Carmen Mihai este Manager Resurse Umane în cadrul companiei Bimbo România (Trei Brutari), cu peste 20 de ani de experiență în gestionarea integrată a funcțiilor strategice de HR. A participat la proiecte care au sprijinit creșterea organizației și dezvoltarea unui mediu de lucru bazat pe încredere, colaborare și dezvoltare personală.
Carmen crede cu tărie că omul este în centrul tuturor deciziilor valoroase dintr-o companie și că rolul HR-ului este sa construiască punți reale între oameni și organizație, prin practici relevante, autentice și cu impact.