Ștefan Tudos, Genesis Property: Lucrul hibrid conturează joburile hibrid ale viitorului. Biroul trebuie să devină un loc în care oamenii vor să-și petreacă timpul
Lucrul hibrid începe să se transforme dintr-o abordare adoptată ca reacție la efectele pandemiei într-un mod de lucru și de viață al angajaților din toată lumea. Activitatea și joburile în sine devin astfel hibride, iar odată cu această transformare se conturează tot mai clar și nevoia creării unui mediu de lucru adaptat tendințelor viitorului. Soluția este biroul hibrid, care să reprezinte nu doar un spațiu de lucru, ci un loc pliat pe dinamica zilei la birou și dincolo de job, în care oamenii să vrea să-și petreacă timpul.
Spațiul de lucru hibrid trebuie, așadar, să creeze un întreg ecosistem de facilități, experiențe și opțiuni pentru socializare, interacțiune și relaxare, sprijinind angajații să restabilească echilibrul dintre viața la job și timpul liber. Această tendință devine tot mai vizibilă în proiectele noi care urmăresc să redefinească biroul și să creeze spații pentru stilul de lucru și de viață al viitorului, combinând co-living-ul și co-working-ul cu zone de relaxare și petrecere a timpului liber, așa cum este YUNITY Park. Proiectul demarat de Genesis Property este un campus care cuprinde spații dinamice, cu rol și utilitate diferite, concepute ca un microunivers care gravitează în jurul bunăstării și relaxării.
Tocmai această idee se află la baza formării unei comunități unde oamenii împărtășesc valori comune și în care aleg să-și petreacă timpul. Atunci când oamenii se simt bine în mediul în care lucrează, sunt cu 30% mai conectați la cultura organizațională și, implicit, mai motivați să rămână în compania din care fac parte, arată un studiu Steelcase. Mai mult, doar 30% dintre angajații tineri preferă lucrul de la un birou propriu care să nu fie împărțit cu altcineva, potrivit unui studiu Gensler, în timp ce nevoia de spații dinamice, adaptate atât pentru lucrul individual, cât și pentru colaborare, este din ce în ce mai mare.
La job, oamenii vor să se simtă apreciați, vor să aibă o conexiune cu echipa din care fac parte și cu oamenii cu care interacționează de-a lungul zilei și vor să fie susținuți să evolueze atât pe plan personal, cât și profesional. Tocmai de aceea, tendințele privind stilul de lucru și de viață trebuie să țină cont de nevoile angajaților, sprijinindu-i să evolueze și evitând riscul de „deconectare” de la valorile și cultura companiei din care fac parte. Ceea ce, pentru companii, nu înseamnă decât o miză tot mai mare pentru transformarea birourilor în următorii ani, pentru a oferi echipei platforma pentru stilul de lucru și de viață din viitor.
Ne puteți urmări și pe:
Intră în comunitatea BusinessMark – Ready for Business: