Senior Tax Consultant, Deloitte Romania
Mihai Ventoniuc este Consultant Senior în cadrul departamentului de Taxe Indirecte al Deloitte România, fiind specializat în domeniul taxelor la Fondul pentru mediu.
Având o experiență de peste 9 ani în consultanță privind Fondul pentru mediu, Mihai a dobândit cunoștințe solide referitoare la aplicarea legislației naționale și europene în domeniul deșeurilor.
De-a lungul timpului, Mihai a asistat companii în aspecte legate de activitățile lor de depozitare, procesare și reciclare. De asemenea, Mihai a oferit consultanță companiilor multinaționale din industrii precum cea de producție, farmaceutică sau retail, cu privire la taxele datorate Fondului pentru mediu.
Mihai a absolvit studiile de licență din cadrul Academiei de Studii Economice și deține o diplomă de master în Managementul Mediului și al Resurselor din partea Syddansk Universitet. Mai mult, Mihai este acreditat ca Auditor Extern de Mediu.