„Mă uit la lanțurile de aprovizionare din ultimii 7-8 ani ca la un business de sine stătător, în care cea mai importantă componentă sunt oamenii.” Iată cum a fost cea de-a X-a ediție a Supply Chain & Logistics Forum 2022

Pe 30 septembrie 2022, BusinessMark a organizat cu succes la București cea de-a X-a ediție a Supply Chain & Logistics Forum & Expo, eveniment dedicat specialiștilor din logistică.

Am avut alături de noi 10 specialiști din domeniu, alături de care am analizat provocările cu care se confruntă lanțurile de aprovizionare post-pandemie și ca urmare a crizei containerelor, creșterii prețurilor pentru materiile prime, inflației și a războiului din regiune.

Vă invităm să descoperiți punctele cheie ale evenimentului, ce a inclus sesiuni de prezentări și un panel. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.

Bogdan Cheța, Director Supply Chain, Sphera Franchise Group (KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell) a deschis prima sesiune a conferinței, vorbind despre necesitatea construirii o relație bazată pe încredere cu furnizorii.

În fiecare companie sunt proiecte de reducere a costurilor, de optimizări, de studiere a variantelor alternative de aprovizionare, dar nu întotdeauna aduc rezultat. Mă aflu în fața dvs. pentru a discuta despre ce putem facem în plus – mai devreme sau mai târziu ne lovim de problema costurilor crescute și de rentabilitate. Sunt de părere că partea de calitate, de siguranță alimentară, de experiență a clientului nu poate fi pusă în pericol. Furnizorii vin și spun că a crescut materia primă și vin cu creșteri foarte mari. În 2022, avem o piață a ofertei mai mult ca o piață a cererii. Însă având în vedere că oferta e inelastică, trebuie să vedem ce putem prinde în preț și ce nu. Contează valoarea parteneriatului cu furnizorii: mulți dintre furnizori răspund și sunt alături de tine, dacă ai avut o relație bună cu ei – se vede investiția în timp și lucrurile făcute bine.

Dacă avem contracte mai vechi de 2020, trebuie să ne uităm în piață. 2020 și 2021 au fost atât de grei, încât este nevoie să ne uităm în piață. Ai nevoie de o echipă puternică, dar este singura soluție. În Supply Chain, întotdeauna ne gândim cum să ajungem mai repede la client. Trebuie să gândim diferit față de tot ce știam până acum și să avem curajul să punem la îndoială lucrurile care păreau sfinte, scrise în ADN-ul companiei. În momentul în care se desfășoară un studiu de piață, afli niște informații valoroase de la client și găsite căi de optimizare.

Nu e o pierdere de valoare a învăța furnizorul să lucreze eficient. Contează și metoda în care lucrezi cu furnizorul. Noi le-am pus întrebarea: «Ce trebuie să facem pentru a beneficia de un cost mai mic?» A doua întrebare este: «Ce vă ajută pe voi intern ca să ne dați un preț mai mic?» Clientul poate avea o eficiență internă pe care să o împartă cu tine. O altă întrebare este: «Care parte din serviciu/produs o putem face noi mai bine și care parte o puteți face voi mai bine?»”, a spus el.

Laura Simion, Logistics Director, Flanco Romania, care a atras atenția asupra unul alt element important: implicațiile unei experiențe negative a clientului asupra business-ului.

În afară că își dorește un produs și verifică prețurile pe diverse site-uri, clientul se uită și la condițiile de livrare, nu doar la produs și la preț. 55% dintre consumatori doresc să caute un produs online și să verifice ce este disponibil în stocul magazinelor locale. 49% dintre consumatorii europeni se uită la condițiile de livrare. Clienții își doresc să fie primii care au un gadget și, eventual, să îl ia și la un preț bun. Se uită la cine îl pune cel mai repede în piață și îi face disponibil produsul din gama pe care și-o dorește.

În momentul în care clientul a avut o experiență negativă, o parte dintre ei își schimbă retailerul. Din cei 8% cu experiențe negative, 36% schimbă retailerul, 59% fac reclamație – dacă nu ne corectăm activitățile și nu le îmbunătățim, tot împotriva noastră se întoarce. 6% dintre ei postează pe social media și nu doar că e vorba despre acel moment, ci despre brand – nu e suficient că l-ai pierdut, dar pierzi și alți clienți, pentru că review-urile contează. Așa că trebuie să fim atenți la ce e important pentru client. Cei trei factori decizionali pentru a cumpărat sunt viteza, costul livrării, cât și conveniența livrării”, a subliniat ea.

În continuare, Cosmin Băroiu, General Manager, Mantis România, a prezentat soluția prin care unul din cei mai mari lideri globali din e-commerce a reușit să își eficientizeze procesele, pentru a răspunde cu promptitudine solicitărilor clienților.

Am vrut să prezentăm acest proiect, pentru că succesul lui vine din crearea unor fluxuri sănătoase. Am fi putut să punem mai mulți oameni în picking, dar privind de sus, blocam packing-ul și sorting-ul. S-a creat o cadență și un trafic controlat care dă fluiditate și elimină blocajele. Un aspect interesant e că acest proiect a început în februarie 2021 și s-a terminat la final de august 2021 – 6-7 luni a durat implementarea, timp în care s-a construit fulfillment center-ul.

Este un sistem care oferă suport decizional pentru companiile care trebuie să ia decizii ținând cont de foarte multe criterii. Acum lucrăm la adăugarea de automatizări accesibile, precum: «Cum putem crește productivitatea în sorting?» sau alte aplicabilități de tehnologii, cum ar fi un operator să poată lucra cu ochelari care să îi ofere suport în activitate, dar și aplicabilități de lumină”, a spus el.

Un proiect de transformare a Supply Chain trebuie să înceapă prin acordarea de atenție oamenilor din companie”, a punctat Daniel Enache, Supply Chain Global Access Range Manager, Dacia.

Noi ne-am dat seama că zona de oameni ar fi o provocare importantă în perioada asta – și prin prisma faptului că în zona de automotive avem nevoie de anumite competențe. Ne-am dat seama că modificările ce apar în contextul de business sunt, majoritatea, ireversibile, iar viteza cu care transformările se operează este foarte mare.

Transformarea pe care noi, ca organizație, trebuie să o facem de unde va veni? Din exterior sau din interior? Pentru noi, pentru a crea valoare pentru client, cel mai benefic ar fi ca aceasta să vină din interior; de aceea am lansat un proiect de transformare a Supply Chain, pentru a ne putea descurca în perioada următoare.

S-au făcut multe workshop-uri, oamenii au venit și au vorbit despre dificultățile unor procese, care sunt procesele ce ar putea fi digitalizate. Tot acești oameni au venit cu idei și cu propuneri de soluții. Am dezvoltat acțiuni de tip coaching, pentru că oamenii au simțit nevoia să fie ajutați, au fost acțiuni între departamente. Am realizat că trebuie să luăm mai repede deciziile, să fim mai curajoși. Am lucrat foarte mult pe zona de comunicare – pentru că o informație comunicată greșit poate avea efecte în interiorul organizației.

Zona de automotive a fost puternic afectată de criza de componente, însă rezultatele din ultimul an și jumătate sunt extraordinar de bune, am reușit să dăm valoare către clienții noștri”, a spus el.

De aceeași părere este și Mirela Scărlătescu, COO, Druckfarben Romania, care a încheiat prima sesiune: „Nu construim un business. Construim oameni, care construiesc business-ul. Dacă avem oamenii potriviți, ulterior putem face procese și ne putem gândi la instrumentele prin care ne putem atinge obiectivele. Mă uit la Supply Chain din ultimii 7-8 ani ca la un business de sine stătător, în care cea mai importantă componentă sunt oamenii: cum îi alegem, cum, îi motivăm, cum îi dezvoltăm?

