Unul dintre cei mai apreciați experți din piața industrială și logistică, Andrei Koszti face parte de șase ani din echipa CTP, cel mai mare jucător din piața de profil. Cu un masterat în managementul proiectelor civile și cu o experiență solidă în managementul construcțiilor, Andrei gestionează activitatea de închiriere pentru întreg portofoliul CTP, în toate cele 15 orașe din România, în care compania este prezentă.
Andrei aduce entuziasmul și mentalitatea noii generații la fiecare proiect de dezvoltare imobiliară, împreună cu expertiza sa în domeniul construcțiilor, unde a fost direct implicat în dezvoltarea unui portofoliu de peste 200.000 mp construiți. Împreună cu echipa de dezvoltare a CTP, Andrei a închiriat un volum record de peste 1.000.000 mp în ultimii trei ani atât în București, cât și în orașele regionale din țară, inclusiv Sibiu.
Cu abilități de gestionare a proiectelor imobiliare de la stadiile initiale și până la cele finale, precum și cu o atenție deosebită la nevoile clienților, inclusiv pentru proiectele de tip Built-to-Suit, Andrei contribuie în permanență la dezvoltarea portofoliului CTP în România.