Viitorii lideri ai afacerilor de familie, dornici de schimbare
Viitoarea generație de lideri ai afacerilor de familie este bine pregătită, încrezătoare şi, dincolo de toate, dă dovadă de o mare ambiţie – atât în ceea ce-i priveşte pe lideri, cât şi pentru companiile lor, potrivit PwC. 88% dintre aceştia vor să facă ceva deosebit pentru companiile lor, nu doar să le facă mai mari şi mai puternice, dar şi să le lanseze pe plan internaţional, să le diversifice şi să le modernizeze.
Raporul Great expectations: The next generation of family business leaders survey a identificat trei mari ameninţări pentru o tranziţie reuşită către noua generaţie:
- Obstacolul generaţional: actuala generaţie nu este întotdeauna încrezătoare în capacitatea copiilor lor de a prelua conducerea afacerii.
- Obstacolul de credibilitate: viitoarea generaţie consideră că trebuie să facă eforturi mai mari decât alţii din cadrul firmei pentru a-şi dovedi competenţa.
- Obstacolul de comunicare: Afacerile de familie trebuie să gestioneze atât relaţiile profesionale, cât şi cele personale, iar acest lucru poate să ducă şi la conflicte.
După doi ani, imaginea s-a schimbat – iar în linii mari s-a schimbat în bine. Încrederea viitoarei generaţii de lideri de afaceri de familie a crescut, orizonturile acestora s-au lărgit, iar gradul lor de pregătire pentru poziţiile de conducere s-a îmbunătăţit. De exemplu, 70% dintre aceştia au lucrat în afara companiei de familie pentru a acumula experienţă şi pentru a depăşi deficitul de credibilitate înainte de a se alătura afacerii de familie. Respondenții au declarat că îşi doresc să îşi lase amprenta asupra companiilor lor, nu să fie implicaţi doar „cu numele” în acestea şi nu se sfiesc să apeleze la ajutor din afara organizaţiei pentru a-i ajuta să-şi atingă aceste scopuri. 69% dintre respondenţi au declarat că sunt dispuşi să aducă manageri din afara familiei pentru a ajuta la modernizarea şi profesionalizarea companiei.
Însă în ciuda încrederii lor în creştere şi a ideilor clare cu privire la obiectivele de afaceri pe care vor să le atingă, viitoare generaţie de lideri de afaceri este conştientă că există şi o mare inerţie organizaţională. Aceştia îşi propun o revoluţie, dar pentru moment prevăd mai degrabă o evoluţie – în cel mai bun caz. 40% dintre ei au mărturisit cu o oarecare frustrare că le este dificil să îşi facă ideile acceptate de actuala generaţie de lideri de afaceri de familie, iar 52% sunt îngrijoraţi de faptul că vor trebui să petreacă timp gestionând politicile de familie.
Chiar dacă, în timp, afacerile de familie se pot reinventa, şi unele chiar o fac, nu toate reuşesc să se adapteze rapid şi pot apărea tensiuni între respectarea proceselor (şi produselor) din trecut şi valorificarea oportunităţilor pe care viitoarea generaţie de lideri le anticipează. De exemplu, 59% dintre respondenţi ar dori să-şi diversifice portofoliul de produse, dar 68% cred că e puţin probabil ca firma lor de familie să facă această schimbare, chiar şi în următorul deceniu.