Dacă nu ne uităm la aceste aspecte, următoarele etape sunt foarte greu de implementat și nu vom putea face procesele. E mai bine să alegem foarte bine de prima oară și apoi să depunem toate eforturile pentru ca angajații să rămână cu noi. În echipele noastre avem generația X, millennials și în curând vom avea și angajați din generația Z. Fiecare generație are alte obiective, alte instrumente pentru a fi motivată – noi, ca manageri, trebuie să avem grijă să îi motivăm diferențiat atât pe generații, cât și de la om la om. Prin prisma pandemiei, am început să știm foarte multe despre oamenii noștri.

Lucrul de acasă a adus foarte multe provocări – cum motivezi omul fără să devii un fel de Big Brother? Vom avea work from home pentru mulți ani. O să vă atrag atenția asupra piramidei Maslow – de multe ori, nu știm cum să motivăm oamenii. Trebuie să ne întrebăm ce nevoi are un om? Dacă avem probleme cu oamenii, să revizităm piramida. Nu cumva noi încercăm să le asigurăm niște nevoi superioare, când el nu le are pe cele de bază asigurate?

Deja se discută că ne vom schimba complet cariera la 40 de ani – se schimbă carierele, vom fi nevoiți să facem alte lucruri. Situația de pandemie cred că ne-a schimbat ca lideri, ca manageri, cât și pe oamenii noștri. Nu trebuie să interferăm cu lucrurile personale ale angajatului, dar un om nefericit, cu probleme personale, nu va performa”, a explicat ea.

Supply Chain & Logistics Forum a continuat cu un invitat special: Roman Rylyk, Supply Chain Operations Director, Board member Sub Sahara Africa Executive Committee, Henkel, care a vorbit despre capacitatea organizațiilor de a depăși obstacolele.

Dacă vorbim despre reziliența în Supply Chain, aceasta are legătură cu capacitatea de a depăși obstacolele și de ne recupera, la nivel de business. Să privim spre elemente importante, precum reziliența în fața obstacolelor și capacitatea de recuperare. Dacă ar fi să facem o analogie cu corpul uman, ai nevoie de suport pentru o recuperare rapidă atunci când ai o infecție în organism. La început, te poți axa pe evitarea factorilor disruptivi. Reziliența reprezintă o etapă în care organizația dobândește agilitatea și flexibilitatea de a răspunde provocărilor.

Trebuie să ne întrebăm și dacă organizația noastră este pregătită să facă față momentelor de impas? O organizație matură trebuie să fie conștientă de riscuri, să își informeze echipele cu privire la acestea. Fiecare membru al echipei trebuie să își înțeleagă rolul și ce decizii trebuie să ia în cazul unor situații neprevăzute. Fiecare organizație deține niște cunoștințe privind riscurile și, de aceea, este important să profităm de aceste informații în procesul de luare de decizii. Un rol important îl are și tehnologia – astfel că instrumentele de raportare ne pot fi utile în momente de risc”, a explicat el.

Ultima parte a evenimentului a fost dedicată unui panel de dezbatere moderat de Cosmin Băroiu, General Manager, Mantis România și Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat: Claudia Badea (Cora România), Laura Simion (Flanco România), Sînziana Pardhan (P3 România), Raluca Radu (ANSWEAR România și MTH Digital) și Cristian Roșca (Macromex).

Această criză pandemică a fost, pentru noi toți, un exercițiu de adaptare la noile nevoi din piață. Cu o agilitate foarte, foarte mare, am reușit să ne adaptăm într-un timp scurt. Proiectele s-au văzut de la începutul pandemiei și continuă. Noi lucram la un nou website înainte de debutul pandemiei, însă ne-a ajutat foarte mult să știm ce își dorește clientul și cum ne putem adapta la nevoile lor.

În pandemie, am luat mai multe decizii importante pe zona de e-commerce, precum implementarea unui warehouse management system. Am setat o prioritate a unor proiecte pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât le continuăm și pe anii viitori. Este foarte importantă setarea priorităților și comunicarea cu celelalte departamente din cadrul companiei. Decizia de a implementa acest proiect s-a conturat din strategia de e-commerce, însă pe măsură ce am început să analizăm am realizat că e la fel de important și în hypermarket, pentru că eficientizează toate procesele”, a explicat Claudia Badea, Ecommerce and Crosschannel Director, Cora România.

Despre importanța comunicării a vorbit și Laura Simion, Logistics Director, Flanco România: „Cred că cele mai importante sunt planificările realiste, comunicările interne, între departamente, dar și externe, cu furnizorii – acestea sunt esențiale. Nu poți să faci investiții și implementări fără să îți chemi la masa discuțiilor toți partenerii.

Trebuie să ne întrebăm și ce facem pentru viitor? Te apuci să faci schimbări și implementări, însă când vorbim despre digitalizare, România este o țară cu zeci de hârtiuțe. Noi am început un proces de a scoate toate hârtiile din magazine, lucru care are impact asupra tuturor proceselor pe care noi le făceam în magazine. Toți au trebuit să își refacă procesele, astfel încât să respectăm și legislația. Acum o lună am trecut la implementarea primelor etichete electronice – toți facem campanii, toți modificăm prețurile la un moment dat, astfel că trebuie să treci la digitalizare.”

Sînziana Pardhan, Managing Director, P3 România, a vorbit despre eficientizarea lanțului logistic și despre implicațiile pe care le are last mile delivery.

Noi am realizat că singura constantă este schimbarea. A fost pandemie, acum avem o situație geopolitică specială și nu știm ce schimbări vor mai apărea. Prin natura lor, lucrurile se schimbă și nu poți avea rețete aplicabile pentru orice situație. Din punctul nostru de vedere, pandemia a avut un impact pozitiv, pentru că a adus nevoia de noi spații de depozitare pentru companii. Pentru noi, imediat în momentul în care a venit pandemia, poate toți ceilalți își opreau activitatea, în timp ce, în parcul nostru, nivelul de activitate a crescut la nivelul de la Black Friday. Flexibilitatea mentală este foarte importantă (…).

În calitate de dezvoltatori, putem aduce valoare în lanțul logistic astfel încât să venim în întâmpinarea cerințelor consumatorului final, dar aducem un impact și în reducerea costurilor. În 2019, am evaluat impactul unui depozit de last mile, rezultatele fiind pozitive din perspectiva costurilor. Transportul are un impact de peste 50% în acest last mile delivery. Are sens să plătești puțin mai mult pe depozitare, pentru că salvezi foarte mult la costurile de transport. La o reducere cu 10km a distanței către consumatorul final, deci o apropiere de metropolă, impactul în costuri este de 1 milion de euro la un depozit de dimensiuni medii. Noi dezvoltăm activ depozitele din interiorul orașelor, segment foarte dezvoltat în vestul Europei. În România este încă în fașă, dar am făcut deja primii pași în acest sens”, a spus ea.

La rândul său, Raluca Radu, Country Manager, Answear; Fondator și Managing Partner, MTH Digital, a punctat că organizația pe care o reprezintă are ca prioritate îmbunătățirea proceselor: „Am ajuns la un e-commerce reprezentând 10% din totalul de retail, dar este mult loc de creștere. Consumatorii sunt obișnuiți să comande și online, dar și offline, și există o sinergie între cele două canale. Și pentru noi pandemia a venit cu provocări pe lanțul logistic.

Când vine vorba de așteptările clientului, studiile arată că așteptările clienților au crescut – aceștia se așteaptă să au opțiuni de livrare în aceeași și sau a doua zi. Aici mi se pare că există un avantaj al retailerilor locali – vin jucători din Polonia, Cehia, Germania în piață, iar interesant e că acești jucători nu au cum să ofere livrare în mai puțin de 3 zile și, cu toate acestea, se găsesc în top. Pentru retailerii internaționali, o prioritate va fi îmbunătățirea proceselor – și noi luăm în calcul îmbunătățirea opțiunilor pentru last mile delivery.”

În tot acest proces, nu trebuie minimizat impactul pe care îl au oamenii, a amintit Cristian Roșca, Supply Chain Director, Macromex:Pandemia ne-a învățat că oamenii contează extraordinar de mult. Am văzut situațiile în care am fost puși, când oamenii nu puteau veni la lucru, când magazinele erau parțial închise. Am învățat să fim mai deschiși, să fim mai curajoși în ceea ce privește modul în care luăm decizii și să căutăm soluții continuu (…).

Astăzi, Macromex are două platforme de e-commerce, unul dedicat canalului de retail și celălalt pentru HoReCa. Acestea oferă posibilitatea pentru clienții noștri să își facă inclusiv un calcul de rentabilitate pe soluția aleasă, dând mult mai mult timp oamenilor de vânzări să acționeze ca niște consultanți, ci nu ca niște cititori de oferte (…). Dacă te duci în orice depozit logistic de food vei găsi oameni care se chinuie să destocheze. În ciuda șocurilor la care suntem expuși și a tentației de a lua poziții rapide și radicale, cred că pandemia ne-a învățat să fim mai analitici, mai precauți, să privim altfel stocurile. Ne-a învățat și să luăm poziții scurte, să urmărim piața cu o frecvență mai mare, să dialogăm mai mult cu furnizorii noștri, dar și cu colegii din alte departamente, pentru că doar așa putem ajunge la o poziție corectă în ceea ce privește stocurile.”

La cea de-a zecea ediție a „Supply Chain & Logistics Forum” au participat aproape 200 de persoane, atât la Radisson Blu Hotel, cât și virtual, pe platforma MyConnector.


Evenimentul a fost organizat de: BusinessMark

Partenerii evenimentului au fost: Mantis România, P3 România

Evenimentul a beneficiat de susținerea: ARILOG, BEROCC

Suport tehnic a fost asigurat de: SCS – Schinkel Conferințe Soluții

Partenerii media ai evenimentului au fost: spotmedia.ro, Ziarul Bursa, Debizz Magazine, MATEK, Jurnalul de Afaceri, Administrație.ro, Global Manager, Events Online, Revista Piața, Transilvania Business, Top Business, SpațiulConstruit.ro, Digital Business, Ziarul 21, Antreprenor în România, Club Economic, Economistul, AngajatorulMeu.ro, PRwave, România Durabilă, Business Voice


Ne puteți urmări și pe:

Intră în comunitatea BusinessMark – Ready for Business:


Într-un mediu social și economic din ce în ce mai volatil, lanțurile de aprovizionare sunt mai atente la schimbările comportamentului consumatorului, la creșterea continuă a cererii pentru calitate și diferențiere.

Eficiența operațională ridicată și managementul eficace al lanțului de aprovizionare sunt esențiale, un diferențiator important pentru business-uri, iar lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune continuă de a performa.

Creșterea constantă a sectorului e-commerce din ultimii ani, dar și explozia acestui segment din perioada pandemiei, a creat un mediu de inovație fără precedent la nivel de supply chain & logistics. Noul consumator și exigențele sale la nivel de customer experience au pus presiune suplimentară pe mediul de business ce a venit cu soluții eficiente pentru a respecta standardele înalte ale pieței. De la depozitare la transport, întregul lanț este în transformare, iar tehnologia are un impact inovator major. Cum s-a schimbat comportamentul consumatorului și cum va evolua acesta în perioada următoare? La ce noi obiceiuri de consum ne așteptăm și cum adaptăm strategia de supply chain & logistics?

În plus, cum ne așteptăm să evolueze problemele internaționale, precum criza containerelor, prețurile materiilor prime, întârzierile acestora? Cum gestionăm aceste situații?

Nu în ultimul rând, ne întrebăm ce efect au normele ESG asupra mediului de business și ce strategii de aliniere la standardele de sustenabilitate au companiile, mai ales în contextul în care o parte din amprenta de carbon este generată de supply chain & logistics?

Discutăm despre toate acestea cu specialiști, în cadrul unei noi ediții Supply Chain & Logistics Forum & Expo, ce va avea loc pe 30 septembrie 2022, on site (Hotel Radisson Blu, București) și virtual (platforma MyConnector).

Mantis România, cu susținerea BusinessMark, are plăcerea să vă anunțe organizarea evenimentului “Automatizări inteligente și accesibile pentru depozite: Cheia Succesului. Aflați cum să creșteți performanța logistică împreună cu Mantis LVS ”, ce va avea loc online, pe 10 noiembrie 2021.

Nevoia automatizării și digitalizării operațiunilor de depozitare a mărfii este din ce în ce mai vizibilă în România, astfel de proiecte sunt în atenția companiilor ce îsi propun eficientizarea fluxurilor logistice și dezvoltarea sustenabilă a afacerii. Pentru a asigura succesul investițiilor în automatizări, companiile trebuie să gestioneze mai multe provocări, printre care asigurarea unei bune sinergii între sistemele IT și soluțiile hardware, precum și elaborarea cerințelor și bunul management de proiect.

În egală măsură, digitalizarea lanțului de aprovizionare și a operațiunilor de depozitare are un rol important în asigurarea succesului proiectelor de automatizare. În cazul acestora, soluțiile IT folosite de companii trebuie să fie cât mai compatibile cu diferiții furnizori de sisteme hardware, iar rolul aplicațiilor de tip WMS (managementul depozitului) devine extrem de important.

În ultimii 15 ani Mantis a investit constant în soluția Logistics Vision Suite, un sistem WMS capabil să gestioneze nativ cerințe complexe și compatibilitatea cu diferite sisteme de automatizare a depozitelor. Preocuparea Mantis de a avea o soluție WMS capabilă să gestioneze diferite soluții de automatizare de la diferiți producători, a condus către zeci de proiecte cu astfel de tehnologii în diferite țări, inclusiv în Romînia.

Evenimentul organizat de Mantis România, cu susținerea BusinessMark, are scopul de a împărtăși bune practici în domeniu și de a aduce în atenția audienței experiențe de proiect și exemple de investiții în automatizări implementate împreună cu soluția Logistics Vision Suite la o serie de clienți din România.

  • 65% dintre respondenți prevăd o creștere a numărului controalelor pe tema prețurilor de transfer în general, iar 53% anticipează o verificare mai atentă a documentelor referitoare la prețurile de transfer
  • 58% plasează noile reglementări internaționale fiscale în top trei riscuri privind prețurile de transfer
  • 76% dintre liderii departamentelor de prețuri de transfer se confruntă cu creșterea volumului și a complexității reformelor fiscale de la nivel global

Reformele fiscale internaționale și necesitatea reconfigurării lanțurilor de aprovizionare, accelerate de pandemia provocată de COVID-19, alături de digitalizare și schimbările de abordare a inspecțiilor fiscale ale autorităților fiscale de pretutindeni, vor pune o presiune fără precedent asupra departamentelor de prețuri de transfer din cadrul companiilor, potrivit unui nou raport EY. Astfel, respondenții consideră că inspecțiile mai frecvente și mai riguroase vor deveni o regulă: 65% dintre aceștia prevăd o creștere a numărului controalelor pe tema prețurilor de transfer în general, 53% anticipează o verificare mai atentă a documentelor referitoare la prețurile de transfer, iar 48% preconizează controale mai riguroase care să vizeze aspecte multiple sau întregi lanțuri creatoare de valoare.

Ediția 2021 a studiului EY International Tax and Transfer Pricing sondează opiniile a 979 de profesioniști din domeniul prețurilor de transfer, din 53 de țări și 25 de sectoare de activitate, și evidențiază că gestionarea riscului fiscal va fi principalul factor ce va determina schimbarea modelului de prețuri de transfer, vorbind chiar despre ”o eră a schimbărilor în strategia și operațiunile de prețuri de transfer ”.

Printre temele menționate de respondenți cu cea mai mare probabilitate de a face obiectul controalelor se numără cele legate de proprietatea intelectuală, cum ar fi localizarea activelor și dreptul de proprietate asupra acestora și controlul riscurilor (menționate de 38% dintre respondenți), sediile permanente (37%) și serviciile de consultanță și management (36%).

În ceea ce privește companiile locale, mai îngrijorătoare decât creșterea numărului de inspecții fiscale în zona prețurilor de transfer sunt schimbările în modalitățile de abordare și în volumul informațiilor solicitate de către autorități. 

”Companiile trebuie să își întocmească temeinic dosarele de prețuri de transfer și, mai ales, să fie pregătite pentru a răspunde nu doar repede, ci și într-un mod cât mai cuprinzător la întrebările detaliate din zona prețurilor de transfer ce le vor fi adresate de către autoritățile fiscale în inspecții. Mai mult, anul 2020 nu a fost un an normal din punct de vedere economic, ceea ce în mod cert a provocat variații în zona prețurilor de transfer. De aceea, este extrem de important ca impactul suferit să fie analizat și documentat de companiile asociate. Cum cooperarea și schimbul de informații între autoritățile fiscale, cerințele de raportare și transparență fiscală vor pune și ele inevitabil o presiune pe domeniul prețurilor de transfer, anticipăm că vom vedea și o continuă creștere a controverselor fiscale în această materie”, avertizează Adrian Rus, Partener, liderul departamentului Prețuri de transfer, EY România.

Potrivit studiului, schimbările fundamentale în dinamica activităților comerciale din întreaga lume, în special restructurarea lanțurilor de aprovizionare și modificarea modelelor de lucru, vor avea un impact real asupra activității din domeniul prețurilor de transfer. 61% dintre directorii executivi sondați au declarat că e posibil să ia o serie de măsuri în următorii doi ani prin care să modifice abordarea organizației lor în legătură cu prețurile de transfer, precum și cu operațiunile, activitățile de conformitate și documentația.

Respondenții au menționat diferiți vectori ai acestor schimbări, printre care modificările aduse modelului lor de afaceri (52%), lanțul de aprovizionare (43%), telemunca (46%) sau presiunea exercitată de aspectele de mediu, sociale și de guvernanță (36%). 

În contextul în care organizațiile își desfășoară tot mai mult activitățile prin telemuncă, studiul arată că mulți respondenți anticipează consecințe generate de faptul că lucrătorii lor sunt blocați în afara jurisdicției în care sunt angajați. 47% dintre respondenți deja se confruntă cu aceste probleme, iar 49% anticipează astfel de probleme în următorii doi ani.

Studiul relevă și presiunea resimțită de directorii executivi ai companiilor, generată de evoluțiile recente în domeniul fiscalității internaționale. Astfel, 76% dintre respondenți se confruntă cu dificultățile creșterii volumului și complexității reformelor fiscale de la nivel global, 71% consideră că aceste reforme vor avea drept consecință creșterea costurilor organizațiilor lor asociate cu prețurile de transfer, iar 30% anticipează că aceste costuri se vor majora cu cel puțin 10% în următorii trei ani.

Reglementările noi sau în evoluție sunt considerate de 58% dintre respondenți drept unul dintre principalii trei factori de risc asupra prețurilor de transfer, iar 25% le menționează drept principalul factor.

[divider height=”30″ line=”1″]

Citește și:

Interviu cu Paul-Georgian Turcu, Fondator EVOHouse Construct și EVOFacade; Cofondator INOVESS GROUP, Consortiul European pentru inovație

Teodor Stoica, Genesis Property: 5 tendințe care vor schimba piața muncii în viitor

EY România: România vrea să atragă nomazii digitali și le oferă viză. Este, însă, suficient?

Studiu EY: Europa de Est își intensifică eforturile în atingerea țintei de emisii „net zero”. România ocupă primul loc în energie regenerabilă

Opinie Reff & Asociații | Deloitte Legal: Legea anti-plastic – mai bine pentru mediu, mai provocator pentru firme

Opinie Deloitte România: Fiscalitatea internațională, adaptată la era digitală

Raport EY: Activitatea IPO globală din primele trei trimestre ale anului depășește numărul și valoarea tranzacțiilor din întregul an 2020


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/


FotoPexels.com

[divider height=”30″ line=”1″]

Într-un mediu social și economic din ce în ce mai volatil, lanțurile de aprovizionare sunt mai atente la schimbările comportamentului consumatorului, la creșterea continuă a cererii pentru calitate și diferențiere.

Eficiența operațională ridicată și managementul eficace al lanțului de aprovizionare sunt esențiale, un diferențiator important pentru business-uri, iar lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune continuă de a performa.

Contextul s-a modificat, la fel și obiectivele,  iar noul coronavirus reprezintă un catalizator în plus al schimbării. Evoluția tehnologică rapidă, noile niveluri ale conectivității și digitalizarea potențează riscurile, însă și oportunitățile pentru companiile care se adapteză cel mai rapid la noul context, în care modelul tradițional de aprovizionare nu mai este relevant. Pentru a face față acestui nou val, managerii trebuie să înțeleagă ce este nou, ce este posibil și ce este diferit acum.

Vom dezbate împreună la “Supply Chain & Logistics Forum & Expo”, eveniment ce va avea loc pe 17 septembrie la București.

Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top, de a cunoaște profesioniști din domeniu, de a afla bune practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, ce funcționează cel mai bine și ce strategii dețin premise cu potențial în viitor.

Formatul evenimentului este hibrid, urmând să se desfășoare în format fizic (la Hotel Radisson Blu), în conformitate cu prevederile și condițiile autorităților, dar și online (platforma Cisco Webex).

Managementul eficient al lanțului de aprovizionare și eficiența operațională ridicată sunt esențiale, un diferențiator important pentru business, iar lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune continuă de a performa.

Transportul intermodal oferă companiilor opțiuni flexibile în lanțul de aprovizionare, posibilitatea optimizării costurilor și este mai frecvent integrat în strategiile de supply chain. În plus, transportul intermodal reduce impactul asupra mediului și susține un supply chain sustenabil.

Pentru a face față mediului social și economic din ce în ce mai volatil și evoluției tehnologice rapide, managerii trebuie să înțeleagă care sunt riscurile și oportunitățile pentru organizațiile lor, ce este nou, ce este posibil și ce este diferit acum.

Vom dezbate împreună la “Supply Chain Logistics & Intermodal Freight Transport Conference”, eveniment online ce va avea loc pe 30 iunie 2021.

Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top, de a cunoaște profesioniști din domeniu, de a afla bune practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, ce funcționează cel mai bine și ce strategii dețin premise cu potențial în viitor.

