Opinie Firon Bar-Nir: Stagiar sau intern – aceasta-i întrebarea…

Este un loc comun faptul că resursa umană reprezintă motorul oricărei întreprinderi, fie ea de stat sau privată, din ce în ce mai mulți angajatori înțelegând beneficiile pregătirii unor tineri chiar în interiorul organizației, beneficii ce sunt, de regulă, bi-direcționale: pe de o parte, tinerii pot afla mai ușor ce înseamnă să lucrezi într-o companie, își pot transpune cunoștințele teoretice în practică pentru a vedea ce li se potrivește cel mai bine profesional, se familiarizează cu business-ul, și uneori „perioada de pregătire” se concretizează într-un loc de muncă stabil.

Pe de altă parte companiile pot identifica talentele în fază incipientă, pot comunica mai ușor și mai direct valorile și cultura organizațională, își pot acoperi anumite nevoi de personal pe perioade determinate cu costuri relativ minime și, în cazul în care decid să angajeze astfel de persoane, pot obține chiar anumite facilități financiar-fiscale.

În România, angajatorii deschid din ce în ce mai mult porțile tinerilor, pentru că au la dispoziție două pârghii: internship-ul și stagiatura, două noțiuni aparent similare (mai ales datorită confuziei pe care o creează traducerea din engleză a „internship” prin „stagiatură”) dar care sunt foarte diferite în realitate, fiind de fapt prevăzute în două acte normative diferite: Legea nr. 176/2018 privind internship-ul modificată și Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior astfel cum a fost modificată Și, deși ambele legi vizează dezvoltarea abilităților profesionale ale internului/stagiarului într-un anumit domeniu, familiarizarea cu cerințele și specificul organizației-gazdă, dobândirea experienței și competențelor profesionale, facilitarea tranziției de la școală la piața muncii, similitudinile se opresc aici.Din chiar titlul acestor două acte normative rezultând o primă deosebire , iar cea de-a doua lege se adresează exclusiv absolvenților de facultate.

Pe scurt, diferențele sunt următoarele:

În ceea ce privește stagiatura:

• Durata stagiaturii este standard – 6 luni, este considerată debut în profesie și se ia în calcul la stabilirea vechimii în muncă/în specialitate.
• Stagiarul prestează munca în baza unui contract individual de muncă și a contractului de stagiu – primul contract/loc de muncă din cariera sa ce poate înceta la finalul stagiului doar prin notificare scrisă, fără preaviz.
• Stagiarul primește o remunerație numită salariu.
• Angajatorii pot primi de la stat o subvenție de 2.250 Lei pe lună pentru fiecare stagiar acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limita fondurilor alocate cu această destinație.

În ceea ce privește internship-ul:

• Durata internship-ului este de minim 1 lună și maxim 6 luni iar prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (5) din Codul Muncii, perioada în care internul a desfășurat activitatea în baza contractului de internship se consideră vechime în muncă, și după caz în specialitate, în funcție de tipul activității.
• Internul prestează munca în baza contractului de internship, dar nu va avea simultan și un contract individual de muncă.
• Contractul de internship trebuie înregistrat în mod obligatoriu într-un registru special (nu în REVISAL) pus la dispoziție de ANOFM (www.internship.anofm.ro), și nu poate prevedea mai mult de 720 de ore de muncă pe cele 6 luni.
• Internul își va desfășura activitatea sub coordonarea unui îndrumător, va trece printr-o procedură de evaluare la finalul perioadei de internship și va primi un certificat de internship (care va specifica perioada de internship, activitățile desfășurate și calificativul la evaluare).
• Internul primește obligatoriu o indemnizație impozabilă – egală cu cel puțin jumătate din salariul minim brut pe țară acordându-se proporțional cu numărul de ore de activitate desfășurată (spre exemplu, minim 1.500 Lei la nivelul anului 2023).
• Internul poate avea orice vârstă dar nu mai puțin 16 ani (sau chiar 15, dar doar cu acordul părinților).
• Internul trebuie să nu mai fi avut raporturi de muncă/de serviciu cu organizația la care face internship, dar poate să fi lucrat într-o altă organizație/într-un alt domeniu (nu trebuie să fie primul loc de muncă).
• Nu este obligatoriu ca internul să aibă o diplomă.
• Dacă organizația-gazdă, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, decide să angajeze internul, aceasta poate primi, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj o „primă de promovare a angajării” în valoare de 4.586 Lei pentru fiecare intern angajat, dar numai dacă face dovada că raporturile de muncă au fost menținute cel puțin doiani, ceea ce înseamnă că suma respectivă va intra în conturile organizației-gazdă abia după cei doi ani.

Organizațiile-gazdă care nu respectă aceste prevederi pot fi sancționate cu amenzi, spre exemplu între 2.000 și 4.000 de lei pentru neplata indemnizației, sau 10.000 la 20.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a încheia contractul de internship anterior începerii activității.

Deși sunt mai multe condiții de îndeplinit, internship-ul pare să fie preferat de companiile de stat sau private care testează în acest fel, cu cheltuieli mai mici, compatibilitatea dintre nevoile lor și aptitudinile celor care se înscriu la internship.