Jurnalul de Afaceri conectează mediul de afaceri de 100 de luni și contribuie la dezvoltarea strategiilor de comunicare online
- Pe 1 noiembrie 2021 s-a lansat ediția cu numărul 100 a revistei online Jurnalul de Afaceri, după mai bine de 8 ani de activitate;
- Conform datelor publicate în cadrul studiului Media Fact Book, mediul de promovare online atrage aproximativ 125 de milioane de euro, cu 20 de milioane peste nivelul de anul trecut.
- Jurnalul de Afaceri și-a propus să aducă în prim-plan reușitele și provocările oamenilor de afaceri şi a companiilor din România, să împărtășească bune practici și, nu în ultimul rând, să inspire business-urile să crească sustenabil, să își dezvolte activitatea și, în același timp, economia României;
- Jurnalul de Afaceri a mizat pe mediul online și a contribuit la dezvoltarea acestui segment, promovarea online devenind unul din pilonii principali ai strategiei de comunicare în mediul de business;
Noiembrie 2021 este o lună specială pentru revista online, întrucât se lansează ediția cu numărul 100. Jurnalul de Afaceri este o lectură esențială pentru reprezentanţii managementului românesc şi a tuturor celor care activează în mediul de afaceri, cei care doresc să fie în permanenţă la curent cu ultimele ştiri, subiecte şi tendinţe din economie.
„Sunt foarte fericită să privesc în urmă la cele 100 de luni de existență a publicației și să descopăr același optimism ca atunci când am pus bazele unui început frumos. Cred cu tărie în faptul că un proiect de succes este datorat echipei din spatele lui și mă bucur să văd că echipa Jurnalul de Afaceri este în mare parte aceeași, am crescut împreună cu dedicare, implicare și dorința puternică de a face lucrurile cât mai aproape de perfecțiune. A fost un drum presărat cu multe emoții și mă bucur să sărbătorim acest moment alături de companiile partenere, mai bine spus alături de oamenii care au avut încredere în noi, curajul și deschiderea de a ne împărtăși experiențele lor. Le mulțumesc și sunt recunoscătoare pentru fiecare discuție purtată, îi încurajez să fie pozitivi și la fel de profesioniști, iar rezultatele nu vor întârzia să apară”, spune Mădălina Chița, directorul publicației Jurnalul de Afaceri .
Jurnalul de Afaceri oferă cititorilor o perspectivă profesională asupra principalelor domenii ale economiei româneşti, printre care producători, construcții, industrie, agricultură, logistică, retail, FMCG, sănătate, energie, telecomunicaţii, precum şi multe alte informaţii specializate prin intermediul unor profile obiective, accesibile şi complete ale afacerilor din România. În același timp însă, publicația conține o rubrică special dedicată asociaţiilor din România, promovând programele şi acţiunile pe care acestea le desfăşoară, abordând subiecte diverse, de la mediul înconjurător, până la probleme de natură juridică şi tematici de securitate.
În cele 100 de ediții, Jurnalul de Afaceri a publicat și promovat peste 500 de companii care își desfășoară activitatea în România, printre acestea numărându-se lideri naţionali şi regionali în multe domenii economice, companii care se regăsesc pe primele poziții în topurile celor mai mari angajatori, ca prezență pe piață sau ca expertiză în domeniile în care activează. În plus, cititorii s-au bucurat de sute de articole care descriu evoluția spațiului economic românesc și nu numai, abordând teme de actualitate cu scopul de a oferi informații de interes, precum și de a sprijini antreprenorii aflați la început de drum.
Posibilitățile de colaborare cu Jurnalul de Afaceri au în vedere realizarea de profile corporative, de promovare a lansărilor de produse şi a noilor proiecte, recenzii de evenimente de business, precum şi campanii online (lunare, trimestriale, anuale). De asemenea, partenerii, colaboratorii şi furnizorii companiilor pot participa la articole prin prezentarea soluțiilor oferite, soluții care vin cu o completare utilă a conținutului editorial, se pliază pe domeniile abordate și ajută la dezvoltarea interesului cititorilor. Pe de altă parte, specificitatea conținutului creează un context editorial favorabil pentru plasarea machetelor, precum și o recomandare implicită, ceea ce conduce la participări frecvente și campanii extinse în decursul unui an.
De asemenea, partenerii, colaboratorii şi furnizorii companiilor gasesc în Jurnalul de Afaceri contextul editorial prielnic pentru a-și promova activitatea în revista Jurnalul de Afaceri prin plasarea de machete publicitare. Soluţiile oferite prin aceste machete prezintă un interes ridicat pentru cititorii revistei şi, din acest motiv, multe companii aleg să îşi prezinte periodic produsele şi serviciile oferite.
„Când am lansat Jurnalul de Afaceri, acum mai bine de opt ani, exista o preferință – sau mai degrabă o obișnuință – pentru folosirea canalelor tipărite de către companii. La început ne-am lovit de reticență, însă am crezut în mediul online și mă bucur să fim acum martorii faptului că am ales drumul corect. 100 de ediții mai târziu, cei mai mulți dintre partenerii și colaboratorii noștri, cărora le mulțumesc încă o dată pentru spiritul inovativ și încrederea acordată, sunt de acord cu noi: digitalizarea transformă modalitățile de comunicare, felul în care interacționăm, cum preferăm să primim informații și să fim la curent cu ultimele noutăți din mediul de business. Și nu este decât începutul, unul din care vrem să facem parte!”, declară Constantin Țurțulea, Head of Business Development Jurnalul de Afaceri.
Prin urmare, în acest moment aniversar, Jurnalul de Afaceri le promite partenerilor și cititorilor săi că va continua să prezinte idei şi poveşti de succes şi va oferi mediului de business cele mai noi trenduri din toate sectoarele economice, ajutând astfel la o mai bună cunoaștere a lui.
„Mulțumim tuturor partenerilor, acelor afaceri care au avut curajul să povestească despre momentele de creștere, deciziile de business și strategiile adoptate. Fără partenerii noștri, antreprenori sau mari companii internaționale prezente pe piața locală, asociații non-profit, organizatori de evenimente educative sau analiști care ne împărtășesc cele mai noi tendințe, nu am fi ajuns la frumosul număr 100, pe care îl dedicăm, ca de fiecare dată, vouă: cititorilor noștri care ați fost și sunteți, în continuare, aproape de Jurnalul de Afaceri!” – Echipa Jurnalul de Afaceri.