BusinessMark și Total Technologies au plăcerea să vă anunțe organizarea evenimentului online “Tehnologia nu înlocuiește oamenii, îi conectează!”, ce va avea loc pe 3 iunie 2021, pe platforma Cisco Webex.

Scopul acestui eveniment este de a vă oferi posibilitatea să aflați, de la specialiști, beneficiile soluțiilor care conectează oamenii cu tehnologia, având ca rezultat creșterea productivității, acurateții și eficienței în business.

Poate este cel mai bun moment de a ușura munca angajaților și a-i face mai productivi. Oportunitatea implementării tehnologiei  de voce conectată cu roboții autonomi mobile vă pot crește productivitatea cu până la 35%, acurateațea datelor cu până la 99.98% și operativitatea lucrătorilor („hands free”), menținând în acealași timp focusul .

Cu sigurantă soluțiile abordate în cadrul evenimentului vor răspunde la una dintre provocările cu care vă confruntați acum sau în viitor.

Într-un mediu social și economic din ce în ce mai volatil, lanțurile de aprovizionare sunt mai atente la schimbările comportamentului consumatorului, la creșterea continuă a cererii pentru calitate și diferențiere.

Eficiența operațională ridicată și managementul eficace al lanțului de aprovizionare sunt esențiale, un diferențiator important pentru business-urile din e-commerce, retail și FMCG, iar lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune continuă de a performa.

Contextul s-a modificat, la fel și obiectivele,  iar noul coronavirus reprezintă un catalizator în plus al schimbării. Evoluția tehnologică rapidă, noile niveluri ale conectivității și digitalizarea potențează riscurile, însă și oportunitățile pentru companiile care se adapteză cel mai rapid la noul context, în care modelul tradițional de aprovizionare nu mai este relevant. Pentru a face față acestui nou val, managerii trebuie să înțeleagă ce este nou, ce este posibil și ce este diferit acum.

Vom dezbate împreună la “Supply Chain & Logistics Forum. E-commerce, Retail & FMCG. Trends and insights”, eveniment online ce va avea loc pe 8 aprilie 2021.

Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top, de a cunoaște profesioniști din domeniu, de a afla bune practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, ce funcționează cel mai bine și ce strategii dețin premise cu potențial în viitor.

Companiile au trecut în ultimii ani și încă trec prin schimbări la diverse paliere, toate punând presiune pe schimbarea modelelor de funcționare. De la boom-ul tehnologic la adaptarea la trendurile la nivel de sustenabilitate și impact asupra mediului și societății. În acest context, costurile par mult prea mari, în raport cu beneficiile. Dar când ne uităm mai atent la efectele pe care modul clasic de a face business le are, la așteptările și valorile consumatorilor, rămâne întrebarea profitabilității abordării sustenabile una validă? Sunt companiile pregătite pentru integrarea unei viziuni precum cea a economiei circulare?

Aflăm mai multe de la specialiști, pe 31 martie 2021, la “CIRCULAR BUSINESS. A glance into the future –  business sustainability and circular economy”.

Managementul eficient al lanțului de aprovizionare și eficiența operațională ridicată sunt esențiale, un diferențiator important pentru business, iar lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune continuă de a performa.

Contextul s-a modificat, la fel și obiectivele,  iar noul coronavirus este un catalizator în plus al schimbării. Pentru a face față acestui nou val, managerii trebuie să înțeleagă ce este nou, ce este posibil și ce este diferit acum. Vom dezbate împreună la  “SUPPLY CHAIN & LOGISTICS FORUM”, eveniment online ce va avea loc pe 15 octombrie 2020.

Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top, de a cunoaște profesioniști din domeniu, de a afla bune practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, ce funcționează cel mai bine și ce strategii dețin premise cu potențial în viitor.

Radu Manoliu, CS&L Manager Romania, Bulgaria and EAM (East Adriatic Markets) în cadrul Mondelēz International a fost invitatul nostru la #dialogurileBusinessMark. El ne-a vorbit despre provocările cu care se confruntă organizația, ca urmare a pandemiei, măsurile implementate pentru a evita contaminarea personalului, strategiile de management ale lanțului de aprovivionare și multe altele pe care le puteți descoperi în interviul de mai jos.

[divider height=”30″ line=”1″]

Suntem într-o perioadă de incertitudine, iar acest lucru va testa rezistența și adaptabilitatea lanțului de aprovizionare. Cum a schimbat COVID-19 domeniul dvs. de lucru, organizația, procesele și cum vedeți evoluția în continuare?

Radu Manoliu: „Una dintre prioritățile companiei a fost și este asigurarea continuității lanțului de aprovizionare în această perioadă. Mondelez se concentrează ca cele mai importante produse din portofoliu să ajungă prin intermediul retailerilor și distribuitorilor la consumatorii fideli ai brandurilor noastre în condiții de calitate și siguranță pentru angajați, consumatori și clienți.”

Ce măsuri ați implementat pentru a evita contaminarea personalului cu noul coronavirus?

Radu Manoliu: „La Mondelēz International punem întotdeauna pe primul loc siguranța colegilor, produselor și consumatorilor și am luat măsurile adecvate pentru a ne proteja forța de muncă și facilitățile noastre. Încă de la începutul pandemiei, am avut în vedere instituirea de măsuri suplimentare de securitate și igienă, oprirea călătoriilor, limitarea reuniunilor a mai mult de 10 persoane, permițând angajaților să lucreze de la distanță, și nu numai. La nivel global, în anumite situații, cum ar fi unitățile de producție unde unii angajați au nevoie să fie prezenți la fața locului, au fost făcute evaluări detaliate ale riscurilor locale și au fost adoptate o serie de protocoale, inclusiv distanțarea socială și igiena personală sporită și igienizarea locului de muncă.

În conformitate cu declarațiile autorităților locale, aliniate la alte organisme internaționale, precum Organizația Mondială a Sănătății, Mondelez International menționează ca nu există niciun risc de transmitere a virusului la alimente și dorește să asigure consumatorii că produsele companiei sunt sigure de consum.”

Care considerați că sunt strategiile de management al lanțului de aprovizionare ce pot asigura succesul în această perioadă de criză?

Radu Manoliu:Continuăm să monitorizăm această situație dinamică și maximizăm eforturile noastre pentru a asigura un flux constant al produselor noastre pe piață. Lucrăm pentru a ne asigura aprovizionarea cu materie primă și pentru a furniza stocuri suplimentare, dacă este cazul, astfel încât consumatorii noștri să găsească brandurile preferate în magazine. În același timp lanțul de aprovizionare trebuie să se adapteze, să fie mai eficient, să descopere rute alternative de distribuție (canale online) și mai optimizat. Cel mai important, întreaga distribuție trebuie să fie mai rapidă astfel încât să ajungem la timp la consumatorul final care este din ce în ce mai exigent și mai “grăbit”.”

Care credeți că sunt principalele măsuri care ar duce la creșterea productivității în această perioadă?

Radu Manoliu:Obiectivul nostru este să ieșim din această criză și mai puternici decât înainte și pentru acest lucru accelerăm o serie de inițiative strategice și continuăm să investim în portofoliu, mărci și oameni pentru a rămâne alegerea preferată a clienților și consumatorilor noștri.”

În ce măsură credeți că acest context va accelera investițiile organizațiilor în tehnologii noi? Care sunt principalele avantaje ale automatizării depozitelor?

