ului viitorului, acordând atenție contextului actual și particularităților sale, pe 30 martie 2022, în cadrul CFO Conference, eveniment hibrid, ce va avea loc onsite la Hotel Marmorosch din București și virtual pe MyConnector. Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top și de a afla bune practici de la profesioniști din domeniu.
*Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali. Echivalarea orelor va fi efectuată exclusiv în baza menționării numărului carnetului la înscrire și a participării la eveniment.
Costul biletului ON DEMAND este 100 lei + TVA. Pentru achiziționare, vă rugăm să completați formularul, aici!
DocProcess, cu susținerea BusinessMark, are plăcerea de a vă anunța organizarea evenimentului “Viteză și precizie prin automatizarea proceselor de business în plină creștere a sectorului de e-commerce.”, ce va avea loc online, marți 22 martie 2022 între orele 11-12.
Evenimentul oferă participanților ocazia de a afla care sunt tendințele actuale din sectorul de e-commerce din România în digitalizarea proceselor de business, precum și beneficiile implementării unei soluții de automatizare în departamentul financiar.
Participarea la conferință este gratuită, dar este necesară înregistrarea prealabilă, AICI.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la office@business-mark.ro.
BusinessMark are plăcerea să vă anunţe organizarea “Tax Update 2022”, eveniment online ce va avea loc pe 2 martie 2022, pe platforma MyConnector.
În cadrul conferinței vom aborda cele mai importante noutăţi legislative cu impact fiscal, principalele provocări pentru contribuabilii români și soluții de adaptare la noile prevederi, aspecte ce trebuie avute în vedere pentru închiderea exercițiului financiar 2021 – spețe contabile și fiscale.
Vom prezenta și analiza, alături de specialiști din domeniu: tendințe legislative și fiscale la nivel internațional, strategia fiscală a României, aspecte privind TVA, noutăți privind prețurile de transfer, practici fiscale abuzive, SAF-T – aspecte practice privind modul nou de raportare standardizată către ANAF și beneficii, Stock Option Plan, aspectele ce trebuie avute în vedere pentru închiderea exercițiului financiar 2021 – abordare fiscală și contabilă, obligațiile declarative pentru finalul anului 2021 etc.
*Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali
Costul biletului ON DEMAND este 100 lei + TVA. Pentru achiziționare, vă rugăm să completați formularul, aici!
BusinessMark, cu suportul Asociației Române a Băncilor, are plăcerea să vă anunţe organizarea “FinConf Romania”, eveniment online ce va avea loc pe 24 noiembrie 2021.
Conferința reprezintă un bun context de dezbatere a sectorului financiar-bancar, reunind reprezentanţi ai managementului celor mai importante bănci și instituții financiare prezente pe piața românească.
Evenimentul va dezbate teme legate de: impactul pandemiei asupra economiei și a sistemului bancar, evoluția sistemului bancar în 2021 şi perspective pentru anul 2022 – provocări, oportunități, schimbări legislative, rolul sistemului bancar în susținerea economiei românești și a mediului de afaceri afectat de contextul socio-economic național și global, erspective privind creditarea și evoluția dobânzilor, impactul majorării dobânzilor, cum se vor modela segmentele tradiționale de banking: impactul legislației vs. inovație, specte prind mixul de măsuri fiscale și legislative pentru creșterea incluziunii financiare, importanța inovației și a digitalizării în sectorul financiar, perspective privind transformarea digitală a sectorului bancar, interacțiunea client-bancă pe termen scurt și mediu.
Focus special pe SAF-T, proceduri de închidere a anului fiscal, consolidare fiscală, stimulente și scutiri fiscale si dezbatere despre viitorul contabilității.
Sfârșitul oricărui an financiar este întotdeauna plin de provocări pentru profesioniștii din domeniul financiar, mai ales în cazul în care respectivul an a fost afectat de o pandemie și de un mediu politic și fiscal aflat în continuă schimbare.
Profităm de această ocazie pentru a vă invita la Conferința anuală Noerr din domeniul fiscal și cel financiar, în cadrul căreia vom trece în revistă subiectele din domeniul fiscal și cel contabil, care sunt relevante pentru dumneavoastră la sfârșitul anului și nu numai.
Vom încheia evenimentul cu o dezbatere despre viitorul contabilității în contextul unei tendințe pronunțate de digitalizare și automatizare.
BusinessMark are plăcerea să vă anunţe organizarea unei noi ediții a TAX & FINANCE FORUM, eveniment online ce va avea loc pe 14, 15 octombrie 2021.
În cadrul evenimentului vom aborda cele mai importante aspecte și noutăţi legislative, cu impact fiscal, principalele provocări pentru contribuabilii români și soluții de adaptare la noile prevederi.
Vom prezenta și analiza, alături de experți din domeniu, tendințe și politici fiscale, noutăți ale Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, noutăți privind digitalizarea administrației fiscale din România, SAF-T (Standard Audit File for Tax), prețurile de transfer, perspective și tendințe în inspecțiile fiscale, consolidarea fiscală: consolidarea în materie de impozit pe profit, consolidarea în materie de TVA, consolidarea și regimul de holding în România, discounturile la calculul impozitului pe profit etc.
Evenimentul va include o conferință (14 octombrie) și două seminarii de câte două ore (15 octombrie), ce vor acoperi subiecte de fiscalitate de interes pentru mediul de afaceri.
*Participarea la eveniment echivalează cu 5 ore de pregătire profesională pentru membrii Camerei Consultanților Fiscali. Echivalarea orelor va fi efectuată exclusiv în baza menționării numărului carnetului la înscrire și a participării la eveniment.