
Reprezentanți din sectorul imobiliar vorbesc despre impactul noilor măsuri fiscale asupra românilor care își doresc o locuință. Ce segment de populație va fi afectat
Modificările fiscale intrate în vigoare la 1 august 2025, în primul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, se reflectă și asupra sectorului imobiliar. Astfel, prin aplicarea cotei standard de TVA de 21% pentru toate locuințele noi, costul final va crește. Am discutat cu reprezentanți din domeniu pentru a înțelege cum va fi afectat sectorul imobiliar de aceste măsuri și care va fi impactul asupra deciziei românilor de a își achiziționa o locuință.
Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe OLX Group (Storia și OLX Imobiliare în RO), explică modul în care aceste modificări fiscale remodelează piața imobiliară românească. Potrivit acesteia, efectele sunt mult mai complexe decât o simplă creștere de preț, influențând întreaga dinamică a sectorului rezidențial.
„Modificările fiscale intrate în vigoare la 1 august, prin aplicarea cotei standard de TVA de 21% pentru toate locuințele noi, determină o creștere vizibilă a costului final pentru cumpărători, în cazul în care diferența nu este parțial acoperită de dezvoltatori. De exemplu, o locuință cu un preț net de 100.000 de euro ajunge acum la 121.000 de euro, față de 109.000 cât costa înainte, ceea ce înseamnă o diferență de 12.000 de euro suportată de clientul final.
Această majorare afectează nu doar segmentul anterior încadrat la TVA redus, ci și locuințele care se aflau deja la cota standard, unde diferențele de preț, chiar dacă mai mici, sunt semnificative. În acest context, piața rezidențială traversează o perioadă de reașezare, în care accesibilitatea locuințelor noi devine mai redusă pentru o parte dintre cumpărători.
Un efect direct al acestei situații este creșterea interesului pentru locuințele vechi, care nu sunt supuse TVA-ului. Această reorientare poate pune presiune pe cererea din piața secundară și, în timp, pe evoluția prețurilor. În paralel, și piața chiriilor poate resimți un plus de cerere, mai ales din partea celor care amână achiziția unei locuințe.
Pentru dezvoltatori, aceste schimbări înseamnă adaptarea la un mediu fiscal mai puțin previzibil, ceea ce poate influența ritmul de lansare a unor proiecte noi. În ansamblu, impactul modificărilor fiscale se resimte pe toate segmentele pieței, de la cumpărători și chiriași, până la investitori și dezvoltatori, conturând o etapă de ajustare și reechilibrare”, a spus ea.
Măsurile fiscale vor avea efect direct asupra accesibilității achiziției unei locuințe pentru cumpărătorii din clasa medie, avertizează Bogdan Bălașa, Director General, HILS Development.
„Piața rezidențială traversează o perioadă care necesită stabilitate și predictibilitate, iar măsuri fiscale suplimentare pot adânci incertitudinea si au efect direct asupra scăderii accesibilității achiziției unei locuințe pentru o parte din cumpărători. Eliminarea cotei reduse de TVA de 9%, pentru achiziția de locuințe sub un anumit prag valoric, nu este doar o modificare tehnică de ordin fiscal este o decizie cu potențial sistemic, care afectează întreg ecosistemul imobiliar: de la dezvoltatori, constructori și furnizori, până la clienții finali și dinamica investițională a sectorului.
În România, cota redusă de TVA a fost un mecanism eficient care a impulsionat achiziția unei locuințe noi, într-un context în care majoritatea cumpărătorilor sunt familii tinere care cumpără prima lor casa in care vor locui. Statistic, peste 60% din tranzacțiile rezidențiale au fost realizate cu această facilitate fiscală, iar în cadrul vânzărilor HILS Development procentul este si mai mare. Eliminarea sa va duce la o creștere directă a prețurilor finale și la o scădere accentuată a accesibilității, mai ales pentru clasa medie – adică exact segmentul de populație activă care susține consumul, contribuie la creșterea natalității și dezvoltând astfel economia urbană”, a explicat reprezentantul HILS Development.
În acest context impredictibil, se va contura o nouă hartă a preferințelor cumpărătorilor, a fost de părere Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation and Advisory Services, Colliers Romania.
„Modificările fiscale intrate în vigoare de la 1 august vor schimba temporar dinamica pieței rezidențiale. Creșterea TVA la 21% pentru locuințele noi va afecta în mod direct costul final pentru cumpărători, în special în zona apartamentelor cu prețuri mai accesibile, unde anterior se aplica cota redusă. Ne așteptăm ca o parte dintre cumpărători să se reorienteze fie către locuințe noi pe piața secundară de la persoane fizice, fie către apartamente vechi bine întreținute, construite după 1980, unde TVA-ul nu este aplicabil.
Această modificare va accentua segmentarea pieței între locuințele noi vândute direct de dezvoltatori și cele vechi sau revândute, dar și diferențele de preț între proiectele bine poziționate și cele din zone mai puțin competitive. În același timp, unii dezvoltatori – mai ales cei aflați în faze incipiente de execuție – sunt dispuși să absoarbă o parte din creșterea de TVA, reducând temporar marja pentru a menține ritmul vânzărilor.
Pe termen scurt, este totuși inevitabilă o scădere a numărului de tranzacții, într-un context în care presiunea pe bugetele populației crește, iar predictibilitatea fiscală scade. Pentru ca piața să își regăsească echilibrul, e nevoie de măsuri clare și coerente, care să redea încrederea investitorilor și să ofere consumatorilor un cadru stabil pentru decizii pe termen lung”, a spus Gabriel Blăniță.
Acest subiect va fi analizat și în cadrul panelului cu focus pe sectorul rezidențial, din cadrul „Real Estate & Construction Forum”, eveniment organizat de BusinessMark pe 22 septembrie 2025, la JW Marriott Grand Hotel Bucharest.
Evenimentul va reuni unii dintre cei mai importanți jucători din industrie, ce vor analiza situația actuală, vor identifica oportunitățile care se conturează pentru următoarea perioadă și vor oferi o viziune strategică asupra direcțiilor de dezvoltare care vor marca sectorul în anii ce urmează, prin prisma a patru segmente majore: retail, industrial & logistics, office și rezidențial.
Conferința pune în centrul dezbaterilor întrebările fundamentale din industrie: care sunt segmentele ce vor oferi cele mai atractive randamente și vor genera cel mai mare interes investițional în 2026, cum vor evolua prețurile și care sunt factorii determinanți în formarea acestora, precum și dinamica crucială a raportului cerere-ofertă care influențează nivelul chiriilor și rentabilitatea investițiilor.
Prin participarea experților din domeniu și a liderilor de piață, evenimentul va genera perspective clare asupra strategiilor de gestionare a costurilor, finanțării și cerințelor de sustenabilitate care redefinesc peisajul imobiliar românesc.