Radu Manoliu:Fără tehnologizarea actuală alături de eforturile angajaților noștri, nu am fi putut asigura aprovizionarea consumatorilor cu produsele lor preferate. Digitalizarea a fost o prioritate pentru Mondelez și înainte de situația de criză actuală, iar în ultima perioadă s-a accelerat. De la cel mai simplu fapt că toți angajații Mondelez de la birou lucrează de acasă fără a avea probleme de sistem, până la implementări avansate în fabrici sau depozite prin care să se obțină aceeași productivitate cu un număr redus de angajați.”

Ce beneficii poate aduce această criză, pe termen mediu și lung?

Radu Manoliu:Consumatorii sunt foarte atenți la produsul pe care îl cumpără, la materia primă folosită și la proveniența acesteia, chiar și în perioada de criză. Companiile care au arătat grijă față de angajați, față de consumatori și față de comunitate sunt cele care se vor evidenția. În acest sens, Mondelēz International își îndeplinește scopul de a le oferi oamenilor gustarea potrivită, înregistrând în continuare progrese în ceea ce privește obiectivele sale ambițioase de sustenabilitate și stare de bine.”

[divider height=”30″ line=”1″]

Despre Radu:

Radu Manoliu este un profesionist deschis și orientat către țeluri. Acesta are o experiență de peste 16 ani, în arii diferite ale Supply Chain și Instore Sales. Deține skilluri în comunicare si leadership, astfel, poate ghida echipe diverse indiferent de locația geografica a acestora. Acesta este capabil sa ia decizii rapide și să rezolve eficient poblemele pe care le intâlneste, fiind concentrat pe aspectele interne si externe ale companiei unde opereaza. În decursul carierei sale profesionale, acesta a dat dovadă de îmbunătățire constantă a operațiunilor companiilor, rezultată din inițiativele sale implementate.

Din martie 2011 până în prezent acesta deține poziția de Customer Service and Logistics Manager România, Bulgaria & EAM (East Adriatic Markets) la Mondelez România SA. De când acesta s-a alăturat echipei, și-a angajat constant responsabilități noi, iar din iunie 2014, acesta a devenit Head of Logistics România și Bulgaria. În iulie 2015, a devenit Head of Logistics pentru România, Bulgaria și EAM, iar din februarie 2018, conduce departamentul  CS&L pentru România, Bulgaria și EAM.

[divider height=”30″ line=”1″]

Ați ratat primele articole din seria „Dialogurile BusinessMark”? Le puteți citi aici: 

#dialogurileBusinessMark. Lăcrămioara Dărăban, Continental Sibiu: „Cred că această criză a pus în evidență încă o dată importanța flexibilității și a adaptabilității unei companii”

#dialogurileBusinessMark. Lavinia Răducu, Philip Morris Romania: „Coronavirusul este un profesor dur, de la care învățăm despre noi, despre compania în care lucrăm, despre cultura organizațională și despre oameni și omenire, în general”

#dialogurileBusinessMark. Ramona Puia, IKEA România: „Liderii trebuie să îşi cultive şi să îşi dezvolte agilitatea emoţională şi de afaceri pentru a putea conduce în vremuri nesigure”

#dialogurileBusinessMark. Andreea Van den Bosch, Bombardier Transportation Romania: „Este important ca liderii să rămână la fel de aproape de echipele lor, ca atunci cand erau la birou. Să nu cadă în capcana micro-managementului”

#dialogurileBusinessMark. Florentina Greger, Zitec: „Oamenii au nevoie să simtă că nu sunt singuri în această luptă cu pandemia, că organizația le este aproape și îi pune pe primul loc în priorități”

#dialogurileBusinessMark. Andreea Voinea, BCR: „Atunci când cultura organizațională este recunoscută și însușită de toți colegii, lucrurile merg de la sine chiar și remote”

#dialogurileBusinessMark. Anca Grezov, Danone: „Nevoia de relaționare se resimte pe parcursul tuturor etapelor emoționale prin care trecem în munca de acasă”


Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/

[divider height=”30″ line=”1″]

Lanțurile de aprovizionare sunt supuse unei presuni continue de a ține pasul cu toate schimbările: de la apariția unei noi generații de consumatori, la evoluția tehnologică rapidă și digitizarea proceselor. De aceea, companiile sunt nevoite să se adapteze rapid la noul context. Drept răspuns la aceste provocări, BusinessMark a organizat pe 31 octombrie 2019 a patra ediție a „SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo”.

Astfel, experți din România și din străinătate au oferit o platformă de dezbatere, atingând subiecte precum: bunele practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, industria 4.0, optimizarea în lanțul de aprovizionare, transformarea proceselor logistice cu focus pe client, performanța operațională, optimizarea depozitelor.

SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, SESIUNEA I

Prima sesiune din cadrul conferinței a fost deschisă de Adriana Pălășan, Președinte ARILOG; Managing Partner, Supply Chain Management Center, care a vorbit despre parteneriatul client – furnizor și importanța lui în lanțul de aprovizionare.

Este important să gândiți altfel: clienții și furnizorii nu ne sunt inamici. Avem nevoie de oameni pe care să îi dezvoltăm și care să facă performanță susținuți de sistem. Suntem pe o piață în care nu am pregătit oameni în companiile noastre, pe această zonă. Acordați-le celor ce sunt pe poziții de management timpul să se ocupe de oamenii lor. Încercați să schimbați modul de lucru cu oamenii. Nu aveți din piață de unde să luați. Faceți ceva pentru oamenii voștri și pentru sisteme”, a punctat ea, vorbind despre cum pot să facă performanță angajații din domeniu.

Totodată, Adriana Pălășan a menționat care sunt provocările legate de comunicarea în supply chain:

  • Vizibilitate redusă între operațiunile departamentelor Achiziții – Logistică –Vânzări și în relația cu clienții și furnizorii;
  • Comenzi plasate care depășesc capacitatea zilnică de operare a depozitului și/sau a furnizorului;
  • Lipsa de predictibilitate a volumelor de recepționat;
  • Resursele în depozit utilizate în funcție de urgențe;
  • Interacțiune deficitară Client – Furnizor;
  • Timpi de așteptare lungi la descărcat;
  • Probleme apărute la recepție ce puteau fi preîntâmpinate;
  • Distanțe lungi de parcurs pentru poziționarea pe raft a recepțiilor;
  • Întârzieri neanunțate ale camioanelor la încărcare;
  • Gestionare deficitară a volumelor de paleți;
  • Timpi alocați pentru comunicarea pe e-mail și pentru soluționarea unor aspecte datorate lipsei de transparență.

A urmat Jevgeni Rudkovski, Supply Chain Manager Romania, Coca-Cola HBC România, care a vorbit despre Industria 4.0 și despre Supply Chain 4.0.

„Tehnologia, în sine, nu este despre tehnologie, ci despre viziune și cultură. Trebuie să facem lucrurile cât mai simple – despre asta este tehnologia. Când există o relație bazată pe încredere, implementarea merge bine. Viteza înseamnă timp, iar timpul înseamnă bani. În prezent, vorbim despre Industria 4.0, care este reprezentată de gradul de conectare. E incredibil cât de repede se mișcă lucrurile. Lucrurile s-au schimbat. Învățare digitală, automatizare, ochelari inteligenți – elemente ce definesc Industria 4.0. Dacă cineva mi-ar fi zis acum 5 ani că vom vorbi despre ochelari inteligenți în zona de producție și logistică, n-aș fi crezut”, a spus el.

 

În continuare, Alex Dascălu, Business Development Manager, Mantis România, a vorbit despre optimizarea proceselor în logistică.

„Cum putem face clientul să rămână la noi? Trebuie să investim în depozit, să avem produsul pe stoc, să nu avem erori în inventar și trebuie, dacă i-am dat produsul perfect, să îi dăm și prețul perfect. Ca să facem asta, trebuie să optimizăm transporturile, procesele din depozit – într-un cuvânt, să lucrăm eficient. Să ambalăm produsul perfect. Trebuie să investim într-un depozit inteligent, să fim plasați într-o zonă bună. Dacă am trecut prin ciclul de a-i oferi clientului ce își dorește, următorul pas e să oferim un training adecvat noilor angajați, să avem sisteme ușor de folosit. Cu cât e mai simplu, cu atât putem face lucrurile mai ușor și mai rapid”, a explicat el.

Karsten Eller, Chief Operating Officer, Beckers Group (Germania), a continuat prima sesiune a evenimentului, vorbind despre cum reducerea inventarelor poate duce la îmbunătățirea performanței de livrare. Astfel, el a precizat că primele metode din Supply Chain Management (SCM) au fost implementate în compania sa în 2012, acestea incluzând: stabilirea unor obiective pentru zilele în care se realizează inventarul, informarea regulată a managementului companiei cu privire la stadiul de implementare, conferințe telefonice lunare cu superiorii.

„Performanța de livrare depinde foarte mult de planificare. Trebuie să înțelegem foarte bine tendințele de cumpărare ale consumatorilor. Foarte important este și să analizăm unde este nevoie mai des de inventare, să integrăm foarte bine în planificare informațiile obținute și să înțelegem foarte bine ce presupune managementul lanțului de aprovizionare, cât și ce își dorește consumatorul.”

Ian Mears, Transport & Distribution Manager, Etex Group (Belgia) a încheiat prima sesiune, vorbind despre cum analiza a datelor poate contribui la îmbunătățirea rezultatelor ce țin de lanțul de aprovizionare și logistică.

Este foarte important să înțelegem că avem disponibile cantități mari de informații, care ne ajută să înțelegem impactul asupra pieței”, a precizat el, oferind exemplul normelor europene privind emisiile de carbon, care cresc costurile de transport, afectând astfel sectorul logistic.

Similar, este important să înțelegem impactul pe care îl are infrastructura acestui sector:  „Voi oferi exemplul Poloniei, unde starea drumurilor era destul de proastă în urmă cu câțiva ani. Odată cu investițiile de acolo, vedem că scad prețurile de transport”, a mai punctat el.

SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, SESIUNEA a II-a

A doua sesiune a fost deschisă de Cristi Dobrișan, Demand-Supply Planning  & Master Data Manager, METRO Cash & Carry România, care a vorbit despre demand-supply planning.

„În companii se vorbește despre demand-supply planning, dar nu se înțelege foarte bine ce presupune acest concept. Demanding se referă la identificarea nevoilor clienților noștri: ce dorește clientul, când să îi fie livrată marfa respectivă? Lucrurile sunt destul de complicate, dar cumva trebuie să fim atenți la cum să controlăm procesele din companie. Disponibilitatea, spre exemplu, ar putea să însemne marfă în stoc. Vorbim și de comunicare, disponibilitatea înseamnă lucuri calitative și cantitative. Vorbim de produse – ce produse să îi oferim clientului să răspundă cât mai bine nevoilor lui? Dacă prețul nu este bun, atunci produsul nu se vinde. Vorbim de comunicare, de cantități, de calitate, de spațiu. Dacă vrei să avem eficiență, trebuie să fim conștienți că fiecare e o parte din puzzle-ul ăsta mare. Cum facem asta? Prin demand. Trebuie să facem schimb de informații pentru a asigura predictibilitatea: cât să producem, de câte camioane avem nevoie și când? Vorbim despre un forecast colaborativ. E important să rafinezi, să vii cu informații și din afară și din interiorul companiei pentru a răspunde mai departe clientului din lanțul logistic. Abia apoi vom putea vorbi despre supply – despre comenzile efective. Oamenii sunt forța – ei definitivează și pun în practică lucrurile și le fac să funcționeze”, a explicat el.

A urmat Cosmin Băroiu, Business Unit Manager – Routing, iTRACK Logistics. El a prezentat o aplicație ce ajută la planificarea dinamică a rutelor, ce le permite șoferilor să reducă kilometri parcurși cu între 9 și 11%.

„Businessul nostru e legat de planificare și optimizare în distribuție, cu focus pe: monitorizarea activităților în rute, rotația șoferilor pe zone fixe, cut-offs bine structurate în activitatea depozitului. Acest lucru ne-a făcut să investim mai mult timp pentru a discuta cu șoferii în depozite, deși noi livrăm soluții IT. Cei ce vor să fie mai eficienți ar trebui să gândească strategia din timp și să recurgă la o planificare dinamică. Scopul acestei soluții nu e de control, ci de suport.”

Conform acestuia, planificarea dinamică a rutelor poate duce la îmbunătățirea activității de livrare: mai rapid, mai bine, mai trasabil; poate duce la o planificare mai rapidă, la gestionarea problemelor generate de rulajul ridicat de personal, îmbunătățirea controlului asupra activității din teren, verificarea execuției în raport cu planificarea.

   

În continuare, Morten Belsø, Consultant, AMCS Group (Danemarca) a vorbit despre eficientizarea și planificarea rutelor în logistică, pornind de la un studiu de caz. Potrivit acestuia, sistemul a fost mai întâi implementat în AMCS Group, ceea ce a dus la o serie de beneficii:

  • Poate duce la crearea, în mod eficient, de trasee principale sezoniere;
  • Introducerea în plan a noilor depozite, în mod simplu și eficient;
  • Abilitatea de utiliza sistemul în mod strategic;
  • A permis cuantificarea eficientă a profitabilității rutelor;
  • A dus la reducerea cu 10% a numărului de vehicule folosite de companie;
  • A permis reducerea cu 15% a kilometrilor parcurși și a timpului petrecut de șoferi în trafic.

A doua sesiune a fost încheiată de Maciej Plamieniak, Chief Operating Officer, Cedo (Marea Britanie & Polonia). El a introdus conceptul IBP – Integrated Business Planning, precizând că este: „O explozie de procese și operațiuni standard, care ajută la o mai bună organizare în viitor. De obicei, începem de la analiza cererii și ofertei. După aceea, trecem la planificarea operațiunilor și tranzacțiilor. Pentru o mai bună organizare în viitor, este nevoie să avem în vedere noile produse, planul de afaceri, trebuie să privim în viitor și să luăm fiecare decizie ținând cont de impactul financiar. Când am implementat IBP, ne-am confruntat cu o serie de provocări; cu toate acestea, cel mai dificil a fost să fim sinceri cu noi. Am învățat să renunțăm la orgolii și să înfruntăm adevărul, oricât de dificil ar fi, ceea ce ne-a permis să beneficiem la maximum de pe urma IBP”.

 

 

SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, SESIUNEA a III-a

 Andreea Mureșeanu, Logistics Project Manager, SELGROS Cash&Carry a deschis cea de-a treia sesiune, cu o prezentare despre optimizarea depozitelor.

„Unul din detaliile cu care ne confruntăm este volumetria. De cele mai multe ori, e important să ne uităm la detaliile de la noi din „curte”. S-ar putea să observăm că unele dintre ele nu se mai potrivesc. Din perspectivă valorică și cantitativă, poate nu reprezintă foarte mult. Dar dacă traduci în volumetrie, s-ar putea să descoperi o altă realitate. Pe zona de hypermarketuri, supermarketuri, există „rafturi” precum cele din depozit, se fac remodelări și sunt articole care rămân în permanență”, a explicat ea.

La rândul său, Bara Lászlo Oszkár, Managing Partner, APTUS Manhattan Associates GeoPartner EE,  a vorbit despre managementul și automatizarea depozitelor.

„Sunt multiple tipuri de automatizări și depinde de fiecare client ce ar vrea să folosească sau cât de eficient este. Lucrăm foarte mult și cu automatizări clasice cu conveioare, roboți sau cu echipamente de împachetare, dar foarte interesant este trendul nou: automatizările dinamice pe care le obținem cu ajutorul realității augumentate – pentru că dacă folosim acești ochelari, orice colț al depozitului sau o secțiune de producție poți să o afișezi peste realitate. Se numește și unbolted automation, pentru că este un proces mult mai flexibil. Încă necesită un operator, dar ajută foarte mult la creșterea productivității.”

 

Despre managementul în logistică a vorbit și Duygu Dökmecier, Freelance logistics advisor (Turcia), care a enunțat patru pași ce trebuie urmați: determinarea strategiei, identificarea sistemului și tehnologiei, coordonarea angajaților, măsurarea, analiza și optimizarea datelor.

„Vă adresez o întrebare: avem nevoie de tehnologie performantă? Toate companiile încearcă să investească în astfel de tehnologie, dar înainte de a recurge la acest pas, o organizație trebuie să își cunoască strategia, nevoile clienților, pe cele specifice sectorului logistic, cele de automatizare. Dacă o companie investește în tehnologie performantă în depozite, dar care nu este neapărat necesară, atunci compania face risipă.”

A urmat Florin Ilie, Procurement Manager, Saint-Gobain. El a vorbit despre dezvoltarea și implementarea unui software pentru managementul intervalelor orare (eng. Time Slot Management).

„Trei aspecte importante sunt ignorate din acest proces. Se consideră tot mai mult impactul utilizatorilor asupra oamenilor. Când prezinți o soluție către management, toată lumea e fericită. Însă utilizatorii, oamenii afectați direct de acele ustensile ar putea să nu aibă reacții la fel de pozitive. Oamenii sunt afectați de schimbări. Dacă întreci limitele cu automatizarea, oamenii încep să se sperie că și-ar putea pierde joburile. Trebuie să fim atenți la asta. Al doilea aspect – nu este atât de menționat în prezentări – este cel al formării și trainingurilor făcute angajaților. Nimeni nu face traininguri constante. Când utilizatorii interacționează cu anumite ustensile, vin cu un feedback, dar dacă nu venim cu un plan pentru a implementa acel feedback, nu am fost eficienți. În opinia mea, ar trebui să fie un proces continuu, circular. Avem nevoie să integrăm feedbackul și din alt motiv: afacerea organizației evoluează – se va întâmpla la fel și cu ustensilele folosite”, a punctat el.

Cea de-a treia sesiune a fost încheiată de Johan Elzes, Business Unit Director Trade Facilitation & After Sales Services, Ahlers. El a prezentat o serie de strategii pentru reformarea lanțului de aprovizionare, pentru a asigura creșterea vânzărilor.

„Master Importer Model este o platformă de import și export care îi oferă clientului control total asupra afacerii sale, la nivel local. Prin intermediul platformei, clienții pot externaliza nevoile privind importul și exportul, pentru piețe complexe”, astfel încât să își crească vânzărilor.

 

SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo, WORKSHOP

Ultima parte a evenimentului a constat într-un training susținut de Aristides Matopoulos, Lector, Supply Chain Design & Logistics Systems, Aston University; Membru al Aston Logistics & Systems Institute, Visiting Professor, University of Lille, Director Supply Chain, Gnosis Consulting Services (Marea Britanie).

Adresat reprezentanților companiilor, specialiștilor în logistică, supply chain, operațiuni, achiziții, vânzări, design, producție, acest workshop a urmărit să răspundă la o importantă întrebare: „Cunoașteți cu adevărat lanțul de aprovizionare al companiei și îi înțelegeți mecanica?”

Astfel, această sesiune a urmărit familiarizarea participanților cu tehnicile cheie de cartografiere a lanțului de aprovizionare, cu instrumentele disponibile pentru a efectua cartografierea lanțului de aprovizionare, atingând următoarea tematică:

  • Înțelegerea dinamicii în lanțul de aprovizionare;
  • Tehnici de cartografiere a lanțului de aprovizionare;
  • Studiu de caz despre cartografierea lanțului de aprovizionare;
  • Exercițiu de cartografiere a lanțului de aprovizionare.

Evenimentul a fost moderat de Paul Niță, Operations Director ID Logistics, Vice President ARILOG.

   

[divider height=”30″ line=”1″]

Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile privind evenimentele organizate de BusinessMark:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/

[divider height=”30″ line=”1″]

Eveniment organizat BusinessMark.

Eveniment susținut de: iTrack Logistics, Mantis, APTUS, Total Technologies, A&M International, Casazela

Cu susținerea: Asociația ARILOG, BRCC – British – Romanian Chamber of Commerce, CCIRI – Romania – Israel Chamber of Commerce and Industry, BCCBR – Billateral Chamber of Commerce Bulgaria – Romania

Traducere oferită de: Broul de Traduceri Champollion

Radio-ul oficial al evenimentului:  Europa FM

BusinessMark sprijină: Plantăm Fapte Bune în România, The Social Incubator

Parterneri media:  RBT, Revista Tranzit, depozitinfo.ro, birouinfo.ro, Transilvania Business, spatiulconstruit.ro, Financial Market, Curierul National, Clujul de Buzunar, debizz, Financiarul.ro, Portal Management, inturda.ro, Jurnalul de Afaceri, MATEK, Money Buzz, rbe connect, PRbox, Global Manager, Social Media Romania, Piața Trade Services, Monitorul de Făgăraș, administrație.ro, AntreprenorinRomania.ro, Ziare.com, Business24, infoOradea.ro, PRwave, Business Press, Live PR

[divider height=”30″ line=”1″]

Dați-ne un follow, pentru a rămâne la curent cu toate noutățile:

➡️ www.facebook.com/BusinessMark/
➡️ www.linkedin.com/company/businessmark
➡️ www.instagram.com/business.mark/
➡️ blog.business-mark.ro
➡️ business-mark.ro/

Noua generație de consumatori, evoluția tehnologică rapidă, noile niveluri ale conectivității și digitalizarea potențează riscurile, însă și oportunitățile pentru companiile care se adapteză cel mai rapid la noul context, în care modelul tradițional de aprovizionare nu mai este relevant.

Managementul eficient al lanțului de aprovizionare și eficiența operațională ridicată sunt esențiale, un diferențiator important pentru business, iar lanțurile de aprovizionare se află sub o presiune continuă de a performa.

Contextul s-a schimbat, la fel și obiectivele. Pentru a face față acestui nou val, managerii trebuie să înțeleagă ce este nou, ce este posibil și ce este diferit acum. Vom dezbate împreună la ediția a patra a “SEE Supply Chain & Logistics Forum & Expo”, ce va avea loc pe 31 octombrie 2019 la Hotel Radisson Blu din București.

Evenimentul reprezintă o platformă importantă pentru a obține insights de la companii de top, de a vă conecta cu profesioniști din domeniu, de a afla bune practici de management al lanțurilor de aprovizionare și logistică, ce funcționează cel mai bine și ce strategii dețin premise cu potențial în viitor.

For English version please download the agenda HERE.

Copyright BusinessMark. Toate drepturile rezervate.